Capshunicii ii place I Belong to You, iar mami i-o canta cu drag... :x
luni, 30 decembrie 2013
sâmbătă, 28 decembrie 2013
Bine ai venit, Kaya!
Astazi, familia noastra a fost binecuvantata cu al doilea nepot in Tara Soarelui-Rasare. Este fetita si se numeste Kaya.
Mai jos o vedeti in bratele unchiului ei, Tetsu. Tetsu si Andrei, tatal micutei Kaya, sunt frati.
Felicitari, Marius :) Sa-ti traiasca! :)
miercuri, 25 decembrie 2013
Craciun fericit, mami!
Am deschis ochii azi-dimineata in rompaitul asurzitor al unor tobe "traditionale". Cred ca te-au speriat si pe tine, mami, nu-i asa? Mi-am amintit la timp ca e Craciunul, sarbatoare luminoasa, asa incat i-am scutit pe colindatori de un potop de ganduri necrestinesti.
Pentru unii, colindul este o ocazie de a face bani. Scopul initial, acela de a anunta nasterea Domnului, s-a pierdut de-a lungul vremilor. Obiceiul gazdelor de a rasplati vestitorii cu ceva de-ale gurii, ca doar aveau cale lunga de facut, s-a transformat intr-o rusine de a deschide usa, pentru ca gazda de acum nu are sau nu vrea sa dea bani colindatorilor. Spiritul asta mercantil al speciei umane e de toata jena. Bleah.
La noi in bloc nu au fost colindatori anul asta sau, mai aproape de adevar, nu am fost eu acasa prea mult, ca sa-i aud. Recunosc deschis, am o slabiciune pentru cantarile polifonice, asa incat e o reala placere sa primesc colindatori de la Teologie, de exemplu.
Ma uit ca a trecut de ora pranzului si nu-mi vine sa ma dau jos din pat. Traiesc o placere aparte, e ca si cum as gusta din fructul oprit. Dupa atatea dimineti de trezit la 6, parca ar merge putina leneveala in scutece, nu? Iar tu stai cumintica cu mami si tragi cu ochiul pe geamlâcul buricului la bradutzul impodobit. Moshul ne-a adus daruri, mami. Kiki a primit fasole verde, buna si dulce, somnii au primit o solutie pentru apa, ca sa-si aranjeze acvariul de Craciun. Mikuni, pentru ca a fost cam neastamparata si a "inmultit" globurile, a primit de la Moshul doar un pliculet de Whiskas si parfum pentru nisipul litierei. Sub brad, dormeau de dimineata un cozonac si un salam de biscuiti, absolut delicioase, din care mami a ciugulit bine si cred ca ai simtit si tu ce bune au fost.
Intr-o punguta mica, puiul meu, batranelul barbos si grasun ti-a lasat si tie un dar:
Sunt atat de mici, mami... Imi dau lacrimile gandindu-ma ca tu incapi toata-toata pe un picior al pantalonasilor... Cred ca Moshul a vazut ca am inceput sa-ti pregatesc camera si pune si el umarul cu o hainuta-doua. Profit de perioada sarbatorilor ca sa desenez mobila pentru camera ta, sa pot da palul la taiat in ianuarie si sa pun totul pe pozitie, in asteptarea ta, iubito. M-am descurcat binisor pana acum cu burtica, facand curatenie exemplara. Am reusit chiar sa mut patul cel mare si sifonierul, sa aspir si sa spal pe jos dupa ele. Inca mai pot ridica greutati, dar not for long. Acesta e motivul pentru care incerc sa fac totul cat mai repede.
Dupa cum stii deja, sprijinul vine din Militari, Grozavesti, Giulesti si Timisoara. Berceniul este surd, orb si, probabil, usor baut la ora asta. In urma cu doua saptamani am avut ocazia sa ne revedem intr-un cerc de prieteni si a "glumit", intinzand mana pentru a face din nou cunostinta cu mine. Eu am zambit. Tu, din supica ta, ca o printesa adevarata, nu ai schitat niciun gest. Peste cativa ani, cand va realiza ca alcoolul si problemele nerezolvate ale trecutului l-au facut sa-ti dea cu piciorul, va fi in puterea ta sa-l ierti sau nu. Incearca sa nu-ti faci mari sperante; este inconstant, oricat de bine intentionat ar fi. Si minte.
Intre timp, sunt altii care te rasfata si au grija de tine si de mami. Sunt oameni care o ajuta pe mami cu analizele, cu mersul la doctor, cu.., cu.., cu... Stii ca am primit si o felicitare? Este adresata amandurora, capshunico, deja se "vede" ca facem primul Craciun impreuna si te asteapta toti cu drag si nerabdare. Ma rog, aproape toti. Stiu pe cativa care asteapta sa vada ce pretentii materiale avem :) "bleah", dupa cum ziceam niste alineate mai sus.
Craciun fericit! Te iubesc, capshunico!
marți, 24 decembrie 2013
vineri, 20 decembrie 2013
Frig si bine
Ger. Zi grea, fluturashule. M-am temut pentru o clipa ca te-am pierdut. Dupa atata zbatere si agitatie, nici eu nu mai stiu ce simt. Insa iti promit ca, de acum, tu vei fi prioritatea mea. Un dar atat de pretios primit cand nici nu mai speram nu poate fi risipit pur si simplu, doar pentru ca intotdeauna apare altceva, o alta "prioritate" si, de regula, a altcuiva.
De acum suntem noi doua. Vom dormi pana la pranz, vom manca iaurt cu fructe mesterit de noi doua, vom asculta muzica, o vom mangaia pe Mikuni si ii vom face baitza periodic iguanului Kiki, sa se mai distreze si el inotand.
Vom face bradul, mami, vom canta colinde si ne vom tine strans in brate fiindca nu mai suntem singure, ne avem una pe cealalta.
PS. Mama Si e bine, operatia a fost un succes. Jucariile si hainutzele au ajuns la Suceava. Adu-mi aminte cand te faci mare sa-ti povestesc cum, de Craciun, cerul face ca minunile sa se tina lant. Prima minune este ca tu traiesti. Te iubesc.
luni, 16 decembrie 2013
duminică, 15 decembrie 2013
sâmbătă, 14 decembrie 2013
This Is Christmas
Fluturasho, cand vei veni pe lume, vei vedea de ce te iubeste mami atat de mult. Si-ti las scris aici ca ma voi stradui sa nu te sufoc cu dragostea mea, sa nu te fac dependenta de mine, sa nu-ti reprosez niciodata ajutorul oferit. E suficient de egoista dorinta mea de a te avea intr-o lume asa cum e a noastra.
joi, 12 decembrie 2013
marți, 10 decembrie 2013
luni, 9 decembrie 2013
When You Believe
De cand te am ca insotitoare permanenta, citesc multe pe internet despre tine, despre cum cresti, ce lucruri noi inveti sa faci in fiecare saptamana. Fiindca esti a mea, sigur iti va placea muzica. Vei auzi des melodia aceasta, puiule. Cand te vei naste, iti va fi cantecel de leagan. Sa stii de la mami ca, atunci cand crezi in ceva cu adevarat, nimic nu te poate opri din drum. La fel a crezut si mami in tine si te-a primit in dar...
sâmbătă, 7 decembrie 2013
Pot
Azi m-am convins ca pot tot ce-mi pun in minte. Mi s-a facut greatza cand am vazut iar stralucirea lui Bachus in ochii tai. N-am pierdut nimic. Tu insa, da. Mult.
luni, 2 decembrie 2013
duminică, 17 noiembrie 2013
De drag
Primit pe mail. :)
- O zi fara dvs. e ca o luna de concediu.
- Daca v-am jignit, am savurat-o.
- Dvs. reusiti sa faceti pe cineva sa aprecieze linistea.
- Fiecare trebuie sa existe, dar de ce tocmai dvs.?
- De ce nu mergem noi doi undeva unde poate fiecare sa fie de unul singur?
- Am avut o seara foarte placuta. N-a fost seara asta, dar nu ma vait.
- S-a sinucis candva cineva din familia dvs.? Nu? Cum ar fi?
- Nu v-au rugat niciodata parintii sa fugiti de-acasa?
- Eu nu uit niciodata un chip, dar in cazul dvs. o sa fac o exceptie...
- Oare este astazi o zi deosebita sau sunteti de obicei asa de tampit?
- Data viitoare cand ai de gand sa-ti arunci toalele, nu te dezbraca.
- Nu, eu nu aud rau... va ignor numai.
- Va rog sa nu va miscati! As vrea sa va uit asa cum sunteti...
- Sunteti intr-adevar un argument convingator pentru paturi separate.
- Tu ai arata foarte bine in ceva lung, curgator... Amazon, Nil, Dunare...
- Sunteti la fel de binevenit ca si telefonul care suna in timpul sexului.
joi, 7 noiembrie 2013
12 saptamani si 5 zile :)
Azi ne-am intalnit din nou, mami. Ti-am auzit bataile inimii. Te-am vazut miscand, jucandu-te acolo, in supica ta. Te asteapta mami, cel mai frumos cadou al vietii!
Stiu ca esti frumos, copilul meu!
Un piciorus de fotbalist sau de diva, inca nu stim :)
sâmbătă, 2 noiembrie 2013
....
Una dintre cele mai grele lectii pe care le am de invatat in viata asta este sa accept ceea ce nu mai pot schimba. Voua va iese?
duminică, 27 octombrie 2013
De duminica
... Pentru ca sangele apa nu se face:
... Pentru ca sunt a neamului meu pana la ultimul cromozom:
... Si pentru ca ma mandresc cu puiul meu, care nici nu s-a nascut si este mai iubit decat oricine altcineva, care este o parte din mine si din tot ceea ce reprezint eu.
marți, 22 octombrie 2013
marți, 15 octombrie 2013
Amintiri
Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti acut lipsa cuiva/a ceva? Sa simti cum ti se strange stomacul si se zbate? Sa atingi obiectul dorintei si sa simti cum te inunda caldura si o fericire fara margini isi face loc?
Asta simt eu cand sunt departe de ea. Asta simt, mai apoi, cand bag cheia in contact. Nu exista drog mai puternic decat dragostea, indiferent de obiectul ei.
Rememorez drumul din Anglia pana in Romania, cu toate peripetiile lui si-i multumesc Domnului ca a avut grija de mine sa ma intorc sanatoasa si cu un dar atat de iubit. Ba, mai mult, mi-a mai oferit inca un dar neasteptat, nesperat si nepretuit. Va trebui sa renunt la multe, poate chiar la mine, insa merita.
luni, 14 octombrie 2013
duminică, 13 octombrie 2013
Impossible - James Arthur
O piesa de 1.000 de ori mai buna decat originalul. Are feeling. Iti dau lacrimile cand te gandesti de cate ori ai fost pus in situatia asta....
sâmbătă, 12 octombrie 2013
Ca de sambata
Frumoasa zi. Si plina. Am reusit sa pornesc din nou Pacificul, care se incapatzaneaza cu o problema de aprindere. Nu-i nimic. Azi i-am dat un pic doar asa, ca sa-i ard bujiile.
Am participat la ultimul mars al motociclistilor din anul acesta, o ocazie providentiala sa-mi revad prietenii abandonati de asta-vara din motive care nu pot fi povestite aici :p. Am mers cu Andrei si Marcel sa mancam putin (putin mai mult, in cazul meu), apoi am declarat stare de "split", fiecare in drumul nostru. Nu prea imi venea sa merg acasa, desi starea de sanatate ma cam obliga, insa mi-am amintit de actiunea CSM si a Clubului Wizard Racing, asa ca am intins-o soldatzeste catre poligonul de la Ilioara. Motociclete de toate soiurile. Prieteni. Prieteni de toate soiurile. Multa buna-dispozitie.
M-am inscris si eu in concursul de moto-indemanare, la sectiunea de fete. Am primit o diploma pentru locul al doilea si o cupa care sa ateste asta. Cupa a fost foarte buna, fiindca nu poti bea sampanie in ea (motocicleta nu se pupa cu Bachus), dar am baut un ceai fierbinte, numai potrivit pentru frigushorul de pe poligon.
Cu un zambet cat toata fatza am plecat spre casa. Mi-am parcat iubita alba. Am zambit gandindu-ma ca puiul s-a distrat si el azi odata cu mine. Acum ii dau niste castraveti murati si ananas, pe langa cupa primita din mana minunatului Tavi Vrajitoru si un puzzle cu Divanul japonez al lui Toulouse-Lautrec
What a day! :)
vineri, 11 octombrie 2013
Despre normal si patologic
Tocmai am terminat, siderata, o...sa-i zicem conversatie cu o domnisoara doctor, mare iubitoare de catei. V-o relatez.
Pana de curand, am avut in spatele blocului patru maidanezi, pe care ii hranea mai toata lumea, dar in mod deosebit doua domnisoare doctor cu un vocabular colorat si intr-o vesnica batalie cu vecinii pe tema cainilor, inclusiv cu aceia care ii iubeau si ii hraneau ca si ele. Dupa scandalul cu moartea lui Ionut, copilul muscat de caini dupa ce a fost lasat nesupravegheat de bunica doua ore si a ajuns pe un teren privat, au innebunit multi cu "moarte maidanezilor", "eu nu vreau sa fiu ionut" si alte mesaje lacrimogene jenante. Si, pentru ca in spatele nostru se practica otravirea cainilor si a porumbeilor, cele doua doctorite s-au hotarat sa-i mute la un adapost, platind pana acum pentru transport si cazarea lor - zic ele - 600 de lei. Nu-i pot adopta, ca sa le ofere un trai decent in afara unui padoc mic. Insa nu lasa nici pe altii sa-i adopte, desi ii iubesc si ar avea spatiu. Stand de vorba cu un vecin care a suferit mult cand au luat cainii, acesta a marturisit ca a incercat sa vorbeasca cu aceste... domnisoare, insa s-a izbit de un refuz si de injuraturi si jigniri. Nu mi-a venit sa cred si m-am gandit sa-l ajut, stand de vorba cu una dintre ele, medic la un centru din Ghencea, Raluca Gavrila. "Ia mai lasa-ma, doamna,ca vrea sa-i adopte! Sa se duca la Mihailesti sa adopte, ca io am dat 6 milioane pe ei pana acum" "Ok", zic eu, "dar daca va da cei 6 milioane, ii poate adopta, ati fi de acord?"
Si a inceput potopul....:
"Auzi, doamna, a stat cu mana pe p... toata ziua si acum ii arde de caini? Pai unde au avut cartoanes a doarma cainii asta-iarna, langa masina mea sau a lui? A stat cu mana pe p..., nu i-a pasat de nimic si acum vrea sa-i adopte?"
Am ramas, cum spuneam, siderata... Mi-este jena sa reproduc toate mizeriile auzite. Am incercat sa plec, s-a tinut dupa mine urland de se cutremurau blocurile din jur. Mi-am bagat degetele in urechi si i-am spus sa urle cat vrea, daca nu e in stare sa poarte o discutie decenta, ca eu am avut o intentie buna (am 11 caini, maidanezi toti si adoptati in mare parte) si ca nu vreau sa ma polueze fonic.
"Poate-l iubesti pe Cristi si tu, ia-te de mana cu nevasta-sa si cu el!", a continuat cu ochii iesiti din orbite de furie. "Si tu ai stat cu mana pe p..da toata ziua, n-ai facut nimic pentru ei. Atata stii sa faci, sa stai cu mana pe p...da!"
Azi a fost unul dintre putinele momente in care regret ca nu m-am coborat pana la nivelul la care poate urca aceasta...forma de viata, aceasta amoeba, acest parameci boit si blond, cu diploma de doctor, dar care a chiulit de la orele de bun-simt si, dupa cate am vazut azi, si de la evaluarile psihologice anuale.
Rusine, doamna doctor!
luni, 30 septembrie 2013
Maine
"Maine" a devenit cel mai frumos cuvant pe care l-am gandit in ultimele saptamani. Maine, pisicutzule, ne vom cunoaste.
marți, 24 septembrie 2013
Femeia nordica
http://youtu.be/hVn8qTn_BAE
Comparati versurile piesei de mai sus cu apelativele "japita", "jeg", adaugati niste minciuni, alcool si imaturitate si veti descoperi de ce unele femei prefera sa-si mute nordul in singuratate. Pentru ca unora, pur si simplu, ar trebui sa li se interzica, sa li se anuleze genetic dreptul la busola...
sâmbătă, 21 septembrie 2013
Te pup, pa-pa!
Mi-am amintit de piesa asta si de zambetul unei mamici dragi mie care s-a razbunat pe seful ei lasandu-i-o ca dedicatie.
Dupa "perfectul" de ieri, vine si dedicatia asta. Pentru ca pot. Si pentru ca "tratez fiecare om asa cum merita". Aviz amatorilor. ;)
vineri, 20 septembrie 2013
luni, 16 septembrie 2013
16 septembrie 2013
Prima zi de scoala. Ce dor mi-a fost de copiii mei! Au crescut maimutzoii ca din apa, cum zicea mamaie. Mai e putin si ne vom desparti... De anul viitor, vor fi puii altei mame adoptive. Abia astept sa-i scot la zbor :)
miercuri, 21 august 2013
Tot ziua 16
Din Franta nu am inteles mare lucru, pentru ca noaptea a avut grija sa ascunda totul sub rochia ei, iar simplul fapt ca am ales drumul cel mai scurt spre casa, cel pe autostrada, nu m-a ajutat deloc sa vad partile frumoase. Am apreciat insa autostrada de la Calais spre Belgia, cu doar doua benzi pe sens, insa cu un asfalt de mai mare dragul. Am condus cu 130 aproape constant. Eram treaza de aproape 20 de ore, cu o singura repriza de intins pe canapea in ferry. Ma tineam bine insa.
am ajuns in Bruxelles pe la 06.30 si am bananait arzand aiurea benzina in cautarea, culmea, a unei benzinarii. N-am avut noroc de asa ceva in oras, cel putin nu pe unde am trecut eu, abia la iesirea spre E40, spre Germania, am gasit un Q8 easy. Acolo nu exista operator, bagi cardul, bagi pinul si alimentezi. E, la mine nu a vrut, presupun ca era vorba despre o limita minima de suma, iar eu aveam pe card echivalentul a 55 de euro. Spre bucuria mea temporara, fix vizavi, un baner mare scria "Texaco". "Yes!", mi-am zis eu. Ca o printesa, am intors spatele pompei neprietenoase si am mutat hardughia pe cealalta parte a drumului. In Bruxelles lumea e foarte relaxata sambata, asa ca programul acelei benzinarii incepea la ora 9... Se facuse deja 8, am mancat un sandwich si, pana la urma, am decis sa plec mai departe, la risc, in cautarea unei alte statii, desi eram pe rosu cu rezervorul.
Cand sa plec, un taximetrist cu un Mercedes negru a oprit pe colt, butonand ceva. L-am intrebat de drumul spre Germania. Culmea e ca nu stia nici el mare lucru, insa, cand i-am povestit peripetiile cu pompa refuzacioasa, s-a oferit sa-mi plateasca el cu cardul, iar eu sa-i dau cash. Zis si facut. Plinul a costat 16 euro si ceva, i-am oferit 20 de euro si a vrut sa-mi dea restul. L-am refuzat politicos, multumindu-i pentru efort, si mi-am vazut de drum...
Belgia autostrazilor - ca atat am apucat sa cunosc - este foarte curata. Oamenii sunt civilizati, prin benzinarii de vorbeste bine-bine engleza, mai ales tineretul progresist de la casele de marcat. Daca in Franta soarele abia incepuse sa gadile orizontul si sa scuture poala noptii pe un cer usor innorat, dincolo de Bruxelles totul parea ca prinde viata si se coloreaza tot mai viu. Asa ca m-am asternut increzatoare pe drumul spre Koln.
Am continuat in ritmul in care ma obisnuisem pana acum. Opream o data la 200-250 km ca sa alimentez si porneam mai departe. Motoreta s-a dovedit extrem de comoda, am multumit Cerului si lui L, care a insistat sa vin in Anglia in ciuda tuturor lucrurilor care mersesera prost si sa mergem sa luam un Pacific Coast, nu mai conta care. La cativa kilometri de Frankfurt, am decis sa mananc ultimele doua sandwichuridin cele patru cu care plecasem si sa ma dezbrac de cojoace ca Baba Dochia. Pantalonii de piele, geaca cu protectii, polarul si tricoul au lasat loc unui maieu, unei geci subtirele si unor pantaloni de panza in culori de camuflaj. Cateva emotii am avut in Germania, pe autobahn, cand am vazut limitare de viteza la 130 km/h. Limitare, da?... E, cand a fost cu ridicatul restrictiei de 130, in cateva ocazii bune am fost tentata sa las capul jos, incat nemtii pareau sa decoleze. Limita de 130 cred ca era pentru noi, prostii de rand, strainii care bat la portile Berlinului, intrucat tot de misca si avea numar de Deutschland o ardea, fratzioare, cu viteza de te lua ameteala. Mi-am amintit un banc in care trei motociclisti, pe patul de spital, povesteau cum au ajuns acolo. Primul cazuse la 100 km/h, in timp ce facea un salt cu motoreta, al doilea incercase sa mearga fara maini pe ghidon la 200 km/h, iar al treilea, cel mai sifonat dintre ei, calarise o Mobra si crezuse ca sta pe loc, vazandu-i pe ceilalti cum vajaie pe langa el, asa ca incercase sa se dea jos din mers. Asa si eu. Aveam 130km/h si traiam impresia ca stau.
Am facut 100 km de pomana prin Germania, pentru ca am incurcat autostrazile si incepusem sa merg cu nemilozitate si vanjoshism, vorba celor de la Vacanta Mare, catre Berlin. Da-i si intoarce-te, Kalimero... Daca Germanica mi s-a parut lunga si neprimitoare, cu accese de curtoazie intre soferi care imi amintea de Racordul din Roma, Austria a castigat toate titlurile de miss la aspecte negative. Am platit taxa pentru niste drumuri care aminteau de A1 de la noi, bucata aia de la Carrefour spre km 20. Varza. Fara carne. De post. Mi-a stat in gat fiecare kilometru, cu atat mai mult cu cat s-a innoptat, iar austriecii conduc dubios si cu viteza. Dovada a facut-o un nene care s-a izbit de parapetul dn stanga cu niste metri inaintea mea, greu de apreciat cati, si s-a rasucit cu ea pe sosea in timp ce eu facusem ochii cat viziera de spaima, luasem mana din gaz si asteptam sa se termine faza. A durat o vesnicie, asa mi s-a parut. Este genul de situatie in care vezi ce urmeaza sa se intample si nu poti face nimic, decat sa astepti sa se intample... Tremurand ca varga, la 130 km de Viena, la 2 si ceva noaptea, am tras pe dreapta, ametita, speriata, congelata si rupta de foame. Am pus motoreta pe cricul central, am scormonit prin portbagaj si am infulecat cu cinci guri bomboanele pitite de L inainte de plecare, pe care le refuzasem politicos si care s-au dovedit salvatoare.
Oboseala incepuse sa infiga zdravan coltii, dovada frisoanele care-mi zguduiau periodic bratele si pieptul. Simteam ca nu mai pot. "Nu mai pot!" "Ba poti, hai, Kalimero, trage un pic de tine, ce naiba!", ma imbarbatam precum kinderii. Cand am vazut indicatorul cu autostrada spre Budapesta simteam ca bat la portile Raiului de fericire. Capitala Ungariei era insa foarte departe, drumul plin de camioane, noapte, semne de avertizare pentru animale salbatice, frig, iar condusul in Braille ma storsese de vlaga. N-am mai rezistat si am tras intr-o parcare unde am imbracat tot ce aveam, mi-am lasat cagula pe cap si m-am intins ca un homeless pe o banca, scotzand abia perceptibil aburi pe gura. Tremuram in asemenea hal, incat nu am reusit sa ma odihnesc deloc. Dupa 20 de minute de chin m-am ridicat de pe banca, am alergat doua ture de parcare ca sa ma incalzesc, am coborat-o pe White Dream de pe cricul central si am pornit la drum. Catifeaua noptii incepea vag sa-si schimbe culoarea intr-un albastru sangeriu nehotarat si asteptam cu disperarea condamnatului rasaritul soarelui, sa ma incalzesc...
Am oprit la intrarea in Ungaria sa cumpar vigneta pe care, va jur, nu regret ca am platit 7 euro sau pe-acolo, intrucat soselele lor erau clar mai bune ca ale austriecilor. Cateva drumuri in lucru si un radar. Pe care l-am luat :))) sper ca am zambit frumos macar. Dupa o vreme, am auzit ceva zornaind in spatele meu. Se desprinsese partea din spate care sustine placuta de inmatriculare si stopurile, atarnand fara vlaga si polizandu-se de asfaltul unguresc. Am oprit pash-pash, punand in gand toate cratimele acolo unde trebuie la adresa fostului proprietar, care stricase prinderile. Numarul spart, suportul ciobit, la fel si stopul dreapta... Am scos sculele puse de L in portbagaj, am fixat-o temporar si zburand ca un fluturas m-am oprit din benzinarie in benzinarie, incercand sa explic urmasilor lui Attila in engleza ca as avea nevoie de un superglue. Nem tudom, logic... Pana la urma, dupa ce am facut febra musculara la maini de la atata vorbit maghiaro-engleza, am vazut intr-un raft un lipici super-atak si am inceput sa ma agit ca maimutza, indicand ambalajul albastru salvator.
Fericita, cu fundul motoretei lipit cu super-glue, am pornit increzatoare catre Budapesta. Ascultam rockereala grava in casti, gazul la 130 km/h si ma lasam mangaiata de caldura soarelui care abia rasarise. Aproape ca simteam cum crapa crusta de gheata pe care o prinsesem in patria lui Rudolf al II-lea. Aurul care imbraca totul in jur ma facea sa clipesc des si sa simt nevoia sa alung nisipul pe care il simteam in ochi. Pe la 8 fara ceva, intr-o duminica dimineata maghiara, la 120 km/h, am adormit...
(Va urma.)
marți, 20 august 2013
Ziua 16
..a inceput cu seara zilei 15. Am plecat pe la 21.30 din Ipswich catre Dover, avand inaintea noastra 200 km de bezna. Ne-am uitat mai atent la biletul de ferry, era catre Calais, nu catre Dunkerque, insa plecarea din port era stabilita tot la 00.30. Gonind noaptea, pe un drum necunoscut, chiar daca L mergea inainte, nu ma simteam foarte in largul meu, asa ca scadeam viteza usor-usor. Ma treceau fiori cand vedeam semne de "atentie, animale salbatice 3-4-10 mile". Daca ar fi aparut vreunul, nu cred ca as fi avut viteza de reactie suficient de buna ca sa il evit.
Autostrada spre Londra e un vis din punct de vedere al asfaltului si al semnalizarilor de tot felul. Benzile sunt demarcate cu mici dispozitive reflectorizante sau luminoase in mai multe culori, care sa te ajute la preselectia benzilor pentru diverse destinatii.
White Dream s-a comportat frumusel pana la Londra, la statia de taxare. Dupa ora 22.00, accesul prin spatiile cu bariera este free, numai ca toate masinile trebuie sa opreasca si sa astepte sa se ridice bariera. Am redus si eu viteza, ca tot omul de rand, pana cand mi s-au stins brusc luminile in bord si m-am trezit in mijlocul unei autostrazi cu 8 benzi pe sens fara curent, cu masini curand siroaie, pe intuneric si cu o motoreta grea pe care ma chinuiam s-o imping ca sa o iau din drum. L-am sunat pe L si l-am asteptat sa se intoarca. Am impins-o impreuna pana am adus-o pe margine. Si-a scos lanterna si a puricat-o: era o mufa. A clipsat-o la loc, mi-a explicat ce sa fac dc se mai intampla asta si am pornit din nou la drum. Am alimentat intr-o benzinarie si am observat ca nu mai mergea semnalul dreapta fatza. Dupa refacerea instalatiei, firele sunt mai stranse un pic si sarise mufa de la semnal... A pus-o si pe aiala loc, totul a fost minunat panala Dover, cu toata bezna si cu toata ceatza Angliei care parca nu avea chef sa-i rapesc Pacifica si s-o duc pe mainland.
Am ajuns la 00.25 la casa de bilete unde se face check-in pentru ferry si, pana s-a foit nenea de la casa,,pana s-a consultat cu trei insi, vremea a trecut si am pierdut ferry-ul. Am avut noroc ca mi-a schimbat biletul pentru cel de 02.30, asa ca m-am asezat civilizat pe Lane 4, parcand vaporul pe cricul central si asteptand sa curga cele doua ore. Frig. Pescarusi care zburau noaptea, la lumina felinarelor din port. Tiruri. Numere de inmatriculare diverse. Am scos un sandwich, l-am mancat si m-am intins pe motoreta. Am urcat prima pe ferry, am asteptat sa-mi vad bijuteria securizata cu chingi in pantecele balenei si m-am cocotat pe Deck 7, unde m-am intins un pic. Pana la Calais.
Va urma...
vineri, 16 august 2013
Ziua 15
Azi plec. L a verificat ultimele detalii. Schimbam becurile de semnal, trec pe bec cu faza dubla :)
Am spalat fata, e parfumata toata si gata de drum. Bagajul e facut. Ramane sa ma duc in oras, mai am ceva maruntisuri de rezolvat.
Anglia nu se dezminte si ploua aproape intruna. Acum a iesit o raza de soare, asa ca ma pot bucura in voie de stralucirea motoretelor. Poate nu sunt ele stralucitoare ca atunci cand erau noi, insa in ochii mei sunt ca diamantele. Sunt fericita...
A.M.R. 5 ore :) hai cu canicula aia :) n-am putut evita cacofonia :))
Edit, 19.56: totul e gata. Ploua, desigur, insa Engletera mi-a facut cadou doua curcubeie:
Ziua 14
Am fost la shopping azi cu Pacificul. Vis! Nici nu o simt! Iubesc motoreta asta de la zi la zi.
In alta ordine de idei, asigurarea tot nu mi-a venit si mai sunt cateva mici nereguli pe care trebuie sa le pun la punct. Cu banii m-a descurcat L, insa dupa mai multe calcule am concluzionat ca trebuie sa merg direct acasa, nu ma pot opri in Italia, asa cum planificasem initial. Toni, te rog sa ma ierti. Stiu ca citesti. Tie ti-am spus toate detaliile, asa cum era firesc, promit ca anul viitor vin fix la tine si numai pentru tine si ne facem concediul impreuna...
Maine seara, la 00.30, am ferry din Dover spre Dunkirk. O sa conduc noaptea, asa cum imi place mie...
miercuri, 14 august 2013
Ziua 13
Azi nici iarba nu creste, asa ca nu am prestat nimic la motor pana la ora asta. Am spalat niste rufe si m-am fatzait prin Ipswich. Mi-am cumparat un tricou pe care scrie "Don't make me angry". Starea de ieri se pastreaza neatinsa. Asa ca m-am plimbat si m-am bucurat de centrul vechi al orasului.
Edit, 21.37:
Edit, 00.10:
Edit, 00.34:
Aaa, si merge si kilometrajul :) maine seara facem o plimbare de proba si apoi, probabil, the maiden voyage :) nava-mama Enterprise pleaca spre casa :)
Traversez zilnic un parc.
Este aproape de centrul orasului si e intzesat de veveritze si pescarusi. In partea de langa garaj se pastreaza o mica padurice, de fapt, mai multi copaci unul langa celalalt. Intre ei locuieste o familie de vulpi. Puii mai apar din cand in cand intr-o parcare pietruita de langa. In giratoriile cu spatii verzi stau iepuri de camp si rontzaie nestingheriti. Pare ireal. La fel ca macul de mai jos, care supravietuieste infipt in asfalt. Chiar si lucrurile fragile pot deveni tari daca se incapatzaneaza, nu?...
Am lumina in far. Am si lumini de pozitii, dar le pot folosi doar cand trec in Europa si schimb becurile (am explicat ieri de ce). Mi-a explicat L de ce pot lasa contactul pus si motorul nepornit fara sa mor de frica bobinelor de inductie, folosind o lampa de control. Crash-course in electrica moto :) multumesc!
Friptura de bujii..
Carburatoarele nu sunt de aceeasi parere cu noi. La fel si DVA-ul nord-irlandez, care mi-a trimis pachet cartea de identitate cu mentiunea ca trebuie depusa in England. Asa a zis si L, dar fostul proprietar s-a incapatzanat. Pe timpul si nervii nostri, desigur, pentru ca maine dimineata trebuie sa ma duc la DVLA si sa depun hartia...
Gata carburatoarele. White Dream toarce ca o pisica si se infige, tocmai o dreseaza dom' profesor :) sunt mandra de jucaria mea. Si parca nu ma mai simt asa de singura :)
marți, 13 august 2013
Ziua 12
Ieri n-am apucat sa verificam cablul de kilometraj, ca farul facea figuri si era deja seara, nu mergea sa te dai fara far. Apropo, in Anglia e legal sa te dai pe strada cu o motoreta preparata pentru pista (pentru cei care nu stiu, motoarele de pista nu au faruri si semnale, din ratiuni care nu necesita explicatii suplimentare, zic eu). Conditia e sa nu te prinda noaptea, logic. Si, daca nu ai semnale, semnalizezi cu mana, ca biciclistii.
Revenind la far, sus-numitul refuza sa se aprinda. Modelul asta de Honda, spre deosebire de CBR F3, aprinde automat farul cand pui contactul si-l decupleaza cand dai la demaror, ca sa pastreze putere in baterie pentru pornire. L a masurat, a curatat contacte, totul ok. Cum monta la loc butonul de start, cum nu mai voia farul sa se aprinda. Intr-un final, la o miscare de ghidon, s-a declansat Disco Pacific Coast, cu fum pe sub carene si sfarait. L a taiat contactul rapid. Singura mea reactie a fost sa ma gandesc cam ce s-ar fi intamplat daca eram pe autostrada si s-ar fi declansat "distractia". In cateva secunde, pana sa apuc sa franez, cred ca as fi aratat ca ghostrider :)) M-am decis sa iau in portbagaj niste sticle cu apa, pentru ca nu stiu daca as putea sa rezolv problema ca Gulliver in caz de urgentza.
Asta s-a intamplat aseara. Dupa care am dormit foarte prost, l-am visat pe M si m-am trezit cu fatza la cearsaf. Recomand calduros sa nu fiu intrebata de vorba azi, sunt usor ciufy.
Am demontat iar juma' de motor si zac la soare, pana se mai elibereaza L, sa vad ce belele au firele. E un soare arzator pentru moment si am de gand sa ma bucur de el. Aseara m-am congelat dupa ce am mers 5 minute pana la magazin, la 11 grade, pe motor, cu polarul pe mine...
Mi-e dor de canicula.
Edit 14:06 :
Iete instalatia scoasa cum arata. A "plecat" pe 30 si ceva de cm..
Nu am inca un diagnostic, insa e posibil ca scurtcircuitul sa fi pornit de la firele de pozitie anulate de unul dintre previous-i. Pacific Coast are becul de semnal la fel ca ala de stop, cu doua filamente. Pozitia sta mereu aprinsa, insa in UK nu ai voie cu pozitie pe becul de semnal fatza, pe motiv ca-i poti induce in eroare pe ceilalti soferi. Cu ocazia asta, l-am rugat pe L sa faca luminile de pozitie asa cum le-au gandit mama si tata lor japonezi:
Dupa toata puricarea asta, pun pariu ca patru-cinci ani nu ma intalnesc cu niciun mecanic :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)