Am terminat amenajarea clasei, pregatitul cadourilor pentru copii. A trebuit sa alerg ceva zilele astea si nu o spun ca un repros adresat parintilor clasei, dimpotriva, ii apreciez mult pentru eforturile pe care le fac. Spun treburile astea pentru ca mi-a ajuns cutitul la os si, astazi mai ales, m-am decis sa sa ma intorc frumusel cu fatza impotriva vantului (stiti expresia). M-am saturat sa indur asemenea ciobanului mioritic si sa ma resemnez, stiind ca urmeaza sa fiu luata la misto de guvernanti, de toti baietii veseli pusi in functii pe criterii politice, care nu au niciun habar despre sistemele educationale de afara, ci pun cate o intrebare-doua subalternilor care mai misca in front cat de cat. Adica acelora care inca nu au fost decerebralizati de sistem, de shpagi, de dorinta de imbogatire fara munca.
Sunt invatatatoare de 15 ani. Am terminat si eu niste facultati, ca tot omul. Imi fac meseria din pasiune. Din salariul primit la scoala imi cumpar tigari (da, stiu, ar trebui sa ma las), rar cate o carte cadou pt elevii mei si platesc intretinerea. De atat imi ajunge. Ca sa am din ce trai, am un al doilea loc de munca. Si, bineinteles, nu am familie, pentru ca nu am, de fapt, o viata. Daca as avea un copil, am muri de foame amandoi. Chiar daca m-as lasa de fumat.
De luna trecuta nu-mi mai platesc contributia la sindicat. Nu exista sindicat nici in spirit, dar nici fizic nu va mai exista, in contextul legislativ actual.
Refuz sa imi mai semnez condica! Refuz sa mai completez tabelul cu activitatile extrascolare! EDUCATIA SE FACE DIN CONSTIINTA, NU DIN FRICA! REFUZ SA SCOT PE BANDA RULANTA CARNE DE TUN PENTRU HOTII CARE VOR VENI! ELEVII MEI VOR GANDI SI VOR ALEGE INTOTDEAUNA CE E MAI BINE PENTRU EI SI PENTRU TZARA ASTA, daca vor mai sta in ea.
Ultimele gaselnite ale onor ministerului (scris cu "m" mic, pentru ca mai are pana castiga respectul meu): fiecare invatator va preda trei sau patru discipline optionale la clasa, in conditiile in care tot onor statul nu asigura baza materiala, sa faca in asa fel incat invatamantul in Romania chiar sa fie gratuit. Vrem performanta, dar nu investim. Vrem clasa zero sa intre in cadrul scolilor, dar suntem suficient de tampi sa nu realizam ca dotarea claselor nu permite "inrolarea" unor elevi atat de mici. Cum stau in banci? Cum ii asigur pozitia corecta la scris? sau desenat? Cum il duc la toaleta, ca nu ajunge sa foloseasca amaratul ala de scaun?
Eu, Eugenia Caragancev, am dat cu subsemnatul, impreuna cu parintii clasei mele, pentru achizitionarea unor auxiliare. Ca mine au facut si altii. De ce? Cum sa fac performanta pe niste manuale despre care umbla vorba (si stim ca fum fara foc nu iese) ca ar fi aprobate pe shpagi? Nu sunt toate asa, dar sunt. De ce trebuie sa justific cuiva de ce am ales acele materiale? Cui sa justific? Unuia care ia spaga?
Meseria de educator, indiferent la ce nivel se desfasoara, are o componenta morala de nebatjocorit. Teoretic. Dati afara scursurile care se angajeaza in invatamant pentru o perioada, considerand ca salariul este un fel de ajutor de somaj! Asta este o vocatie, nu o meserie!
... Venisem chitita acasa, sa ma imbrac frumos, sa ma coafez. N-o s-o fac! Eu nu sunt aia coafata! Eu sunt aia care-si permite o pereche de blugi de 13 lei si un tricou asijderea, dar sunt curata pe maini. Nu iau spaga. In ziua cand voi lua spaga, voi schimba meseria de educator pe cea de centurista. Pentru ca nu se va mai simti nicio diferenta. M-as vinde oricum. Iar eu nu sunt de vanzare!
Parinti - pentru ca aproape toti sunteti sau veti deven, faceti ceva pentru copiii vostri! Luati o decizie! Oricare! Dar luati-o... Tzara asta se duce de rapa cu acordul nostru...
vineri, 16 decembrie 2011
duminică, 4 decembrie 2011
Azi, nu, te rog eu, nu...
... mi-a ajuns programul facut de altii. N-am chef, "cum zice si Chirila", "nu am chef azi" :) Va rog sa-mi trimiteti pizza si calcan, ca tin regim :)))
Nu sunt lenesa. Dimpotriva, sunt foarte activa, dar in lumea mea, aia de va place voua sa-i spuneti "lume interioara", pe care ma straduiesc s-o pastrez bogata. De "afara" ce sa iau?.. Sunt satula de suferinta, de sarcini impuse, de "eu cred ca mai bine pentru tine ar fi sa...".
Eu cred ca mai bine - sau, mai bine zis, cel mai bine - pentru mine ar fi sa ma lasati in pace. "Asa suna in capul meu: bip-bip-bip-bip-bip-bip-bip! E ocupat!" Sunt ocupata, da, sunt ocupata! Lasati-ma in pace!
Inchei cu un banc pe care mi l-a spus azi tanarul Alveola - un prieten extraordinar -, ca sa intelegeti de unde vine treaba cu pizza si calcanul de la inceputul postarii.
Cica un tip se duce la doctor si, dupa ce este analizat din cap pana in picioare, este trimis la sectia de psihiatrie.
- Veti sta la rezerva 12 si veti manca mancare de regim: pizza si calcan.
- Pai cum, domn' doctor, pizza si calcanul sunt de regim?
- Pai da, ca numai alea incap pe sub usa.
Pizza sa fie Con Tutto, de la Capri (Bd Timisoara), iar langa calcanul prait sa puneti o jumatate de lamaie. :)
Va pupa fata.
"Astazi de exemplu, vreau sa pierd timpul,
Vreau sa schimb ritmul, atat de simplu,
Nu fac pericol astazi, nu sunt tipul,
Astazi nu iubesc, astazi nu lucrez,
Astazi o frec,(...) pun castile si plec,
Si ma petrec, pe bulevarde mari nu ma intrec cu nimeni,
Nu-s panicat, asta e bine, ochelari la ochi se stie, astazi e despre mine!
Ei bine nu incerc sa te conving,
Dar, daca n-ai stiut, astazi e soare in loc de frig,
Azi open your eyes, exact ca in filme ,
Ca daca nu te vede nimeni, poti sa vezi pe oricine
Azi Nu! sunt mort, inchid telefonul si las mesagerie:
Sunt plecat pe varful Omu, asa ca domnul
Slash doamna, va rog reveniti,
Azi ... faceti-va ca nu ma stiti.
Azi nu te rog eu nu, maine poate facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!
Azi nu te rog eu nu maine sigur facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!
Pot sa gandesc cu voce tare,
Ca nimeni nu ma vede, nimeni nu ma crede,
Nimeni nu m-aude, sunt un oarecare,
Pot sa fumez (...) seara la plimbare,
Pot sa desfac o bere cand e soare
Pot sa ma urc in tren si sa o iau spre mare,
A doua zi sa mergem prin Brasov sa cautam cazare,
Pot sa nu am o cale clara de orientare,
La cota 2000 cu toti tovarasii calare,
Pot sa bat la usa la vecinul, sa il intreb cum e vinul,
Daca-i mai bun ca primul, ca au inchis iar magazinul,
Pot sa fac asta non-stop, pot sa cutreier peste tot, cand stau pe loc.
Nu sunt lenesa. Dimpotriva, sunt foarte activa, dar in lumea mea, aia de va place voua sa-i spuneti "lume interioara", pe care ma straduiesc s-o pastrez bogata. De "afara" ce sa iau?.. Sunt satula de suferinta, de sarcini impuse, de "eu cred ca mai bine pentru tine ar fi sa...".
Eu cred ca mai bine - sau, mai bine zis, cel mai bine - pentru mine ar fi sa ma lasati in pace. "Asa suna in capul meu: bip-bip-bip-bip-bip-bip-bip! E ocupat!" Sunt ocupata, da, sunt ocupata! Lasati-ma in pace!
Inchei cu un banc pe care mi l-a spus azi tanarul Alveola - un prieten extraordinar -, ca sa intelegeti de unde vine treaba cu pizza si calcanul de la inceputul postarii.
Cica un tip se duce la doctor si, dupa ce este analizat din cap pana in picioare, este trimis la sectia de psihiatrie.
- Veti sta la rezerva 12 si veti manca mancare de regim: pizza si calcan.
- Pai cum, domn' doctor, pizza si calcanul sunt de regim?
- Pai da, ca numai alea incap pe sub usa.
Pizza sa fie Con Tutto, de la Capri (Bd Timisoara), iar langa calcanul prait sa puneti o jumatate de lamaie. :)
Va pupa fata.
"Astazi de exemplu, vreau sa pierd timpul,
Vreau sa schimb ritmul, atat de simplu,
Nu fac pericol astazi, nu sunt tipul,
Astazi nu iubesc, astazi nu lucrez,
Astazi o frec,(...) pun castile si plec,
Si ma petrec, pe bulevarde mari nu ma intrec cu nimeni,
Nu-s panicat, asta e bine, ochelari la ochi se stie, astazi e despre mine!
Ei bine nu incerc sa te conving,
Dar, daca n-ai stiut, astazi e soare in loc de frig,
Azi open your eyes, exact ca in filme ,
Ca daca nu te vede nimeni, poti sa vezi pe oricine
Azi Nu! sunt mort, inchid telefonul si las mesagerie:
Sunt plecat pe varful Omu, asa ca domnul
Slash doamna, va rog reveniti,
Azi ... faceti-va ca nu ma stiti.
Azi nu te rog eu nu, maine poate facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!
Azi nu te rog eu nu maine sigur facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!
Pot sa gandesc cu voce tare,
Ca nimeni nu ma vede, nimeni nu ma crede,
Nimeni nu m-aude, sunt un oarecare,
Pot sa fumez (...) seara la plimbare,
Pot sa desfac o bere cand e soare
Pot sa ma urc in tren si sa o iau spre mare,
A doua zi sa mergem prin Brasov sa cautam cazare,
Pot sa nu am o cale clara de orientare,
La cota 2000 cu toti tovarasii calare,
Pot sa bat la usa la vecinul, sa il intreb cum e vinul,
Daca-i mai bun ca primul, ca au inchis iar magazinul,
Pot sa fac asta non-stop, pot sa cutreier peste tot, cand stau pe loc.
vineri, 2 decembrie 2011
Doare
Imi daram cu atata usurinta scara, incat as putea fi un mester Manole al absurdului, care cladeste spre iad vartejuri ametitoare din aurele sparte de ingeri la betie.
Desfraul destinului n-are limite. Iti da impresia ca te lasa sa alegi, insa el are grija sa aleaga pentru tine. Iti ofera zambitor un loc intr-o celula a timpului si-ti lasa doar inima, sa scrii cu sangele ei pagini de viata, de iubire sau de razboi. Moartea nu poate fi scrisa. Ea sterge totul, ca o radiera imensa, lasand alba, dar brazdata de taieturile penelului uracios, fatza zilei de ieri. Un pic de rosu in obraji si reciclezi: deja e "azi".
Din locurile unde mangaierile tale si-au gasit pana mai ieri culcus curge o seva stranie care pecetluieste cu sigiliul tacerii fericirea de a te fi cunoscut. Ochii mintii, care m-au rasfatat si m-au mangaiat de atatea ori, dorm acum. Oamenii iau prizonieri oamenii, innodandu-le viitorul si fiinta cu legi fricoase. Inima are calus la gura si zace pe podele ca o fecioara batjocorita adunand, ciob cu ciob, oglinda fericirii.
Pe un colt de stea, sta agatata ca un ciucure speranta. Tremura la fiecare adiere, de teama sa nu cada in gol. Minutele joaca sotronul pe asfaltul cerului. Eu le numar. Tu dormi. Ea... ce face? Noi, ca si voi, am vrea ca ei sa nu se mai joace de-a v-ati ascunselea. E tarziu si noaptea sta sa nasca. Pe mine.
Desfraul destinului n-are limite. Iti da impresia ca te lasa sa alegi, insa el are grija sa aleaga pentru tine. Iti ofera zambitor un loc intr-o celula a timpului si-ti lasa doar inima, sa scrii cu sangele ei pagini de viata, de iubire sau de razboi. Moartea nu poate fi scrisa. Ea sterge totul, ca o radiera imensa, lasand alba, dar brazdata de taieturile penelului uracios, fatza zilei de ieri. Un pic de rosu in obraji si reciclezi: deja e "azi".
Din locurile unde mangaierile tale si-au gasit pana mai ieri culcus curge o seva stranie care pecetluieste cu sigiliul tacerii fericirea de a te fi cunoscut. Ochii mintii, care m-au rasfatat si m-au mangaiat de atatea ori, dorm acum. Oamenii iau prizonieri oamenii, innodandu-le viitorul si fiinta cu legi fricoase. Inima are calus la gura si zace pe podele ca o fecioara batjocorita adunand, ciob cu ciob, oglinda fericirii.
Pe un colt de stea, sta agatata ca un ciucure speranta. Tremura la fiecare adiere, de teama sa nu cada in gol. Minutele joaca sotronul pe asfaltul cerului. Eu le numar. Tu dormi. Ea... ce face? Noi, ca si voi, am vrea ca ei sa nu se mai joace de-a v-ati ascunselea. E tarziu si noaptea sta sa nasca. Pe mine.
joi, 1 decembrie 2011
marți, 29 noiembrie 2011
ce faci daca?..
...daca se porneste un incendiu?
Raspuns: pasii mai mari.
Petrecem o mare parte a vietii noi, cititorii si scriitorii virtuali, deruland pagina dupa pagina, fosnind usor din scroll.ul mouse.ului si cufundandu.ne partial sau total in atmosfera onirica pe care o descoperim sau o cream. Fiecare byte se oxigeneaza din visele noastre si infloreste intr.un nor pufos, pe care plutim pana la ora nedoritei intalniri cu mos Ene.
Construim cu harnicia unei termite oarbe si cu incapatzanarea specifica speciei umane musuroaie de povesti, palate pe care urmeaza sa le populam cu vise, cu dorinte, cu fericire virtuala totala, pentru ca noi suntem stapanii absoluti si de nezdruncinat ai propriei creatii,nu?
Ne dinamitam singuri sansa spre o fericire reala, studiind ceasuri intregi cum sunt altii, in loc sa vedem cum nu suntem noi. Plonjam ca apucatii intr.o lume a blogului, unde ne traim viata interioara expunand.o intemperiilor exterioare, privirilor mai mult sau mai putin discrete ale celor care, ca si noi, cauta undeva un crampei de fericire. Compromisurile sunt multe si, odata cu primul click, te poti astepta la orice.
Tehnologia are puterea de a scurta distantele. Cuvintele dezbracate de minciuna si ipocrizie si visurile asemanatoare au talentul de a apropia sufletele. Corpurile astrale, cum spunea cineva. Unde salasuiesc astralii astia? In fiecare dintre noi. Ii adormim leganandu.i in patutzul sperantzei si invelindu.i parinteste cu caldura unei iubiri nedefinite si imposibil de definit atunci cand discutam despre doi straini. Cei doi straini se intalnesc din greseala si scriu dureros - cel putin pentru unul dintre ei - inceputul timid al unei "iubiri" interzise. Un alt fel de iubire, fara legatura cu legile omenesti, dar care este interzisa prin legile nescrise ale distantei, ale inertiei si, de ce nu?, ale fricii.
Frica este sentimentul primar. Ea are putere deplina acolo unde sucomba curajul de a accepta ceea ce pare din toate unghiurile a fi o nebunie curata. Astralii simt frica si, fiind fiinte sperioase, isi acopera ochii. Dar privesc printre degete. De ce? Nici ei nu stiu. Stiu doar ca joaca de.a prietenia incepe sa se imbrace in tzepi, iar nou.nascutul arici infricosator e pasat de la unul la celalalt ca un copil inlacrimat si plangacios caruia nu stii ce sa.i faci sa taca. "Asa este - zise unul dintre astrali -, nu stii ce sa faci atunci cand, dupa o viata petrecuta in amortire, gasesti un lucru pe care il simti ca fiind ce cautai, insa nu stii cum sa spui sau sa crezi asta fara a fi luat de nebun..."
Dupa nasterea mea, mama a primit un ceas. Era nou, ea l.a pornit pt prima data. Din pacate, cred ca a asteptat cam mult pana a facut.o, pentru ca asa, ca o potriveala, sunt mereu in intarziere pe pamantul asta... Asa se face ca am ajuns cu intarziere la "intalnire". Si ce intalnire mai este aia in trei?...
O sa.mi fie mereu dor de muzica, de imperiu, de 22-23, insa a sosit vremea sa te zburatacesc de pe varful musuroiului meu, fiindca asa e cel mai "fair" fata de toti cei implicati.
in rest... friendship goes on. Iar de asta sunt sigura, pentru ca i.am avut profesori pe cei care au inventat conceptul si i.au dat un nume. Decat sa intarzii putin si sa ajung la timp sa vad cum pierd tot ce am cautat vreodata, mai bine nu mai ajung deloc.
Cu multa dragoste,
Six.
Raspuns: pasii mai mari.
Petrecem o mare parte a vietii noi, cititorii si scriitorii virtuali, deruland pagina dupa pagina, fosnind usor din scroll.ul mouse.ului si cufundandu.ne partial sau total in atmosfera onirica pe care o descoperim sau o cream. Fiecare byte se oxigeneaza din visele noastre si infloreste intr.un nor pufos, pe care plutim pana la ora nedoritei intalniri cu mos Ene.
Construim cu harnicia unei termite oarbe si cu incapatzanarea specifica speciei umane musuroaie de povesti, palate pe care urmeaza sa le populam cu vise, cu dorinte, cu fericire virtuala totala, pentru ca noi suntem stapanii absoluti si de nezdruncinat ai propriei creatii,nu?
Ne dinamitam singuri sansa spre o fericire reala, studiind ceasuri intregi cum sunt altii, in loc sa vedem cum nu suntem noi. Plonjam ca apucatii intr.o lume a blogului, unde ne traim viata interioara expunand.o intemperiilor exterioare, privirilor mai mult sau mai putin discrete ale celor care, ca si noi, cauta undeva un crampei de fericire. Compromisurile sunt multe si, odata cu primul click, te poti astepta la orice.
Tehnologia are puterea de a scurta distantele. Cuvintele dezbracate de minciuna si ipocrizie si visurile asemanatoare au talentul de a apropia sufletele. Corpurile astrale, cum spunea cineva. Unde salasuiesc astralii astia? In fiecare dintre noi. Ii adormim leganandu.i in patutzul sperantzei si invelindu.i parinteste cu caldura unei iubiri nedefinite si imposibil de definit atunci cand discutam despre doi straini. Cei doi straini se intalnesc din greseala si scriu dureros - cel putin pentru unul dintre ei - inceputul timid al unei "iubiri" interzise. Un alt fel de iubire, fara legatura cu legile omenesti, dar care este interzisa prin legile nescrise ale distantei, ale inertiei si, de ce nu?, ale fricii.
Frica este sentimentul primar. Ea are putere deplina acolo unde sucomba curajul de a accepta ceea ce pare din toate unghiurile a fi o nebunie curata. Astralii simt frica si, fiind fiinte sperioase, isi acopera ochii. Dar privesc printre degete. De ce? Nici ei nu stiu. Stiu doar ca joaca de.a prietenia incepe sa se imbrace in tzepi, iar nou.nascutul arici infricosator e pasat de la unul la celalalt ca un copil inlacrimat si plangacios caruia nu stii ce sa.i faci sa taca. "Asa este - zise unul dintre astrali -, nu stii ce sa faci atunci cand, dupa o viata petrecuta in amortire, gasesti un lucru pe care il simti ca fiind ce cautai, insa nu stii cum sa spui sau sa crezi asta fara a fi luat de nebun..."
Dupa nasterea mea, mama a primit un ceas. Era nou, ea l.a pornit pt prima data. Din pacate, cred ca a asteptat cam mult pana a facut.o, pentru ca asa, ca o potriveala, sunt mereu in intarziere pe pamantul asta... Asa se face ca am ajuns cu intarziere la "intalnire". Si ce intalnire mai este aia in trei?...
O sa.mi fie mereu dor de muzica, de imperiu, de 22-23, insa a sosit vremea sa te zburatacesc de pe varful musuroiului meu, fiindca asa e cel mai "fair" fata de toti cei implicati.
in rest... friendship goes on. Iar de asta sunt sigura, pentru ca i.am avut profesori pe cei care au inventat conceptul si i.au dat un nume. Decat sa intarzii putin si sa ajung la timp sa vad cum pierd tot ce am cautat vreodata, mai bine nu mai ajung deloc.
Cu multa dragoste,
Six.
vineri, 18 noiembrie 2011
La grămadă
Vineri. 18.11.2011.
M-am trezit cu gândul la tine din nou. Devii de-a dreptul enervant. Ar fi trebuit să mă gândesc cu disperare la faptul că întârzii la job. A doua zi consecutiv. Mi-e greu fără tine, dar sunt convinsă că nici nu-ți pasă. Dacă nu ți-a păsat când ai făcut-o, de ce ți-ar mai păsa acum?...
Sper că ești liniștit. Măcar unul dintre noi să fie. Cana ta de cafea a fost dărâmată de mâțe acum câteva zile și s-a făcut țăndări. Am luat-o ca pe un semn de la tine că este timpul să "move on". Sunt slăbită ca dracu', am insomnii, nu mi-e foame, nu am chef de nimeni și de nimic. Mint. Am chef de ceva. Am chef să mă plimb cu motoreta pe malul mării, prin nisip, cum făceau unii pe plajă astă-vară în Bulgaria. Am chef să simt cum aruncă roata din spate în aer nisipul mușcat din țărmul vecinilor, să explodez odată cu valul de siliciu, să mă împrăștii în toate zările, poate îmi găsesc drumul pe care mi l-ai retezat când ai plecat. Am chef să ascult muzică la maximum si să urlu. Și, probabil, dacă ai (mai fi) pe-aici, viu, aș avea o poftă nestăpânită să-ți dau și o mare pereche de palme. Să mă ții minte pentru eternitate. Asta, în caz că m-ai uitat.
Îți mulțumesc totuși că nu ai făcut-o acasă. La noi acasă.
Cam asta ar fi concluzia, după atâtea luni în care am plâns până am ajuns să am ochii ca două ceruri fără stele, fără lumină. Vreau să râd din nou, să zâmbesc, să mă simt frumoasă și iubită. Nu abandonată ca o zdreanță, pe un colț de scaun, de un cineva atât de grăbit, încât a uitat că viața în doi se duce în doi... Plecarea ta a distrus tot. Tatăl copiilor mei nenăscuți nu mai este. Dar e cazul să renască mama lor..
Noapte bună, Miță! În lumea mea, începe să se facă dimineață...
M-am trezit cu gândul la tine din nou. Devii de-a dreptul enervant. Ar fi trebuit să mă gândesc cu disperare la faptul că întârzii la job. A doua zi consecutiv. Mi-e greu fără tine, dar sunt convinsă că nici nu-ți pasă. Dacă nu ți-a păsat când ai făcut-o, de ce ți-ar mai păsa acum?...
Sper că ești liniștit. Măcar unul dintre noi să fie. Cana ta de cafea a fost dărâmată de mâțe acum câteva zile și s-a făcut țăndări. Am luat-o ca pe un semn de la tine că este timpul să "move on". Sunt slăbită ca dracu', am insomnii, nu mi-e foame, nu am chef de nimeni și de nimic. Mint. Am chef de ceva. Am chef să mă plimb cu motoreta pe malul mării, prin nisip, cum făceau unii pe plajă astă-vară în Bulgaria. Am chef să simt cum aruncă roata din spate în aer nisipul mușcat din țărmul vecinilor, să explodez odată cu valul de siliciu, să mă împrăștii în toate zările, poate îmi găsesc drumul pe care mi l-ai retezat când ai plecat. Am chef să ascult muzică la maximum si să urlu. Și, probabil, dacă ai (mai fi) pe-aici, viu, aș avea o poftă nestăpânită să-ți dau și o mare pereche de palme. Să mă ții minte pentru eternitate. Asta, în caz că m-ai uitat.
Îți mulțumesc totuși că nu ai făcut-o acasă. La noi acasă.
Cam asta ar fi concluzia, după atâtea luni în care am plâns până am ajuns să am ochii ca două ceruri fără stele, fără lumină. Vreau să râd din nou, să zâmbesc, să mă simt frumoasă și iubită. Nu abandonată ca o zdreanță, pe un colț de scaun, de un cineva atât de grăbit, încât a uitat că viața în doi se duce în doi... Plecarea ta a distrus tot. Tatăl copiilor mei nenăscuți nu mai este. Dar e cazul să renască mama lor..
Noapte bună, Miță! În lumea mea, începe să se facă dimineață...
luni, 24 octombrie 2011
Black sari
This color was reflected as indicating sorrow and ill omen. Although it's worn on a wedding ceremony. Time to wipe off my red point... I've lost my half...
marți, 9 august 2011
While Your Lips Are Still Red
... am pierdut momentul ala... Imi pare rau. Nespus de rau... Ar fi trebuit sa-mi dau seama...
miercuri, 3 august 2011
Intre cer si pamant
Pentru aceia dintre voi care cred in existenta divinitatii cu numele de Dumnezeu, aceia care imbratiseaza prin botez, practica, abandon sau inertie crestinismul in toate formele sale, am o tema de cercetare.
Cazul 1:
39 de ani. Caucazian. Criminal in serie. Condamnat la moarte prin injectare cu substante letale. Vine preotul, omul se spovedeste, se impartaseste, i se aprinde o lumanare dc doreste si este executat. Sicriul cu trupul neinsufletit este returnat familiei, care se ocupa de toate cele lumesti: ingropaciune, parastase, slujbe la biserica. Preotul il tine in capela o noapte, ca e prea cald afara si mai mult nu se poate.
Cazul 2:
39 de ani. Caucazian. Om bun. In urma repetatelor suturi in gura date de viata si de apropiati, decide sa-si ia zilele. Preotul nu-l primeste in biserica, pentru ca s-a sinucis. Ii zice fuga-fuga doua vorbe in scarba pe marginea gropii si arunca pamant peste el. Intregul ceremonial dureaza 2 minute. Pusul pamantului la loc: inca 8 minute. Prin gestul lor, sinucigasii sunt considerati ca implinesc lucrarea diavolului, deci nu pot avea parte de "binefacerile" si de "pilele" puse de popa la Doamne-Doamne pentru raposat.
Si acum vine tema de cercetare:
Unde pana mea este echitatea pe pamantul asta? De ce Biserica se leapada de sinucigasi ca de leprosi, cand si biserica este de vina pentru sinucidere?
Daca se accepta exorcizarea ca metoda de dez-diavolizare a nefericitilor banuiti de influente necurate, ce lucrare/metodă/slujbă nu s-a facut pentru a-i da o sansa amaratului chinuit de ganduri negre, care simte ca nu mai poate? Cum l-a ajutat pe nefericit biserica asta care propovaduieste iubirea si intelegerea si tot ea este prima intoleranta, vindicativa si inaccesibila? Daca harul de a fi preot se cumpara in Bucuresti cu un apartament sau contravaloarea in bani (exista dovezi concrete), nu e de mirare ca suntem niste prosti care merg in turma la biserica doar pt ca ne temem. Ca asa zice Biblia: "Temeti-va!". Eu ma tem. Ma tem ca, in curand, voi scuipa pe Biblie, pe cruce, pe cutumele anacronice ale ortodoxiei si-mi voi vedea de drum.
In lumea de dincolo, nu exista Rai si Iad. Iadul este aici.
Declar oficial ca ma lepad de ortodoxie. Ma lepad oficial de botez, de Dumnezeu si Satana, de Pasti si Craciun, de Maica Fecioară si de Duhul Sfant. Acum ardeti-ma pe rug, fariseilor...
Cazul 1:
39 de ani. Caucazian. Criminal in serie. Condamnat la moarte prin injectare cu substante letale. Vine preotul, omul se spovedeste, se impartaseste, i se aprinde o lumanare dc doreste si este executat. Sicriul cu trupul neinsufletit este returnat familiei, care se ocupa de toate cele lumesti: ingropaciune, parastase, slujbe la biserica. Preotul il tine in capela o noapte, ca e prea cald afara si mai mult nu se poate.
Cazul 2:
39 de ani. Caucazian. Om bun. In urma repetatelor suturi in gura date de viata si de apropiati, decide sa-si ia zilele. Preotul nu-l primeste in biserica, pentru ca s-a sinucis. Ii zice fuga-fuga doua vorbe in scarba pe marginea gropii si arunca pamant peste el. Intregul ceremonial dureaza 2 minute. Pusul pamantului la loc: inca 8 minute. Prin gestul lor, sinucigasii sunt considerati ca implinesc lucrarea diavolului, deci nu pot avea parte de "binefacerile" si de "pilele" puse de popa la Doamne-Doamne pentru raposat.
Si acum vine tema de cercetare:
Unde pana mea este echitatea pe pamantul asta? De ce Biserica se leapada de sinucigasi ca de leprosi, cand si biserica este de vina pentru sinucidere?
Daca se accepta exorcizarea ca metoda de dez-diavolizare a nefericitilor banuiti de influente necurate, ce lucrare/metodă/slujbă nu s-a facut pentru a-i da o sansa amaratului chinuit de ganduri negre, care simte ca nu mai poate? Cum l-a ajutat pe nefericit biserica asta care propovaduieste iubirea si intelegerea si tot ea este prima intoleranta, vindicativa si inaccesibila? Daca harul de a fi preot se cumpara in Bucuresti cu un apartament sau contravaloarea in bani (exista dovezi concrete), nu e de mirare ca suntem niste prosti care merg in turma la biserica doar pt ca ne temem. Ca asa zice Biblia: "Temeti-va!". Eu ma tem. Ma tem ca, in curand, voi scuipa pe Biblie, pe cruce, pe cutumele anacronice ale ortodoxiei si-mi voi vedea de drum.
In lumea de dincolo, nu exista Rai si Iad. Iadul este aici.
Declar oficial ca ma lepad de ortodoxie. Ma lepad oficial de botez, de Dumnezeu si Satana, de Pasti si Craciun, de Maica Fecioară si de Duhul Sfant. Acum ardeti-ma pe rug, fariseilor...
vineri, 22 iulie 2011
joi, 7 iulie 2011
Dragos Panturu
Buna.. ce-o fi,
Nu stiu cand vei citi randurile astea. Nici macar nu stiu daca "ce-o fi"-ul va fi bun sau nu. Stiu doar ca am o veste trista pe care o duc cu mine si m-am gandit sa-ti scriu de ieri, insa... e greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa dai o veste proasta, mai ales cand esti un strain pentru cel caruia ii scrii.
Dragos Panturu, greierasul vesel, si-a pus arcusul in cui la 35 de ani, in plina vara... Si-a croit drum printre stele, printre fulgii si bulgarii de zapada pe care i-a cantat mereu... Mi-a fost imposibil sa cred asta, insa azi (ma rog, deja e "ieri") am dat ochii cu realitatea. Am sperat pana in ultima clipa ca telefonul primit de la Cristi Dumitrascu era o gluma. N-a fost sa fie...
Asa cum se intampla de fiecare data, realizam prea tarziu ce pierdem. Asta mi s-a intamplat si mie in ultima saptamana, cand am dus pe ultimul drum trei prieteni buni. Am dat un search pe google si am gasit in blogul tau cateva postari mai vechi in care il mentionai pe Dragos. Asa am ajuns sa-ti dau e-mailul asta negru. Ca sa stii. Ca sa rememorezi si tu toate acele clipe frumoase pe care, probabil, le-ai petrecut in compania lui si sa te bucuri, ca si mine, ca ai avut ocazia sa cunosti un om cum intalnesti mai rar.
Eroii sunt puternici. Dar si eroii mai cedeaza cateodata... Isi cer tainul de liniste pe care nu l-au avut niciodata si, pentru ca aceasta dorinta le este refuzata, si-o indeplinesc singuri... Razbunarea unei societati de cacao este aceea de a le face o slujba religioasa pe fuga, fara lacas sfant, in varianta mini-demo, din cauza gestului lor de a-si curma zilele. Jenant. Un suflet care recurge la asa ceva e clar ca s-a chinuit mult. Dar cine sunt eu sa judec cutumele unui neam care nu-si mai vede drumul drept? Care si-a ingropat speranta? Care se ghideaza dupa un sistem nou, dar de (non)valori? N-am niciun drept.
Mie, ca si celorlalti prieteni si fosti colegi de scoala, de trupa etc., mi-a mai ramas doar sa merg inainte. Sa pot povesti si altora cine a fost Dragos Panturu.
Cu prietenie,
Kali
duminică, 26 iunie 2011
Noaptea cea mai grea
In fiecare an, de 12 veri incoace, noaptea asta este cel mai greu de trecut.
Nu pot dormi si nu e de mirare. Vad zbateri scurte. Aud galgaitul plamanilor capituland si inecandu-se incet-incet intr-un lichid maro, care, multumit ca i-a cucerit, se prelinge usurel in coltul drept al gurii si este sters repede si cu grija de o asistenta frumoasa si plina de compasiune...
Ochii par de sticla capruie si reflecta lumina tare aiurea, acum, ca viata s-a scurs din ei... Obrajii s-au relaxat. E un chip pe care, ciudat, nu-l mai cunosc, desi imi pare atat de familiar. Icoana mea zace moale in pat si fruntea ei isi pierde desenele pe care i le-am urmarit cu degetele de atatea ori... Imi aminteste de un pui de gaina pe care l-am crescut in copilarie. Aceeasi moliciune, aceiasi ochi, aceeasi privire, fixa si nehotarata in acelasi timp. Imi tin respiratia, sa o aud pe a lui. Suntem numai noi doi acum. Frumoasa a plecat. O simt si pe sor-mea aproape, dar nu o vad. Pentru ca nu mai vad. Au disparut pereti de salon, cearsafuri albe. A ramas doar o lumanare pe care imi vine sa o iau la palme, vazand-o asa vesela si jucausa. Trag, pe ascuns, adanc aer in piept si ascult. Nu aud nimic. Cred ca s-a terminat desprinderea...
In noaptea asta, in fiecare an, de 12 veri incoace, trag, pe ascuns, adanc aer in piept. N-am stiut niciodata sa-i spun ca il iubesc. Nici macar atunci cand atipeam in bratele lui. Cand ma mangaia prin par. Cand imi facea o cescuta de cafea. Cand se chinuia din rasputeri sa-mi bage in cap o schija de matematica. Cand mi-a pus prima data surubelnita in mana. Cand m-a ajutat sa construiesc primul meu dispozitiv de comunicat in codul Morse. Cand m-a invatat sa fac praf mine de creion si sa amestec grafitul cu vaselina, pentru a unge rulmentii bicicletei. Cand...
Am mari restante de "te iubesc". O sa ma achit de ele cand ne-om revedea. Sper sa nu ma uiti. Si sa ma ierti ca vin atat de rar la tine, inca nu accept ca esti acolo. Esti cu mine, in gandul meu, in fiecare secunda. Pietrele alea albe si mereu reci imi sunt straine. Altarul tau e in inima mea.
Ai setat niste standarde greu de egalat. Si ma bucur ca m-ai invatat perfectionista. Mi-ai dat si cel mai de pret dar: intelepciunea de a nu mai pierde clipa si de a spune "te iubesc" atunci cand trebuie. Si cui trebuie. Sunt cuvinte sfinte, pe care nu le mocirlesti pentru orice neavenit cu pretentii de prieten care "tine la tine si vrea sa te vada fericita".
Stiu ca nu ma poti citi. Dar ma auzi? Zi, ma auzi? Ma simti? Vorbeste! Ma simti? Simte-mi lacrimile curgand siroaie!
Curgeau la fel si atunci. Picaturi de "te iubesc" oferite prea tarziu...
Я люблю тебя, папа!!! Я люблю тебя, как никому не любила... Не забывай меня, я тебя не забыла. Ты это знаешь, не так? Я люблю тебя... Дай мне руку и улыбaй. Я скучаю по твою улыбку...
Nu pot dormi si nu e de mirare. Vad zbateri scurte. Aud galgaitul plamanilor capituland si inecandu-se incet-incet intr-un lichid maro, care, multumit ca i-a cucerit, se prelinge usurel in coltul drept al gurii si este sters repede si cu grija de o asistenta frumoasa si plina de compasiune...
Ochii par de sticla capruie si reflecta lumina tare aiurea, acum, ca viata s-a scurs din ei... Obrajii s-au relaxat. E un chip pe care, ciudat, nu-l mai cunosc, desi imi pare atat de familiar. Icoana mea zace moale in pat si fruntea ei isi pierde desenele pe care i le-am urmarit cu degetele de atatea ori... Imi aminteste de un pui de gaina pe care l-am crescut in copilarie. Aceeasi moliciune, aceiasi ochi, aceeasi privire, fixa si nehotarata in acelasi timp. Imi tin respiratia, sa o aud pe a lui. Suntem numai noi doi acum. Frumoasa a plecat. O simt si pe sor-mea aproape, dar nu o vad. Pentru ca nu mai vad. Au disparut pereti de salon, cearsafuri albe. A ramas doar o lumanare pe care imi vine sa o iau la palme, vazand-o asa vesela si jucausa. Trag, pe ascuns, adanc aer in piept si ascult. Nu aud nimic. Cred ca s-a terminat desprinderea...
In noaptea asta, in fiecare an, de 12 veri incoace, trag, pe ascuns, adanc aer in piept. N-am stiut niciodata sa-i spun ca il iubesc. Nici macar atunci cand atipeam in bratele lui. Cand ma mangaia prin par. Cand imi facea o cescuta de cafea. Cand se chinuia din rasputeri sa-mi bage in cap o schija de matematica. Cand mi-a pus prima data surubelnita in mana. Cand m-a ajutat sa construiesc primul meu dispozitiv de comunicat in codul Morse. Cand m-a invatat sa fac praf mine de creion si sa amestec grafitul cu vaselina, pentru a unge rulmentii bicicletei. Cand...
Am mari restante de "te iubesc". O sa ma achit de ele cand ne-om revedea. Sper sa nu ma uiti. Si sa ma ierti ca vin atat de rar la tine, inca nu accept ca esti acolo. Esti cu mine, in gandul meu, in fiecare secunda. Pietrele alea albe si mereu reci imi sunt straine. Altarul tau e in inima mea.
Ai setat niste standarde greu de egalat. Si ma bucur ca m-ai invatat perfectionista. Mi-ai dat si cel mai de pret dar: intelepciunea de a nu mai pierde clipa si de a spune "te iubesc" atunci cand trebuie. Si cui trebuie. Sunt cuvinte sfinte, pe care nu le mocirlesti pentru orice neavenit cu pretentii de prieten care "tine la tine si vrea sa te vada fericita".
Stiu ca nu ma poti citi. Dar ma auzi? Zi, ma auzi? Ma simti? Vorbeste! Ma simti? Simte-mi lacrimile curgand siroaie!
Curgeau la fel si atunci. Picaturi de "te iubesc" oferite prea tarziu...
Я люблю тебя, папа!!! Я люблю тебя, как никому не любила... Не забывай меня, я тебя не забыла. Ты это знаешь, не так? Я люблю тебя... Дай мне руку и улыбaй. Я скучаю по твою улыбку...
luni, 20 iunie 2011
Orion-UKA
Yukledim sevgimi gozyaslarima
Al gotur uzaklara, gozyaslarimdan utanma
Utanma ya da sakin beni hatirlama
Tas doldurma bagrina; git sevis baskalariyla
Eller gibi devranma
Sarilip yat kollarina, yabanci gelmesin sana
Korkma ben olmam ki yaninda
Kuytu bir yer arama; git sevis baskalariyla
Hasret vurunca bir parca, dumanli gozlerime aldirma, anilar hesap sorar sana
Aldirma aglamam omur boyunca
Kalbini koyup avuclarima; git sevis baskalariyla...
joi, 16 iunie 2011
marți, 14 iunie 2011
S-a terminat
In sfarsit. Cu inima rupta in cinshpe. S-a terminat. Atatea greseli intr-un timp atat de scurt. Luata de fraiera din nou. Mai e un pic insa. Tic-tac, tic-tac...
Si fiecare experienta d-asta ma inraieste. Ma indeparteaza. Ma uit la mine si nu-mi vine sa cred in ce hal am ajuns. Cu numai 3-4 ani in urma eram inconjurata mereu de oameni, faceam o multime de lucruri pentru oameni. Acum nu ma mai simt in stare sa fac nici macar pentru mine. Singura mea bucurie raman copiii. Cu gandul la ei o sa plec. Atunci cand o sa plec. Cineva ar trebui sa ma salveze de mine si de efectele mele (auto)distructive. E jale...
Bunutzul sa aiba grija de sufletul meu... Ca eu nu mai sunt in stare sa discern ce e bun si ce-mi face rau.
Si fiecare experienta d-asta ma inraieste. Ma indeparteaza. Ma uit la mine si nu-mi vine sa cred in ce hal am ajuns. Cu numai 3-4 ani in urma eram inconjurata mereu de oameni, faceam o multime de lucruri pentru oameni. Acum nu ma mai simt in stare sa fac nici macar pentru mine. Singura mea bucurie raman copiii. Cu gandul la ei o sa plec. Atunci cand o sa plec. Cineva ar trebui sa ma salveze de mine si de efectele mele (auto)distructive. E jale...
Bunutzul sa aiba grija de sufletul meu... Ca eu nu mai sunt in stare sa discern ce e bun si ce-mi face rau.
luni, 16 mai 2011
sâmbătă, 26 martie 2011
Elevilor mei
In cariera oricarui profesor sau invatator, vine o clipa cand tragi linie si aduni. Iti analizezi activitatea pe care ai prestat-o si cauti punctele tari si punctele slabe, ca sa stii unde ai facut bine si unde poti repara ce au stricat altii sau ce nu ai dezvoltat tu cum trebuia. Nu sunt o exceptie, se pare ca a sosit acea clipa si pentru mine.
Cand intru la clasa, nu o fac in ideea de a scapa repede de munca. La mine principiul "timpul trece, leafa merge" nu exista. Exista insa constiinta faptului ca un gest corect sau facut la timpul potrivit poate repara dezastre sau, din contra, un gest, o vorba, o privire negandite indeajuns pot ruina munca de ani intregi.
V-am invatat ca mai importante decat orice altceva sunt constiinta, iubirea si adevarul. V-am invatat ca numai Bunutul este perfect, ca oamenii pot gresi, dar ca este important sa recunoasca greseala si, pe cat posibil, s-o indrepte. V-am invatat ca limba pe care o vorbiti trebuie scrisa corect, v-am invatat ca tainele nu se intrevad prin fum de tigara sau prin aburi de alcool, ci sunt asezate cuminti intre copertele mai noi sau mai vechi ale unei carti. V-am rugat sa fiti cinstiti cu altii pentru a putea fi cinstiti cu voi insiva. V-am spus ca si parintii vostri ca modestia si generozitatea sunt cheile catre o viata adevarata si curata.
Am sustinut ani de-a randul aceste lucruri. Asa le-am invatat si eu. Unora m-am opus, pentru ca am fost un copil dificil, care nu s-a multumit cu "Asa trebuie sa faci, pentru ca asa spun eu!".
In clipa asta, nu mai stiu nici eu care este adevarul. Cu siguranta ca, undeva departe, adevarul asteapta sa fie descoperit. Si de mine, si de voi. Mi-e teama ca, invatandu-va sa fiti cinstiti, modesti si generosi, am facut din voi, fara sa vreau, potentiale victime pentru toti aceia care nu au scrupule sau constiinta. Sub haina larga si aparent calduroasa a spiritului de competitie se pot naste monstri. Monstri cu chip uman. Priviti-i drept in ochi! Nu cedati! Darurile cu care ati fost inzestrati si iubirea pe care am incercat sa o rasadesc in inimile voastre trebuie sa invinga.
Am "imbatranit". Incerc sa am rabdarea si intelepciunea de a sustine in continuare aceste idei. "Fiti cinstiti fata de voi insiva!", va spun acum. "De ce?", veti intreba voi. "Pentru ca asa spun eu!", adaug cu grimasa batranicioasa a profesorului decrepit, batjocorit de sistem si de propriii colegi invidiosi.
Ramane sa alegeti voi: va opuneti acestui "asa am zis eu" si cautati o solutie mai buna sau... poate ca totusi batrana voastra invatatoare are dreptate.
Asa-i?
Cand intru la clasa, nu o fac in ideea de a scapa repede de munca. La mine principiul "timpul trece, leafa merge" nu exista. Exista insa constiinta faptului ca un gest corect sau facut la timpul potrivit poate repara dezastre sau, din contra, un gest, o vorba, o privire negandite indeajuns pot ruina munca de ani intregi.
V-am invatat ca mai importante decat orice altceva sunt constiinta, iubirea si adevarul. V-am invatat ca numai Bunutul este perfect, ca oamenii pot gresi, dar ca este important sa recunoasca greseala si, pe cat posibil, s-o indrepte. V-am invatat ca limba pe care o vorbiti trebuie scrisa corect, v-am invatat ca tainele nu se intrevad prin fum de tigara sau prin aburi de alcool, ci sunt asezate cuminti intre copertele mai noi sau mai vechi ale unei carti. V-am rugat sa fiti cinstiti cu altii pentru a putea fi cinstiti cu voi insiva. V-am spus ca si parintii vostri ca modestia si generozitatea sunt cheile catre o viata adevarata si curata.
Am sustinut ani de-a randul aceste lucruri. Asa le-am invatat si eu. Unora m-am opus, pentru ca am fost un copil dificil, care nu s-a multumit cu "Asa trebuie sa faci, pentru ca asa spun eu!".
In clipa asta, nu mai stiu nici eu care este adevarul. Cu siguranta ca, undeva departe, adevarul asteapta sa fie descoperit. Si de mine, si de voi. Mi-e teama ca, invatandu-va sa fiti cinstiti, modesti si generosi, am facut din voi, fara sa vreau, potentiale victime pentru toti aceia care nu au scrupule sau constiinta. Sub haina larga si aparent calduroasa a spiritului de competitie se pot naste monstri. Monstri cu chip uman. Priviti-i drept in ochi! Nu cedati! Darurile cu care ati fost inzestrati si iubirea pe care am incercat sa o rasadesc in inimile voastre trebuie sa invinga.
Am "imbatranit". Incerc sa am rabdarea si intelepciunea de a sustine in continuare aceste idei. "Fiti cinstiti fata de voi insiva!", va spun acum. "De ce?", veti intreba voi. "Pentru ca asa spun eu!", adaug cu grimasa batranicioasa a profesorului decrepit, batjocorit de sistem si de propriii colegi invidiosi.
Ramane sa alegeti voi: va opuneti acestui "asa am zis eu" si cautati o solutie mai buna sau... poate ca totusi batrana voastra invatatoare are dreptate.
Asa-i?
marți, 15 februarie 2011
Sa iei trenul potrivit!
Ascultam astazi, dupa ce am terminat orele, Europa FM. M-am delectat cu niste muzica si cu vocea vesela a lui Zafiu. Vesela pana la un punct, in care a povestit ca, venind spre radio si zappand printre muzici si emisiuni de la alte posturi, a realizat ca trenurile vietii nu trebuie lasate sa plece, ca nu trebuie sa le pierzi. Si am simtit amaraciune. Ce nasol e cand ai chestii care te framanta si tu trebuie sa zambesti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat!
Sunt momente in viata cand ai atatea cotituri si toate te imbie sa te abati de la drum... De la care drum? Ne nastem cu un drum prestabilit sau ni-l tricotam noi, dupa cum ne tin andrelele si ata? Naiba stie.
Stiu ca m-am nascut intr-o zi mare si ca Bunutul a avut grija pana acum sa nu ma lase sa mor de 2 ori. Vad viata cu alti ochi. Oamenii vin si se duc. Belelele, la fel. Raman mereu eu, mai bogata cu un prieten si cu o sumedenie de experiente din care povestesc precum batranii astora mai fragezi ca mine, care musca pentru prima data din iluzia unui job mai bine platit sau din fata morgana a vorbelor frumoase cu care isi imbraca sisul oamenii nesiguri pe propria valoare. (Pfoa, ce fraza lunga!)
Mi-as dori sa nu mai lucrez in presa, sa raman numai la catedra. Dar cine plateste facturile? Despre copii.. nici nu mai incape vorba. Sunt obosita. Vreau sa vina primavara aia mai repede, ma asteapta Suzuka in amortire. Ii e dor si ei de prima explozie a tobelor la prima cheie in contact a primaverii.
Cred ca primavara asta are o cheie de contact si pentru mine. Cine imi gaseste demarorul?...
Sunt momente in viata cand ai atatea cotituri si toate te imbie sa te abati de la drum... De la care drum? Ne nastem cu un drum prestabilit sau ni-l tricotam noi, dupa cum ne tin andrelele si ata? Naiba stie.
Stiu ca m-am nascut intr-o zi mare si ca Bunutul a avut grija pana acum sa nu ma lase sa mor de 2 ori. Vad viata cu alti ochi. Oamenii vin si se duc. Belelele, la fel. Raman mereu eu, mai bogata cu un prieten si cu o sumedenie de experiente din care povestesc precum batranii astora mai fragezi ca mine, care musca pentru prima data din iluzia unui job mai bine platit sau din fata morgana a vorbelor frumoase cu care isi imbraca sisul oamenii nesiguri pe propria valoare. (Pfoa, ce fraza lunga!)
Mi-as dori sa nu mai lucrez in presa, sa raman numai la catedra. Dar cine plateste facturile? Despre copii.. nici nu mai incape vorba. Sunt obosita. Vreau sa vina primavara aia mai repede, ma asteapta Suzuka in amortire. Ii e dor si ei de prima explozie a tobelor la prima cheie in contact a primaverii.
Cred ca primavara asta are o cheie de contact si pentru mine. Cine imi gaseste demarorul?...
sâmbătă, 12 februarie 2011
Doua acvarii EHEIM (54 l) complet echipate
Stimati cititori, pe asta nu o mai facusem :) Am mutat okaziile pe blogul personal. :))
Pentru ca vreau sa-mi fabric acvariul visurilor si sa asigur un camin decent caraseilor care au cam crescut :), m-am decis sa vand doua acvarii identice, de 54 l.
Le am din iunie, respectiv noiembrie 2009. Ambele au urmatoarea "echipare":
Acvariu Eheim Aquastar 60
volum - 54 litri
grosime geam - 4 mm
iluminare - 1 x15W
dimensiuni - 60 x 30 x 30 cm
incalzitor JÄGER - 50W
termometru clasic (unul dintre ele are un termometru in plus, stil banda, lipit pe geam)
filtru intern - Eheim 2008 (Filtru intern complet cu kit de filtrare si aerare a apei pt acvarii de apa dulce sau marina, permite inlaturarea doar a cartusului filtrant pentru curatare).
Date tehnice pentru filtru:
Capacitea acvariului: 30-60 l
Debit: 150-300 l/h
Consumul de putere: 4 W
Dimensiuni (h x l x L): 180 x 75 x 100 mm
Ambele acvarii au neon nou (65 RON), in garantie. Optional, le pot da cu doua pompe de aer Resun AC-9602 (cumparate in iulie 2010), de care sunt foarte multumita. Pompele sunt silentioase, pot sta pe piciorusele lor din cauciuc sau pot fi agatate, au variator de intensitate si cate doua iesiri.
Tot optional, pot oferi pietrele pentru oxigenarea apei cu care am dotat ulterior acvariile. Au 30 cm lungime fiecare si, pe langa utilitatea lor, creeaza imaginea frumoasa a unei perdele de aer.
Preturi:
Acvariul din iunie 2009 - 220 RON
Acvariul din noiembrie 2009 - 240 RON
TEL: 0766.66.84.20
Daca va decideti sa le luati impreuna cu pompa de aer (50 RON) si piatra (12 RON), la pretul acvariului adaugati doar 30 RON.
Pentru ca vreau sa-mi fabric acvariul visurilor si sa asigur un camin decent caraseilor care au cam crescut :), m-am decis sa vand doua acvarii identice, de 54 l.
Le am din iunie, respectiv noiembrie 2009. Ambele au urmatoarea "echipare":
Acvariu Eheim Aquastar 60
volum - 54 litri
grosime geam - 4 mm
iluminare - 1 x15W
dimensiuni - 60 x 30 x 30 cm
incalzitor JÄGER - 50W
termometru clasic (unul dintre ele are un termometru in plus, stil banda, lipit pe geam)
filtru intern - Eheim 2008 (Filtru intern complet cu kit de filtrare si aerare a apei pt acvarii de apa dulce sau marina, permite inlaturarea doar a cartusului filtrant pentru curatare).
Date tehnice pentru filtru:
Capacitea acvariului: 30-60 l
Debit: 150-300 l/h
Consumul de putere: 4 W
Dimensiuni (h x l x L): 180 x 75 x 100 mm
Ambele acvarii au neon nou (65 RON), in garantie. Optional, le pot da cu doua pompe de aer Resun AC-9602 (cumparate in iulie 2010), de care sunt foarte multumita. Pompele sunt silentioase, pot sta pe piciorusele lor din cauciuc sau pot fi agatate, au variator de intensitate si cate doua iesiri.
Tot optional, pot oferi pietrele pentru oxigenarea apei cu care am dotat ulterior acvariile. Au 30 cm lungime fiecare si, pe langa utilitatea lor, creeaza imaginea frumoasa a unei perdele de aer.
Preturi:
Acvariul din iunie 2009 - 220 RON
Acvariul din noiembrie 2009 - 240 RON
TEL: 0766.66.84.20
Daca va decideti sa le luati impreuna cu pompa de aer (50 RON) si piatra (12 RON), la pretul acvariului adaugati doar 30 RON.
joi, 13 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)