luni, 29 martie 2010

M-am nascut in secolul gresit

Cred ca de-aia inca mai visez la cavaleri, cai albi si dreptate. Singurul avantaj ca m-am nascut acum este ca am motocicleta, apa calda curenta si sapun. In rest...

marți, 23 martie 2010

Prietenilor mei...

Se inchide usa. Cred ca e o usa, nu?... Hei! Nu! Nu! Nu ma inchideti aici! Urasc intunericul si singuratatea! Nu inchideti!...

Ceva mai devreme am simtit picaturi reci pe obraz. Ploua. Ce ciuda imi este... As scoate motorul la o plimbare. Da, da, nu fiti pisalogi, nu e cazul cu mine, stiti bine ca intotdeauna imi pun echipamentul si apoi ies, nu plec asa, de nebuna, fara protectii. Si nici nu-i dau gaz. Of, asa m-as plimba... Poate ca, de data asta, mai iau pe cineva cu mine. Sau poate ca merg eu cu cineva, prea am dus dorul plimbarilor cu motorul. Zilele astea m-am mai plimbat cu un prieten, insa nu-l mai gasesc, nu-mi mai raspunde la telefon. Si - ciudat! - nici telefonul meu nu mai suna. Totusi, sunteti toti pe aici, chiar nu ma vede nimeni? Alexa? Ionut? Tibi? Pareti preocupati. Si chipurile voastre... Pamantii si triste. Hai, ma, bagati-ma in seama, nu mai stati asa suparati! Cine v-a suparat?

Eeeee, stau acum sa ma rog de voi!.. Mai incerc un telefon, poate dau de Adi, cu el m-am plimbat acum cateva zile... Si totusi ceva se intampla pe aici. Incerc sa ridic telefonul si nu pot. Ce-aveti, ma, de plangeti? Incepeti sa ma speriati...

S-a oprit ploaia in momentul in care ati inchis usa. Nu mai simt picaturi reci pe obraz. Degeaba e primavara. E atat de intuneric...


Imi pare rau, Mada... Soselele Raiului sunt mereu luminate... Si asfaltul bun... Sa-l imbratisezi pe Rontz din partea noastra... See you on the other side...