Kali Mera Dreaming

Ma pregatesc pentru serbarea de Craciun...

2011-12-16T17:18:00.000+02:00

Am terminat amenajarea clasei, pregatitul cadourilor pentru copii. A trebuit sa alerg ceva zilele astea si nu o spun ca un repros adresat parintilor clasei, dimpotriva, ii apreciez mult pentru eforturile pe care le fac. Spun treburile astea pentru ca mi-a ajuns cutitul la os si, astazi mai ales, m-am decis sa sa ma intorc frumusel cu fatza impotriva vantului (stiti expresia). M-am saturat sa indur asemenea ciobanului mioritic si sa ma resemnez, stiind ca urmeaza sa fiu luata la misto de guvernanti, de toti baietii veseli pusi in functii pe criterii politice, care nu au niciun habar despre sistemele educationale de afara, ci pun cate o intrebare-doua subalternilor care mai misca in front cat de cat. Adica acelora care inca nu au fost decerebralizati de sistem, de shpagi, de dorinta de imbogatire fara munca.

Sunt invatatatoare de 15 ani. Am terminat si eu niste facultati, ca tot omul. Imi fac meseria din pasiune. Din salariul primit la scoala imi cumpar tigari (da, stiu, ar trebui sa ma las), rar cate o carte cadou pt elevii mei si platesc intretinerea. De atat imi ajunge. Ca sa am din ce trai, am un al doilea loc de munca. Si, bineinteles, nu am familie, pentru ca nu am, de fapt, o viata. Daca as avea un copil, am muri de foame amandoi. Chiar daca m-as lasa de fumat.

De luna trecuta nu-mi mai platesc contributia la sindicat. Nu exista sindicat nici in spirit, dar nici fizic nu va mai exista, in contextul legislativ actual.

Refuz sa imi mai semnez condica! Refuz sa mai completez tabelul cu activitatile extrascolare! EDUCATIA SE FACE DIN CONSTIINTA, NU DIN FRICA! REFUZ SA SCOT PE BANDA RULANTA CARNE DE TUN PENTRU HOTII CARE VOR VENI! ELEVII MEI VOR GANDI SI VOR ALEGE INTOTDEAUNA CE E MAI BINE PENTRU EI SI PENTRU TZARA ASTA, daca vor mai sta in ea.

Ultimele gaselnite ale onor ministerului (scris cu "m" mic, pentru ca mai are pana castiga respectul meu): fiecare invatator va preda trei sau patru discipline optionale la clasa, in conditiile in care tot onor statul nu asigura baza materiala, sa faca in asa fel incat invatamantul in Romania chiar sa fie gratuit. Vrem performanta, dar nu investim. Vrem clasa zero sa intre in cadrul scolilor, dar suntem suficient de tampi sa nu realizam ca dotarea claselor nu permite "inrolarea" unor elevi atat de mici. Cum stau in banci? Cum ii asigur pozitia corecta la scris? sau desenat? Cum il duc la toaleta, ca nu ajunge sa foloseasca amaratul ala de scaun?

Eu, Eugenia Caragancev, am dat cu subsemnatul, impreuna cu parintii clasei mele, pentru achizitionarea unor auxiliare. Ca mine au facut si altii. De ce? Cum sa fac performanta pe niste manuale despre care umbla vorba (si stim ca fum fara foc nu iese) ca ar fi aprobate pe shpagi? Nu sunt toate asa, dar sunt. De ce trebuie sa justific cuiva de ce am ales acele materiale? Cui sa justific? Unuia care ia spaga?

Meseria de educator, indiferent la ce nivel se desfasoara, are o componenta morala de nebatjocorit. Teoretic. Dati afara scursurile care se angajeaza in invatamant pentru o perioada, considerand ca salariul este un fel de ajutor de somaj! Asta este o vocatie, nu o meserie!

... Venisem chitita acasa, sa ma imbrac frumos, sa ma coafez. N-o s-o fac! Eu nu sunt aia coafata! Eu sunt aia care-si permite o pereche de blugi de 13 lei si un tricou asijderea, dar sunt curata pe maini. Nu iau spaga. In ziua cand voi lua spaga, voi schimba meseria de educator pe cea de centurista. Pentru ca nu se va mai simti nicio diferenta. M-as vinde oricum. Iar eu nu sunt de vanzare!

Parinti - pentru ca aproape toti sunteti sau veti deven, faceti ceva pentru copiii vostri! Luati o decizie! Oricare! Dar luati-o... Tzara asta se duce de rapa cu acordul nostru...

Azi, nu, te rog eu, nu...

2011-12-04T01:20:00.005+02:00

... mi-a ajuns programul facut de altii. N-am chef, "cum zice si Chirila", "nu am chef azi" :) Va rog sa-mi trimiteti pizza si calcan, ca tin regim :)))

Nu sunt lenesa. Dimpotriva, sunt foarte activa, dar in lumea mea, aia de va place voua sa-i spuneti "lume interioara", pe care ma straduiesc s-o pastrez bogata. De "afara" ce sa iau?.. Sunt satula de suferinta, de sarcini impuse, de "eu cred ca mai bine pentru tine ar fi sa...".

Eu cred ca mai bine - sau, mai bine zis, cel mai bine - pentru mine ar fi sa ma lasati in pace. "Asa suna in capul meu: bip-bip-bip-bip-bip-bip-bip! E ocupat!" Sunt ocupata, da, sunt ocupata! Lasati-ma in pace!

Inchei cu un banc pe care mi l-a spus azi tanarul Alveola - un prieten extraordinar -, ca sa intelegeti de unde vine treaba cu pizza si calcanul de la inceputul postarii.

Cica un tip se duce la doctor si, dupa ce este analizat din cap pana in picioare, este trimis la sectia de psihiatrie.
- Veti sta la rezerva 12 si veti manca mancare de regim: pizza si calcan.
- Pai cum, domn' doctor, pizza si calcanul sunt de regim?
- Pai da, ca numai alea incap pe sub usa.

Pizza sa fie Con Tutto, de la Capri (Bd Timisoara), iar langa calcanul prait sa puneti o jumatate de lamaie. :)

Va pupa fata.

"Astazi de exemplu, vreau sa pierd timpul,
Vreau sa schimb ritmul, atat de simplu,
Nu fac pericol astazi, nu sunt tipul,
Astazi nu iubesc, astazi nu lucrez,
Astazi o frec,(...) pun castile si plec,
Si ma petrec, pe bulevarde mari nu ma intrec cu nimeni,
Nu-s panicat, asta e bine, ochelari la ochi se stie, astazi e despre mine!
Ei bine nu incerc sa te conving,
Dar, daca n-ai stiut, astazi e soare in loc de frig,
Azi open your eyes, exact ca in filme ,
Ca daca nu te vede nimeni, poti sa vezi pe oricine
Azi Nu! sunt mort, inchid telefonul si las mesagerie:
Sunt plecat pe varful Omu, asa ca domnul
Slash doamna, va rog reveniti,
Azi ... faceti-va ca nu ma stiti.

Azi nu te rog eu nu, maine poate facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!
Azi nu te rog eu nu maine sigur facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!

Pot sa gandesc cu voce tare,
Ca nimeni nu ma vede, nimeni nu ma crede,
Nimeni nu m-aude, sunt un oarecare,
Pot sa fumez (...) seara la plimbare,
Pot sa desfac o bere cand e soare
Pot sa ma urc in tren si sa o iau spre mare,
A doua zi sa mergem prin Brasov sa cautam cazare,
Pot sa nu am o cale clara de orientare,
La cota 2000 cu toti tovarasii calare,
Pot sa bat la usa la vecinul, sa il intreb cum e vinul,
Daca-i mai bun ca primul, ca au inchis iar magazinul,
Pot sa fac asta non-stop, pot sa cutreier peste tot, cand stau pe loc.

Doare

2011-12-02T03:37:00.000+02:00

Imi daram cu atata usurinta scara, incat as putea fi un mester Manole al absurdului, care cladeste spre iad vartejuri ametitoare din aurele sparte de ingeri la betie.

Desfraul destinului n-are limite. Iti da impresia ca te lasa sa alegi, insa el are grija sa aleaga pentru tine. Iti ofera zambitor un loc intr-o celula a timpului si-ti lasa doar inima, sa scrii cu sangele ei pagini de viata, de iubire sau de razboi. Moartea nu poate fi scrisa. Ea sterge totul, ca o radiera imensa, lasand alba, dar brazdata de taieturile penelului uracios, fatza zilei de ieri. Un pic de rosu in obraji si reciclezi: deja e "azi".

Din locurile unde mangaierile tale si-au gasit pana mai ieri culcus curge o seva stranie care pecetluieste cu sigiliul tacerii fericirea de a te fi cunoscut. Ochii mintii, care m-au rasfatat si m-au mangaiat de atatea ori, dorm acum. Oamenii iau prizonieri oamenii, innodandu-le viitorul si fiinta cu legi fricoase. Inima are calus la gura si zace pe podele ca o fecioara batjocorita adunand, ciob cu ciob, oglinda fericirii.

Pe un colt de stea, sta agatata ca un ciucure speranta. Tremura la fiecare adiere, de teama sa nu cada in gol. Minutele joaca sotronul pe asfaltul cerului. Eu le numar. Tu dormi. Ea... ce face? Noi, ca si voi, am vrea ca ei sa nu se mai joace de-a v-ati ascunselea. E tarziu si noaptea sta sa nasca. Pe mine.

La multi ani, Ferdinand!

2011-12-01T19:21:00.000+02:00

ce faci daca?..

2011-11-29T21:52:00.017+02:00

...daca se porneste un incendiu?
Raspuns: pasii mai mari.

Petrecem o mare parte a vietii noi, cititorii si scriitorii virtuali, deruland pagina dupa pagina, fosnind usor din scroll.ul mouse.ului si cufundandu.ne partial sau total in atmosfera onirica pe care o descoperim sau o cream. Fiecare byte se oxigeneaza din visele noastre si infloreste intr.un nor pufos, pe care plutim pana la ora nedoritei intalniri cu mos Ene.

Construim cu harnicia unei termite oarbe si cu incapatzanarea specifica speciei umane musuroaie de povesti, palate pe care urmeaza sa le populam cu vise, cu dorinte, cu fericire virtuala totala, pentru ca noi suntem stapanii absoluti si de nezdruncinat ai propriei creatii,nu?

Ne dinamitam singuri sansa spre o fericire reala, studiind ceasuri intregi cum sunt altii, in loc sa vedem cum nu suntem noi. Plonjam ca apucatii intr.o lume a blogului, unde ne traim viata interioara expunand.o intemperiilor exterioare, privirilor mai mult sau mai putin discrete ale celor care, ca si noi, cauta undeva un crampei de fericire. Compromisurile sunt multe si, odata cu primul click, te poti astepta la orice.

Tehnologia are puterea de a scurta distantele. Cuvintele dezbracate de minciuna si ipocrizie si visurile asemanatoare au talentul de a apropia sufletele. Corpurile astrale, cum spunea cineva. Unde salasuiesc astralii astia? In fiecare dintre noi. Ii adormim leganandu.i in patutzul sperantzei si invelindu.i parinteste cu caldura unei iubiri nedefinite si imposibil de definit atunci cand discutam despre doi straini. Cei doi straini se intalnesc din greseala si scriu dureros - cel putin pentru unul dintre ei - inceputul timid al unei "iubiri" interzise. Un alt fel de iubire, fara legatura cu legile omenesti, dar care este interzisa prin legile nescrise ale distantei, ale inertiei si, de ce nu?, ale fricii.

Frica este sentimentul primar. Ea are putere deplina acolo unde sucomba curajul de a accepta ceea ce pare din toate unghiurile a fi o nebunie curata. Astralii simt frica si, fiind fiinte sperioase, isi acopera ochii. Dar privesc printre degete. De ce? Nici ei nu stiu. Stiu doar ca joaca de.a prietenia incepe sa se imbrace in tzepi, iar nou.nascutul arici infricosator e pasat de la unul la celalalt ca un copil inlacrimat si plangacios caruia nu stii ce sa.i faci sa taca. "Asa este - zise unul dintre astrali -, nu stii ce sa faci atunci cand, dupa o viata petrecuta in amortire, gasesti un lucru pe care il simti ca fiind ce cautai, insa nu stii cum sa spui sau sa crezi asta fara a fi luat de nebun..."

Dupa nasterea mea, mama a primit un ceas. Era nou, ea l.a pornit pt prima data. Din pacate, cred ca a asteptat cam mult pana a facut.o, pentru ca asa, ca o potriveala, sunt mereu in intarziere pe pamantul asta... Asa se face ca am ajuns cu intarziere la "intalnire". Si ce intalnire mai este aia in trei?...

O sa.mi fie mereu dor de muzica, de imperiu, de 22-23, insa a sosit vremea sa te zburatacesc de pe varful musuroiului meu, fiindca asa e cel mai "fair" fata de toti cei implicati.

in rest... friendship goes on. Iar de asta sunt sigura, pentru ca i.am avut profesori pe cei care au inventat conceptul si i.au dat un nume. Decat sa intarzii putin si sa ajung la timp sa vad cum pierd tot ce am cautat vreodata, mai bine nu mai ajung deloc.

Cu multa dragoste,

Six.

La grămadă

2011-11-18T20:52:00.007+02:00

Vineri. 18.11.2011.

M-am trezit cu gândul la tine din nou. Devii de-a dreptul enervant. Ar fi trebuit să mă gândesc cu disperare la faptul că întârzii la job. A doua zi consecutiv. Mi-e greu fără tine, dar sunt convinsă că nici nu-ți pasă. Dacă nu ți-a păsat când ai făcut-o, de ce ți-ar mai păsa acum?...

Sper că ești liniștit. Măcar unul dintre noi să fie. Cana ta de cafea a fost dărâmată de mâțe acum câteva zile și s-a făcut țăndări. Am luat-o ca pe un semn de la tine că este timpul să "move on". Sunt slăbită ca dracu', am insomnii, nu mi-e foame, nu am chef de nimeni și de nimic. Mint. Am chef de ceva. Am chef să mă plimb cu motoreta pe malul mării, prin nisip, cum făceau unii pe plajă astă-vară în Bulgaria. Am chef să simt cum aruncă roata din spate în aer nisipul mușcat din țărmul vecinilor, să explodez odată cu valul de siliciu, să mă împrăștii în toate zările, poate îmi găsesc drumul pe care mi l-ai retezat când ai plecat. Am chef să ascult muzică la maximum si să urlu. Și, probabil, dacă ai (mai fi) pe-aici, viu, aș avea o poftă nestăpânită să-ți dau și o mare pereche de palme. Să mă ții minte pentru eternitate. Asta, în caz că m-ai uitat.

Îți mulțumesc totuși că nu ai făcut-o acasă. La noi acasă.

Cam asta ar fi concluzia, după atâtea luni în care am plâns până am ajuns să am ochii ca două ceruri fără stele, fără lumină. Vreau să râd din nou, să zâmbesc, să mă simt frumoasă și iubită. Nu abandonată ca o zdreanță, pe un colț de scaun, de un cineva atât de grăbit, încât a uitat că viața în doi se duce în doi... Plecarea ta a distrus tot. Tatăl copiilor mei nenăscuți nu mai este. Dar e cazul să renască mama lor..

Noapte bună, Miță! În lumea mea, începe să se facă dimineață...

Black sari

2011-10-24T17:20:00.002+03:00

This color was reflected as indicating sorrow and ill omen. Although it's worn on a wedding ceremony. Time to wipe off my red point... I've lost my half...

While Your Lips Are Still Red

2011-08-09T13:31:00.003+03:00

... am pierdut momentul ala... Imi pare rau. Nespus de rau... Ar fi trebuit sa-mi dau seama...

Intre cer si pamant

2011-08-03T14:43:00.007+03:00

Pentru aceia dintre voi care cred in existenta divinitatii cu numele de Dumnezeu, aceia care imbratiseaza prin botez, practica, abandon sau inertie crestinismul in toate formele sale, am o tema de cercetare.

Cazul 1:

39 de ani. Caucazian. Criminal in serie. Condamnat la moarte prin injectare cu substante letale. Vine preotul, omul se spovedeste, se impartaseste, i se aprinde o lumanare dc doreste si este executat. Sicriul cu trupul neinsufletit este returnat familiei, care se ocupa de toate cele lumesti: ingropaciune, parastase, slujbe la biserica. Preotul il tine in capela o noapte, ca e prea cald afara si mai mult nu se poate.

Cazul 2:

39 de ani. Caucazian. Om bun. In urma repetatelor suturi in gura date de viata si de apropiati, decide sa-si ia zilele. Preotul nu-l primeste in biserica, pentru ca s-a sinucis. Ii zice fuga-fuga doua vorbe in scarba pe marginea gropii si arunca pamant peste el. Intregul ceremonial dureaza 2 minute. Pusul pamantului la loc: inca 8 minute. Prin gestul lor, sinucigasii sunt considerati ca implinesc lucrarea diavolului, deci nu pot avea parte de "binefacerile" si de "pilele" puse de popa la Doamne-Doamne pentru raposat.

Si acum vine tema de cercetare:

Unde pana mea este echitatea pe pamantul asta? De ce Biserica se leapada de sinucigasi ca de leprosi, cand si biserica este de vina pentru sinucidere?

Daca se accepta exorcizarea ca metoda de dez-diavolizare a nefericitilor banuiti de influente necurate, ce lucrare/metodă/slujbă nu s-a facut pentru a-i da o sansa amaratului chinuit de ganduri negre, care simte ca nu mai poate? Cum l-a ajutat pe nefericit biserica asta care propovaduieste iubirea si intelegerea si tot ea este prima intoleranta, vindicativa si inaccesibila? Daca harul de a fi preot se cumpara in Bucuresti cu un apartament sau contravaloarea in bani (exista dovezi concrete), nu e de mirare ca suntem niste prosti care merg in turma la biserica doar pt ca ne temem. Ca asa zice Biblia: "Temeti-va!". Eu ma tem. Ma tem ca, in curand, voi scuipa pe Biblie, pe cruce, pe cutumele anacronice ale ortodoxiei si-mi voi vedea de drum.

In lumea de dincolo, nu exista Rai si Iad. Iadul este aici.

Declar oficial ca ma lepad de ortodoxie. Ma lepad oficial de botez, de Dumnezeu si Satana, de Pasti si Craciun, de Maica Fecioară si de Duhul Sfant. Acum ardeti-ma pe rug, fariseilor...

Bulgaria 2011

2011-07-22T11:30:00.002+03:00

Ma simt bine. Sunt acasa. In casa sufletului meu.

Dragos Panturu

2011-07-07T08:47:00.003+03:00

Buna.. ce-o fi,

Nu stiu cand vei citi randurile astea. Nici macar nu stiu daca "ce-o fi"-ul va fi bun sau nu. Stiu doar ca am o veste trista pe care o duc cu mine si m-am gandit sa-ti scriu de ieri, insa... e greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa dai o veste proasta, mai ales cand esti un strain pentru cel caruia ii scrii.

Dragos Panturu, greierasul vesel, si-a pus arcusul in cui la 35 de ani, in plina vara... Si-a croit drum printre stele, printre fulgii si bulgarii de zapada pe care i-a cantat mereu... Mi-a fost imposibil sa cred asta, insa azi (ma rog, deja e "ieri") am dat ochii cu realitatea. Am sperat pana in ultima clipa ca telefonul primit de la Cristi Dumitrascu era o gluma. N-a fost sa fie...

Asa cum se intampla de fiecare data, realizam prea tarziu ce pierdem. Asta mi s-a intamplat si mie in ultima saptamana, cand am dus pe ultimul drum trei prieteni buni. Am dat un search pe google si am gasit in blogul tau cateva postari mai vechi in care il mentionai pe Dragos. Asa am ajuns sa-ti dau e-mailul asta negru. Ca sa stii. Ca sa rememorezi si tu toate acele clipe frumoase pe care, probabil, le-ai petrecut in compania lui si sa te bucuri, ca si mine, ca ai avut ocazia sa cunosti un om cum intalnesti mai rar.

Eroii sunt puternici. Dar si eroii mai cedeaza cateodata... Isi cer tainul de liniste pe care nu l-au avut niciodata si, pentru ca aceasta dorinta le este refuzata, si-o indeplinesc singuri... Razbunarea unei societati de cacao este aceea de a le face o slujba religioasa pe fuga, fara lacas sfant, in varianta mini-demo, din cauza gestului lor de a-si curma zilele. Jenant. Un suflet care recurge la asa ceva e clar ca s-a chinuit mult. Dar cine sunt eu sa judec cutumele unui neam care nu-si mai vede drumul drept? Care si-a ingropat speranta? Care se ghideaza dupa un sistem nou, dar de (non)valori? N-am niciun drept.

Mie, ca si celorlalti prieteni si fosti colegi de scoala, de trupa etc., mi-a mai ramas doar sa merg inainte. Sa pot povesti si altora cine a fost Dragos Panturu.

Cu prietenie,

Kali

Noaptea cea mai grea

2011-06-26T23:39:00.018+03:00

In fiecare an, de 12 veri incoace, noaptea asta este cel mai greu de trecut.

Nu pot dormi si nu e de mirare. Vad zbateri scurte. Aud galgaitul plamanilor capituland si inecandu-se incet-incet intr-un lichid maro, care, multumit ca i-a cucerit, se prelinge usurel in coltul drept al gurii si este sters repede si cu grija de o asistenta frumoasa si plina de compasiune...

Ochii par de sticla capruie si reflecta lumina tare aiurea, acum, ca viata s-a scurs din ei... Obrajii s-au relaxat. E un chip pe care, ciudat, nu-l mai cunosc, desi imi pare atat de familiar. Icoana mea zace moale in pat si fruntea ei isi pierde desenele pe care i le-am urmarit cu degetele de atatea ori... Imi aminteste de un pui de gaina pe care l-am crescut in copilarie. Aceeasi moliciune, aceiasi ochi, aceeasi privire, fixa si nehotarata in acelasi timp. Imi tin respiratia, sa o aud pe a lui. Suntem numai noi doi acum. Frumoasa a plecat. O simt si pe sor-mea aproape, dar nu o vad. Pentru ca nu mai vad. Au disparut pereti de salon, cearsafuri albe. A ramas doar o lumanare pe care imi vine sa o iau la palme, vazand-o asa vesela si jucausa. Trag, pe ascuns, adanc aer in piept si ascult. Nu aud nimic. Cred ca s-a terminat desprinderea...

In noaptea asta, in fiecare an, de 12 veri incoace, trag, pe ascuns, adanc aer in piept. N-am stiut niciodata sa-i spun ca il iubesc. Nici macar atunci cand atipeam in bratele lui. Cand ma mangaia prin par. Cand imi facea o cescuta de cafea. Cand se chinuia din rasputeri sa-mi bage in cap o schija de matematica. Cand mi-a pus prima data surubelnita in mana. Cand m-a ajutat sa construiesc primul meu dispozitiv de comunicat in codul Morse. Cand m-a invatat sa fac praf mine de creion si sa amestec grafitul cu vaselina, pentru a unge rulmentii bicicletei. Cand...

Am mari restante de "te iubesc". O sa ma achit de ele cand ne-om revedea. Sper sa nu ma uiti. Si sa ma ierti ca vin atat de rar la tine, inca nu accept ca esti acolo. Esti cu mine, in gandul meu, in fiecare secunda. Pietrele alea albe si mereu reci imi sunt straine. Altarul tau e in inima mea.

Ai setat niste standarde greu de egalat. Si ma bucur ca m-ai invatat perfectionista. Mi-ai dat si cel mai de pret dar: intelepciunea de a nu mai pierde clipa si de a spune "te iubesc" atunci cand trebuie. Si cui trebuie. Sunt cuvinte sfinte, pe care nu le mocirlesti pentru orice neavenit cu pretentii de prieten care "tine la tine si vrea sa te vada fericita".

Stiu ca nu ma poti citi. Dar ma auzi? Zi, ma auzi? Ma simti? Vorbeste! Ma simti? Simte-mi lacrimile curgand siroaie!

Curgeau la fel si atunci. Picaturi de "te iubesc" oferite prea tarziu...

Я люблю тебя, папа!!! Я люблю тебя, как никому не любила... Не забывай меня, я тебя не забыла. Ты это знаешь, не так? Я люблю тебя... Дай мне руку и улыбaй. Я скучаю по твою улыбку...

Orion-UKA

2011-06-20T16:29:00.000+03:00

Yukledim sevgimi gozyaslarima
Al gotur uzaklara, gozyaslarimdan utanma
Utanma ya da sakin beni hatirlama
Tas doldurma bagrina; git sevis baskalariyla

Eller gibi devranma
Sarilip yat kollarina, yabanci gelmesin sana
Korkma ben olmam ki yaninda
Kuytu bir yer arama; git sevis baskalariyla
Hasret vurunca bir parca, dumanli gozlerime aldirma, anilar hesap sorar sana
Aldirma aglamam omur boyunca
Kalbini koyup avuclarima; git sevis baskalariyla...

Brene Brown: Puterea vulnerabilitatii. | Video on TED.com

2011-06-16T15:13:00.000+03:00

Brene Brown: Puterea vulnerabilitatii. | Video on TED.com

S-a terminat

2011-06-14T22:37:00.004+03:00

In sfarsit. Cu inima rupta in cinshpe. S-a terminat. Atatea greseli intr-un timp atat de scurt. Luata de fraiera din nou. Mai e un pic insa. Tic-tac, tic-tac...

Si fiecare experienta d-asta ma inraieste. Ma indeparteaza. Ma uit la mine si nu-mi vine sa cred in ce hal am ajuns. Cu numai 3-4 ani in urma eram inconjurata mereu de oameni, faceam o multime de lucruri pentru oameni. Acum nu ma mai simt in stare sa fac nici macar pentru mine. Singura mea bucurie raman copiii. Cu gandul la ei o sa plec. Atunci cand o sa plec. Cineva ar trebui sa ma salveze de mine si de efectele mele (auto)distructive. E jale...

Bunutzul sa aiba grija de sufletul meu... Ca eu nu mai sunt in stare sa discern ce e bun si ce-mi face rau.

In bucatarie

2011-05-16T07:13:00.003+03:00

Pt cine nu m-a mai vazut de mult pe-acolo... :)))

Elevilor mei

2011-03-26T21:46:00.005+02:00

In cariera oricarui profesor sau invatator, vine o clipa cand tragi linie si aduni. Iti analizezi activitatea pe care ai prestat-o si cauti punctele tari si punctele slabe, ca sa stii unde ai facut bine si unde poti repara ce au stricat altii sau ce nu ai dezvoltat tu cum trebuia. Nu sunt o exceptie, se pare ca a sosit acea clipa si pentru mine.

Cand intru la clasa, nu o fac in ideea de a scapa repede de munca. La mine principiul "timpul trece, leafa merge" nu exista. Exista insa constiinta faptului ca un gest corect sau facut la timpul potrivit poate repara dezastre sau, din contra, un gest, o vorba, o privire negandite indeajuns pot ruina munca de ani intregi.

V-am invatat ca mai importante decat orice altceva sunt constiinta, iubirea si adevarul. V-am invatat ca numai Bunutul este perfect, ca oamenii pot gresi, dar ca este important sa recunoasca greseala si, pe cat posibil, s-o indrepte. V-am invatat ca limba pe care o vorbiti trebuie scrisa corect, v-am invatat ca tainele nu se intrevad prin fum de tigara sau prin aburi de alcool, ci sunt asezate cuminti intre copertele mai noi sau mai vechi ale unei carti. V-am rugat sa fiti cinstiti cu altii pentru a putea fi cinstiti cu voi insiva. V-am spus ca si parintii vostri ca modestia si generozitatea sunt cheile catre o viata adevarata si curata.

Am sustinut ani de-a randul aceste lucruri. Asa le-am invatat si eu. Unora m-am opus, pentru ca am fost un copil dificil, care nu s-a multumit cu "Asa trebuie sa faci, pentru ca asa spun eu!".

In clipa asta, nu mai stiu nici eu care este adevarul. Cu siguranta ca, undeva departe, adevarul asteapta sa fie descoperit. Si de mine, si de voi. Mi-e teama ca, invatandu-va sa fiti cinstiti, modesti si generosi, am facut din voi, fara sa vreau, potentiale victime pentru toti aceia care nu au scrupule sau constiinta. Sub haina larga si aparent calduroasa a spiritului de competitie se pot naste monstri. Monstri cu chip uman. Priviti-i drept in ochi! Nu cedati! Darurile cu care ati fost inzestrati si iubirea pe care am incercat sa o rasadesc in inimile voastre trebuie sa invinga.

Am "imbatranit". Incerc sa am rabdarea si intelepciunea de a sustine in continuare aceste idei. "Fiti cinstiti fata de voi insiva!", va spun acum. "De ce?", veti intreba voi. "Pentru ca asa spun eu!", adaug cu grimasa batranicioasa a profesorului decrepit, batjocorit de sistem si de propriii colegi invidiosi.

Ramane sa alegeti voi: va opuneti acestui "asa am zis eu" si cautati o solutie mai buna sau... poate ca totusi batrana voastra invatatoare are dreptate.

Asa-i?

Sa iei trenul potrivit!

2011-02-15T11:00:00.004+02:00

Ascultam astazi, dupa ce am terminat orele, Europa FM. M-am delectat cu niste muzica si cu vocea vesela a lui Zafiu. Vesela pana la un punct, in care a povestit ca, venind spre radio si zappand printre muzici si emisiuni de la alte posturi, a realizat ca trenurile vietii nu trebuie lasate sa plece, ca nu trebuie sa le pierzi. Si am simtit amaraciune. Ce nasol e cand ai chestii care te framanta si tu trebuie sa zambesti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat!

Sunt momente in viata cand ai atatea cotituri si toate te imbie sa te abati de la drum... De la care drum? Ne nastem cu un drum prestabilit sau ni-l tricotam noi, dupa cum ne tin andrelele si ata? Naiba stie.

Stiu ca m-am nascut intr-o zi mare si ca Bunutul a avut grija pana acum sa nu ma lase sa mor de 2 ori. Vad viata cu alti ochi. Oamenii vin si se duc. Belelele, la fel. Raman mereu eu, mai bogata cu un prieten si cu o sumedenie de experiente din care povestesc precum batranii astora mai fragezi ca mine, care musca pentru prima data din iluzia unui job mai bine platit sau din fata morgana a vorbelor frumoase cu care isi imbraca sisul oamenii nesiguri pe propria valoare. (Pfoa, ce fraza lunga!)

Mi-as dori sa nu mai lucrez in presa, sa raman numai la catedra. Dar cine plateste facturile? Despre copii.. nici nu mai incape vorba. Sunt obosita. Vreau sa vina primavara aia mai repede, ma asteapta Suzuka in amortire. Ii e dor si ei de prima explozie a tobelor la prima cheie in contact a primaverii.

Cred ca primavara asta are o cheie de contact si pentru mine. Cine imi gaseste demarorul?...

Doua acvarii EHEIM (54 l) complet echipate

2011-02-12T19:21:00.006+02:00

Stimati cititori, pe asta nu o mai facusem :) Am mutat okaziile pe blogul personal. :))

Pentru ca vreau sa-mi fabric acvariul visurilor si sa asigur un camin decent caraseilor care au cam crescut :), m-am decis sa vand doua acvarii identice, de 54 l.

Le am din iunie, respectiv noiembrie 2009. Ambele au urmatoarea "echipare":

Acvariu Eheim Aquastar 60

volum - 54 litri

grosime geam - 4 mm

iluminare - 1 x15W

dimensiuni - 60 x 30 x 30 cm
incalzitor JÄGER - 50W

termometru clasic (unul dintre ele are un termometru in plus, stil banda, lipit pe geam)

filtru intern - Eheim 2008 (Filtru intern complet cu kit de filtrare si aerare a apei pt acvarii de apa dulce sau marina, permite inlaturarea doar a cartusului filtrant pentru curatare).

Date tehnice pentru filtru:
Capacitea acvariului: 30-60 l
Debit: 150-300 l/h
Consumul de putere: 4 W
Dimensiuni (h x l x L): 180 x 75 x 100 mm

Ambele acvarii au neon nou (65 RON), in garantie. Optional, le pot da cu doua pompe de aer Resun AC-9602 (cumparate in iulie 2010), de care sunt foarte multumita. Pompele sunt silentioase, pot sta pe piciorusele lor din cauciuc sau pot fi agatate, au variator de intensitate si cate doua iesiri.

Tot optional, pot oferi pietrele pentru oxigenarea apei cu care am dotat ulterior acvariile. Au 30 cm lungime fiecare si, pe langa utilitatea lor, creeaza imaginea frumoasa a unei perdele de aer.

Preturi:

Acvariul din iunie 2009 - 220 RON

Acvariul din noiembrie 2009 - 240 RON

TEL: 0766.66.84.20

Daca va decideti sa le luati impreuna cu pompa de aer (50 RON) si piatra (12 RON), la pretul acvariului adaugati doar 30 RON.

Wish You Were Here

2011-01-13T17:36:00.002+02:00

O alta valoare a expresiei :)))))

Slabeste acum!...

2010-11-16T11:57:00.003+02:00

... nu ma intreba cum, ca ma apuca nervii numai cand ma gandesc :))

1 august 2010:

10 august 2010:

16 noiembrie 2010:

Despre copii

2010-11-15T01:02:00.003+02:00

Imi lipsesc copiii foarte mult, chiar si atunci cand plec de la scoala si raman fara ei pana a doua zi. Ultimul bastion al inocentei, al lipsei de griji, al bucuriilor marunte transformate in bucurii uriase. Dragoste, viata, fericire in cea mai pura forma a lor...

Cred ca asta este unul dintre aspectele pentru care imi iubesc meseria. Sunt un fel de mama adoptiva, cred. "Spala-te pe maini!", "Fa-ti ordine pe banca!", "Haideti sa ne jucam impreuna cu cifrele"...

Cred ca este timpul sa gust si eu din bucuria parintilor... Sa dau viata "eu"-ului mai bun, pe care sa-l iubesc si sa-l invat sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca, sa picteze, sa cante, sa..., sa..., sa...

Desi imi doresc asta foarte mult, nu o voi face, desi exista multiple... posibilitati. Nu vreau sa condamn un copil la a creste fara tata. Nu e drept. Fata de nimeni.

Si acum, la nani... Noapte buna, puiule, oriunde esti...

Ultimul cer senin pentru Kiru şi Sorin la Câmpia Turzii

2010-11-03T00:59:00.005+02:00

Viaţa are aşa un stil de a-şi bate joc de oameni...

Până la urmă, totuşi, viaţa este ceea ce primeşti de la părinţii pe care îi iubeşti şi de la cretinii care te conduc. Şi tu nu ai ce să faci, eşti prea mic în cărţile şefilor tăi ca să poţi sta la masă cu ăia care, dintr-o trăsătură de condei, hotărăsc dacă trăieşti sau mori... Aşa că te bucuri de ceea ce ţi-a mai rămas, de zbor şi de familie, sperând că nu vei fi tu acela de pe mosorul căruia viaţa îşi va scurge cu repeziciune capatul.

Şi zbori. Şi o faci aşa cum ştii tu, cu profesionalism, dar şi gândul tău zboară, odată cu tine, la cei dragi de acasă. Îţi aminteşti zambetul soţiei, o vorbă de duh spusă de copilul tău care te-a făcut să râzi sau să-ţi dai seama cât a crescut... Şi zâmbeşti... până la prima bubuitură. Arunci ochii pe bord, încerci în disperare să te coordonezi cu omul puternic cu care îţi împarţi soarta şi în care ai încredere. Auzi vocea soţiei. Auzi vâjâitul câinos şi haotic, simţi vibraţiile armăsarului care se cabrează din toate tablele şi chederele şi încerci...

Întunericul se asterne în plină amiază şi nu se mai aude nimic... Nu se mai simte nimic. Apoi se face lumină şi încerci să evaluezi. Nu mai ai ce... Încerci sa-ţi dai seama unde eşti. Nu simţi frig, nu simţi soarele care arde nefiresc pentru prima zi de noiembrie. Priveşti în jur... Fier, pământ şi urme de kerosen... Verigheta ta stă pe degetul unui om care aminteşte de tine, cel care, acum câteva minute, era în carlingă şi încerca... O portiţă de lumină se deschide şi te îmbie să păşeşti pe ea. E sărbătoare azi. Porţile Raiului sunt deschise. Din păcate pentru cei rămaşi în urma voastră, porţile Raiului au fost prea lacome... Eu ştiu că Bunuţul îi ia aşa pe cei buni, ca să le dea aripi şi în cer, dar... e drept?

Două suflete s-au pierdut din cauza indiferenţei cretinilor care ne conduc. Alte suflete rătăcesc cu privirile pierdute, întrebând: "De ce?... De ce el?..."

Lumânările ard la geamuri şi pe un câmp însângerat. Nu v-am cunoscut pe niciunul, însă asta nu mi-a oprit lacrimile... Văd durerea colegilor voştri şi a familiilor voastre şi mi-e greu să-mi păstrez sângele rece. Şi nici nu vreau! Pentru că în lumea asta de rahat mai sunt oameni care visează la etaloane umane de curaj şi sacrificiu de sine. Oameni care nu mai credeau că aşa ceva există, că numai în poveştile care vă vor legăna copiii fără tată se mai găseau...

Mi-aş dori ca statul să plătească pentru crima pe care a comis-o! Şi toţi idioţii care v-au tăiat din salarii, pensii, ore de zbor şi normă de hrană să se găsească în 2013 în carlinga unui MiG casat, la 50 m deasupra pamantului, şi să se facă praf şi pulbere, să se înfigă până în adâncurile iadului, în urlete disperate ale mamelor şi soţiilor lor, aşa cum se sfârşesc din picioare de durere acum mamele şi soţiile voastre.

Cinste eroilor de la Baza 71! Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, aţi salvat patru vieţi cu preţul vieţii voastre. Prin ultimul "cer senin" de la Câmpia Turzii aţi pătruns pe poarta Raiului... Pentru noi însă, cei rămaşi, sunteţi tot aici...

Sursa foto: MApN

Is It All Just Wasted Time?

2010-10-15T14:54:00.001+03:00

Educatorul

2010-10-07T14:01:00.001+03:00

Ma trezesc dimineata din ce in ce mai rar zambind, pentru ca stiu ca urmeaza o zi in care, pentru aceeasi pregatire, pentru aceeasi conditie sociala si pentru mai mult efort in activitate, pentru scapari, abateri sau pentru perfectionism o iau "in freza" din nou.

Educator este ala care stie sa inteleaga copiii, care stie sa-i mangaie si sa-i mustre in acelasi timp. Educator este ala care stie sa ajute parintele, mai ales atunci cand parintele nu poate sa-si sustina copilul, si stie sa faca asta fara a-l intoarce pe micut impotriva propriului parinte. Fara sa-i spuna: "Mama ta si tatal tau nu-s in stare?".

Educator este prostul ala care si-a lasat familia in frig in iarna asta ca sa cumpere un rahat de laptop pentru clasa. Normal, caloriferele erau o cheltuiala inutila, ce rost aveau?

Educator este ala care stie sa taca, din BUN-SIMT, atunci cand cineva vorbeste peste ele si nu-i asculta opinia.

Educator este boul ala a carui norma la serviciu depaseste 8 ore, INDIFERENT CUM isi repartizeaza munca pe parcursul zilei si INDIFERENT UNDE unde isi corecteaza caietele si se perfectioneaza.

Educator este handicapatul care a fost in stare sa continue sa munceasca zambind in fata copiilor si a parintilor, desi poate ca acasa nu a avut ce sa manance in ultimele zile si si-a privit un animal drag murind pentru ca nu a avut cu ce sa-l trateze.

Educator este ala care ia flegme peste ochi, suportand lipsa celor sapte ani de acasa ai unora.

Educator este prostul care spera ca in tara lui va rasari odata si-odata lumina.

Educatorul este un optimist care trebuie ucis.
Pasul 1 - ii tai salariul.
Pasul 2 - ii faci program dupa orele de scoala, ca sa-si piarda al doilea job, pe motiv ca "aici are cartea de munca".

Cine il conduce pe optimistul asta ar trebui sa stie ca prostul a sponsorizat actiuni ale scolii, in general, si inceputurile de an scolar la clasa, in special. Fie ca si-a mancat benzina pe drumuri care nu erau ale lui, fie ca a platit din buzunarul lui premii, fie ca a platit culegeri pt toti copiii amarati care MERITA O SANSA REALA, nu o frectie pe hartie. Sau, mai bine zis, INCA O HARTIE, ca sa justificam ce nu s-a facut, sa explicam de ce nu s-a facut, fara a puncta niste vinovati.

Educator este proasta asta, care tace si inghite. Da, asta care scrie. Da, proasta asta neingrijita care deranjeaza pe multi. Da, asta care s-a saturat sa fie tratata cu dosul (palmei) si sa fie taxata pentru orice maruntis. Acest educator vrea sa vada echitate. Si la mangaieri pe cap, si la rangi in dinti.

Acest educator nu va lipsi de la consiliul profesoral de miercuri, pentru ca tocmai a aflat ca este cel mai important om din consiliu si ca intrunirea nu se poate desfasura fara el. Acest educator va adauga la punctul "Diverse", pe ordinea de zi, schimbarea minunatei "functii" de scrib.

Parintii nu sunt obligati sa suporte gaurile scolii (ca institutie, in general, ca sistem) din buzunarul lor. Nici educatorii nu sunt obligati. Dar o fac.

Macar din decenta pentru naiva asta care scrie, sper sa dezgroape cineva bunul-simt din rahat si sa-l arunce in cuibul meu. Il spal eu si-l refolosesc. Pentru ca altora nu le face trebuinta....

Pliant clasa I

2010-09-05T22:43:00.002+03:00

Cautam parinti dragastosi - Reloaded

2010-08-29T22:08:00.017+03:00

Fericitii parinti Lassie de Podareni City si Nelson de Militari (cu resedinta de vara in Podareni City) anunta cu deosebita placere faptul ca generatia 12 iulie este aproape gata sa paraseasca in corpore cuibul :)

Un paparazzo cu Parkinson i-a surprins pe micutii poznasi producand accidente cu BMW-urile primite cadou de la bunici inainte de majorat, cu permise de conducere eliberate in Arges si droguri in torpedo.

Victima umana careia ii sunt atacate mainile este soacra sora-mii, care ii dragaleste toata ziua si le cauta in coarne. Pentru ca in curand vor avea coarne, de rasfatati ce sunt. Sunt cinci baieti si o fetita. Fetita e "rezervata" :)

Asadar, tineretul progresist este nascut pe 12 iulie 2010 (sunt niste caini Raci:)) ). Au fost deparazitati, sambata au primit primul vaccin (Puppy DP). Peste doua saptamani il primesc pe al doilea (DHPPi + L). Intrucat mama lor adoptiva, care scrie acu' pe blog, este o isterica, tinerii nu vor golani in afara curtii de resedinta pana nu primesc si al doilea vaccin. Ca numai asa doarme mama lor linistita. Si, daca apuca sa implineasca trei luni de betie cu lapte si Pedigree in curtea lor, vor mai primi o tura de DHPPi+L + R, ca altfel nu se mai inteleg cu mama lor. O disperata :)

Iata vlastarele regale:

Am primit un mail tare

2010-08-06T14:03:00.000+03:00

Enjoy:

TEOREMA SALARIULUI

Toata lumea cunoaste TEOREMA SALARIULUI, care spune ca inginerii si oamenii de stiinta nu pot NICIODATA sa castige la fel ca oamenii de afaceri si comerciantii. Aceasta teorema poate, in sfarsit, sa fie demonstrata prin rezolvarea unei ecuatii matematice simple.

Ecuatia noastra se bazeaza pe doua postulate foarte cunoscute:

Postulatul nr.1: Cunostintele inseamna Putere.
Postulatul nr.2: Timpul inseamna Bani.

Orice inginer stie ca Puterea = Munca / Timp.
Deoarece Cunoasterea = Putere si Timpul = Bani, obtinem Cunoasterea = Munca / Bani.

Obtinem deci, cu usurinta : Bani = Munca / Cunostinte.

Prin urmare, cand Cunostintele tind spre zero, Banii tind catre infinit,oricare ar fi valoarea atribuita Muncii, aceasta putand fi foarte slaba.
Invers, cand Cunostintele tind spre infinit, Banii tind spre zero, chiar daca valoarea Muncii este ridicata.

De unde urmatoarea concluzie, evidenta: Cu cat cunoasteti mai putine, cu atat mai multi bani veti castiga.

P.S. : Cei dintre Dvs. care au avut unele dificultati in a intelege rationamentul de mai sus trebuie sa fie cel mai bine remunerati...

Vesti

2010-07-12T22:57:00.005+03:00

Vesti rele. Viorica are pe cineva drag care este bolnav. De asta n-am mai stiut nimic de ea. Ca s-o linistesc, am spus ca am renuntat la echipament, ca sa nu-si mai faca femeia probleme suplimentare.

Vesti bune. Citez: "Dupa sase luni", a facut Choparica lumina la mobila zebrano. Vine in doua culori. Dupa alte sase luni, o face si pe aia din hol :)

Alb:

Rosu:

Imi astept echipamentul

2010-07-07T01:52:00.003+03:00

De vreo doua luni astept sa-mi vina din State echipamentul moto. L-am ales cu grija, sa-l pot folosi si la serviciu, sa nu mai "tusheasca" sefa :)

Nu stiu ce e cu echipamentul meu, insa stiu ca persoana care mi-l aduce are ceva probleme. De ce li se intampla asa mereu oamenilor buni?

Aceasta femeie, desi la varsta pensionarii, a muncit cot la cot cu noi sa aranjeze mobilierul scolar pentru copiii de la tzara, din Gorj. A contribuit si cu bani, si cu munca si - credeti-ma - nu a fost usor. Mi-e cam ciuda ca Viorique nu e ok si as da jumatate din viata mea sa stiu ca ei ii este bine. Pentru ca merita sa fie bine. Pentru ca e prietena mea si ma mandresc cu asta :x

Tasha pungasha

2010-07-06T23:30:00.002+03:00

Cu sapa pe autostrada

2010-07-02T12:33:00.008+03:00

Sambata trecuta mergeam catre "tzara" mea, locul unde-mi cresc potaile, broastele testoase si ce mai am eu "de-ale gurii". La iesirea de pe autostrada, aproape de Corbii Mari (DB), doua siluete negre se impleteau pe capul unui podetz, levitand parca deasupra prafului.

Nu e "strategie de marketing" ce urmeaza sa scriu aici. Dar m-a miscat ce va voi povesti.

Cele doua siluete, pe masura ce ma apropiam, capatau contururile clare ale unor catei micuti, pufosi si foarte tristi. Daca unul se ridica, se ridica si celalalt. Daca unul se aseza, venea si celalalt langa el si se incovrigau precum Yin si Yang. Au stat nedespartitit acolo, pe capul acelui pod, in tzarana, timp de 3 zile. Nu s-au clintit unul de langa celalalt, desi a plouat cu spume.

Asa ca, iata-ma pe mine marti fugind de la ziar pana in locul undei vazusem. Tot acolo erau... La fel de tristi... Parca-si asteptau stăpânul care nu mai venea... Am oprit masina la o oarecare distanta de ei si au intrat in alerta. I-am chemat, iar ei au venit dand timid din codite, tarandu-si trenele blanoase prin tina... I-am luat in brate pe rand, le-am oferit cate o bucatica de carnita si i-am pus in masina. N-au zis nimic tot drumul, nu s-au clintit de pe bancheta, nu s-au agitat, nimic-nimic... Probabil ca stapanul lor i-a adus cu masina in locul in care i-a abandonat, iar ei asociaza plimbarea cu masina cu acel incident. Nu stiu. Stiu insa ca tristeteanu le parasea privirile, desi dadeau din codite si se inghesuiau la mangaiat.

Sunt fetita si baietel. Sunt deparazitati, vaccinati cu tot ce trebuie si, de aseara, sunt si un pic coafati. Isi cauta o casa. Un stapan care sa-i iubeasca, sa le faca un locusor in curte si sa nu-i mai abandoneze cum au facut ceilalti.

Dorinta mea este destul de indrazneata, de nerealista: as vrea sa fie adoptati amandoi. Ori sunt frati, ori au trait suficient timp impreuna. Dupa evaluarea mea, nu au mai mult de 1 an. Sunt curati, nu fac in casa. S-au abtinut o zi stand in balcon, pana au fost scosi la plimbare si abia atunci si-au rezolvat problemele.

Daca aveti un locusor in curte si unul in inima voastra, luati-i acasa. Veti vedea cu cata dragoste sunt capabili sa recompenseze omul. Acea specie careia ei, doi mici blanosi, nu-i poarta ranchiuna ca i-a abandonat intr-un camp...

Proaspat sterse de praf

2010-06-23T14:12:00.010+03:00

Si cea mai tare pe seara asta...

2010-06-22T23:41:00.002+03:00

... este o amintire. As vrea sa urmariti fragmentul de mai jos. Este aria "Nessun dorma" din "Turandot". Cred cu tarie ca nu exista interpretare mai buna inregistrata intr-un concert live cum este cea a lui Pavarotti de la Paris.

Delectati-va... Mie mi se zbarleste parul pe mana...

Il iubesc pe sefu'

2010-06-22T21:57:00.002+03:00

:) Continuu curatenia in e-mail. Luati de-aici :)))

poezie ptr. sefu'

imi place munca, bani de-ar fi
s-aduc in firma zi de zi
il plac pe sefu' cel mai tare!
si sefii lui, pe fiecare...

iubesc biroul, ce-i pe el,
concediul nu-l iubesc defel!
mobila gri plina de praf,
hartiile crescute vraf.

de munca mea sunt fericit,
nimic atata n-am iubit.
iubesc computerul fereastra
cu scafarlia lui albastra.

iubesc sedintele mai lungi
cand am in creier cifre, dungi,
iubesc, va spun acu' din nou,
sa stau o viata la birou!

imi place munca, as munci
mai mult in fiecare zi.
nu vreau salariu, nu vreau stima,
mi-ajunge critica drept prima.
nu vreau nimic, decat un pat,
fix in biroul meu bagat,
langa pc-ul meu cel drag.
sa pot munci aci non-stop
pana se urca firma-n top!

nu vreau nimic, dar am un dor,
vreau la biroul meu sa mor,
si sa ma-ngroape-ntre dosare
ca pe Eminovici in mare...

Biscuitii

2010-06-22T21:01:00.002+03:00

Astern mai jos un mail pe care l-am primit acum cinci ani de la un prieten. Cred ca ar trebui sa fac ordine mai des in casuta de e-mail.

O tanara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare. Pentru ca trebuia sa astepte mult timp, si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti, ca sa treaca timpul mai usor. S-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput s a citeasca. Langa ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul.

Cand a inceput pachetul si implicit primul biscuite, domnul de alaturi a luat si el unul. Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca.
In interiorul ei isi spunea "uite ce fel de pesoana e acest barbat ! daca as avea numai putin curaj, i-as face morala ..."
Si asa de fiecare data cand ea lua un biscuite, lua si el unul pana cand a mai ramas in pachet ultimul biscuite. Ea gandea: "ah, acum vreau sa vad ce imi zice cand se vor termina toti !!" Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat jumatate.
"Ah, asta e culmea !", gandi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare.

Cand se simti un pic mai linistita si nervii ii trecusera, se aseza pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete.
Inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cand.... deschizand geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, in geanta. Se rusina de modul in care se comporta si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il manacse nu era al ei, ci al domnului de alaturi care a impartit cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior, fata de ea care se comportase urat si chiar isi simtise orgoliul atins.

MORALA:

Cate dati in viata am mancat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama ?
Inainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gandi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei !!!!

Exista 5 lucruri in viata care NU SE POT RECUPERA:
- o piatra, dupa ce ai aruncat-o;
- o vorba, dupa ce ai spus-o;
- o sansa, dupa ce ai pierdut-o;
- timpul, dupa ce a trecut;
- iubirea, pentru cel ce nu lupta.

Lacrimi

2010-06-11T21:23:00.003+03:00

Nu stiu ce sa-ti zic... Poate doar ca te iubim mult si ca ultimul lucru minunat pe care l-ai facut pe Pamant a fost sa ne unesti...

Puii tai au zburat. Au zburat cu o parte din tine si cu tot sufletul meu. Stiu ca ne veghezi si mai stiu ca nu te vor uita niciodata... Prima lor doamna... Si prietena mea care imi lipseste atat de mult...

Da norii la o parte si lasa lumina sa le calauzeasca drumul puilor tai!... Te-am simtit si azi, si ieri, si alaltaieri, si mereu alaturi de noi... Si te pastram in inimile noastre, unde zambesti cald in fiecare zi...

Romanism

2010-05-28T21:51:00.000+03:00

Pestisorul de aur, prins in undita de un roman:

- Ia zi, ma, ca sa nu mai pierdem timpu': cati bani vrei, ce tara vrei sa conduci si cati centimetri de scula ti-ar trebui, 'tu-va muma-n cur de romani, ca n-ati cere unu' o carte sau un bilet la teatru ...

Je T'Aime

2010-05-28T01:09:00.005+03:00

Nu-mi place deloc franceza. N-am invatat-o in scoala, poate si de asta nu rezonez cu ea. Muzica frantuzeasca nu-mi spune nimic. O inculta - veti spune. Si poate aveti dreptate.

Am rasfoit usurel in seara asta blogul unei foste colege din presa. Intr-o postare a ei am intalnit o piesa pe care o auzisem mai demult si din care nu intelegeam decat refrenul. "Je t'aime" - Lara Fabian. Am zambit la gandul ca injuraturile si declaratiile de dragoste sunt primele lucruri pe care le inveti dintr-o limba straina. Dati timpul inapoi si veti vedea ca asa e.

Sunt destul de deprimata. Ma roade din ce in ce mai des faptul ca nu mai cant. Copiii si cantatul ma implineau candva. Apoi Suzette a inlocuit cantatul. Ea mi-a oferit libertate. Ma simt goala pe dinauntru si nu stiu de ce. Ma uit in jur si imi dau seama ca fac ceea ce trebuie. Imi doresc sa mai fac si ceea ce vreau. Ma asteapta o vara grea, fara pauze la job, ca asa e cand esti mai nou.

Poate si evenimentele din ultimele zile m-au secat. Azi am fost la tata... Am fumat o tigara cu el si am realizat ca au trecut aproape 11 ani de cand nu mai e si lacrimile curg la fel... Stiu sigur ca, daca ar fi trait, si viata mea ar fi fost alta...

D’accord, il existait d’autres façons de se quitter
Quelques éclats de verres auraient peut être pu nous aider
Dans ce silence amer, j’ai décidé de pardonner
Les erreurs qu’on peut faire à trop s’aimer
D’accord la petite fille en moi souvent te réclamait
Presque comme une mère, tu me bordais, me protégais
Je t’ai volé ce sang qu’on n’aurait pas dû partager
A bout des mots, des rêves je vais crier

Je t’aime, je t’aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinéma
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça

D’accord je t’ai confié tous mes sourires, tous mes secrets
Même ceux, dont seul un frère est le gardien inavoué
Dans cette maison de pierre,
Satan nous regardait danser
J’ai tant voulu la guerre de corps qui se faisaient la paix

Je t’aime, je t’aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinéma
Je t’aime, je t’aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça

Je t'aime, je t'aime
Comme un fou comme un soldat
Comme une star de cinema
Je t'aime, je t'aime, je t'aime, je t'aime, je t'aime, je t'aime
Comme un loup comme un roi
Comme un homme que je ne suis pas
Tu vois, je t’aime comme ça

M-am nascut in secolul gresit

2010-03-29T16:18:00.002+03:00

Cred ca de-aia inca mai visez la cavaleri, cai albi si dreptate. Singurul avantaj ca m-am nascut acum este ca am motocicleta, apa calda curenta si sapun. In rest...

Prietenilor mei...

2010-03-23T12:58:00.009+02:00

Se inchide usa. Cred ca e o usa, nu?... Hei! Nu! Nu! Nu ma inchideti aici! Urasc intunericul si singuratatea! Nu inchideti!...

Ceva mai devreme am simtit picaturi reci pe obraz. Ploua. Ce ciuda imi este... As scoate motorul la o plimbare. Da, da, nu fiti pisalogi, nu e cazul cu mine, stiti bine ca intotdeauna imi pun echipamentul si apoi ies, nu plec asa, de nebuna, fara protectii. Si nici nu-i dau gaz. Of, asa m-as plimba... Poate ca, de data asta, mai iau pe cineva cu mine. Sau poate ca merg eu cu cineva, prea am dus dorul plimbarilor cu motorul. Zilele astea m-am mai plimbat cu un prieten, insa nu-l mai gasesc, nu-mi mai raspunde la telefon. Si - ciudat! - nici telefonul meu nu mai suna. Totusi, sunteti toti pe aici, chiar nu ma vede nimeni? Alexa? Ionut? Tibi? Pareti preocupati. Si chipurile voastre... Pamantii si triste. Hai, ma, bagati-ma in seama, nu mai stati asa suparati! Cine v-a suparat?

Eeeee, stau acum sa ma rog de voi!.. Mai incerc un telefon, poate dau de Adi, cu el m-am plimbat acum cateva zile... Si totusi ceva se intampla pe aici. Incerc sa ridic telefonul si nu pot. Ce-aveti, ma, de plangeti? Incepeti sa ma speriati...

S-a oprit ploaia in momentul in care ati inchis usa. Nu mai simt picaturi reci pe obraz. Degeaba e primavara. E atat de intuneric...

Imi pare rau, Mada... Soselele Raiului sunt mereu luminate... Si asfaltul bun... Sa-l imbratisezi pe Rontz din partea noastra... See you on the other side...

Cautam parinti dragastosi...

2010-02-27T12:18:00.016+02:00

... care sa ne iubeasca asa cum ne-au iubit fostii nostri parinti. Oferim dragoste neconditionata si momente pline de umor. Avem 6 saptamani, suntem intzarcatzi, deparazitati si ne vaccinam curand.
Ursu si Mushetzica.

Va saluta si asteapta sa va cunoasca personal parintii nostri, Lassie si Nelson:

0766.66.84.20.

Nu mai visez

2010-02-14T21:14:00.003+02:00

Ma ingrijoreaza treaba asta. Nu mai visez. Nu mai simt ca am viitor, nici macar trecutul nu ma mai misca... Stau spanzurata... Ca neviii si nemortii...

Astept un semn. Am obosit.

Hoy - Gloria Estefan

Tengo marcado en el pecho todos los dias que el tiempo no me dejo estar aqui
Tengo una fe que madura que va conmigo y me cura desde que te conoci

Tengo un huella perdida entre tu sobra y la mia que no me deja mentir
Soy una moneda en la fuente tu mi deseo pendiente mis ganas de revivir

Tengo una mańana constante y un aquarela esperando verte pintado de azul
Tengo tu amor y tu suerte y un caminito empinado
Tengo el mar del otro lado
tu eres mi norte y mi sur

Cor:
Hoy voy a verte de nuevo
voy a envolverme en tu ropa
sursurame en tu silencio cuando me veas llegar

Hoy voy a verte de nuevo
voy a alegar tu tristeza
vamos a hacer una fiesta pa'que este amor cresca mas

Tengo una frase colgada entre mi boca y mi almohada que me desnuda ante ti
Tengo una playa y un pueblo que me acompańa de noche cuando no estas junto a mi

Tengo una mańana constante y un aquarela esperando verte pintado de azul
Tengo tu amor y tu suerte y un caminito empinado
Tengo el mar del otro lado
tu eres mi norte y mi sur

(Cor 2x):
Hoy voy a verte de nuevo
voy a envolverme en tu ropa
sursurame en tu silencio cuando me veas llegar

Hoy voy a verte de nuevo
voy s alegar tu trïsteza
vamos a hacer una fiesta pa'que este amor cresca mas

Tic-tac...

2010-02-09T23:47:00.003+02:00

E de-a dreptul dubios cum te poti simti singur cu atata lume in jur... Toata harmalaia se reduce la tacere si te auzi: "Tic-tac, tic-tac...". Inca nu e ceasul, mai stai un pic.

The Islander - Nightwish

An old man by a seashore
At the end of day
Gazes the horizon
With seawinds in his face
Tempest-tossed island
Seasons all the same
Anchorage unpainted
And a ship without a name

Sea without a shore for the banished one unheard
He lightens the beacon, light at the end of world
Showing the way lighting hope in their hearts
The ones on their travels homeward from afar

This is for long-forgotten
Light at the end of the world
Horizon crying
The tears he left behind long ago

The albatross is flying
Making him daydream
The time before he became
One of the world`s unseen
Princess in the tower
Children in the fields
Life gave him it all:
An island of the universe

Now his love`s a memory
A ghost in the fog
He sets the sails one last time
Saying farewell to the world
Anchor to the water
Seabed far below
Grass still in his feet
And a smile beneath his brow

This is for long-forgotten
Light at the end of the world
Horizon crying
The tears he left behind long ago

So long ago....

This is for long-forgotten
Light at the end of the world
Horizon crying
The tears he left behind so long ago

adica:

Un batran, langa malul marii
La sfarsitul zilei
Priveste in zare
Si briza ii mangaie fatza
E o insula ravasita de furtuni,
In care toate anotimpurile sunt la fel,
Ancora a fost stearsa
De pe un vas fara nume.

Marea-i fara tarm pentru blestematii pe care nu-i aude nimeni
El aprinde farul, o lumina la capatul lumii
Le arata drumul aprinzand lumina sperantei in inimile lor
Aceia care se intorc acasa de departe

Acest cantec este pentru de mult uitata
Lumina de la capatul lumii
Cand orizontul plange
Lacrimile pe care el le-a lasat in urma-i demult

Albatrosul zboara
Si-l face sa viseze cu ochii deschisi
La vremea de dinainte ca el sa devina
Unul dintre cei nevazuti de ceilalti
Printesa din turn,
Copiii care zburda pe campii
Viata i-a daruit tot:
O insula in univers.

Acum iubeste o amintire,
O fantoma in ceata.
Ridica velele pentru ultima data
Isi ia adio de la lume
Arunca ancora in apa,
Fundul marii e foarte adanc
Iarba inca ii atinge picioarele
Si un zambet apare sub mustata.

Acest cantec este pentru de mult uitata
Lumina de la capatul lumii
Cand orizontul plange
Lacrimile pe care el le-a lasat in urma-i demult

Demult...

Acest cantec este pentru de mult uitata
Lumina de la capatul lumii
Cand orizontul plange
Lacrimile pe care el le-a lasat in urma-i demult

Imi cumpar pusca din banii statului!

2010-02-05T10:30:00.010+02:00

In fiecare zi, cand ies cu Nelson la plimbare, caut o sticla de plastic cu care sa ne jucam. Ma topesc cand il vad alergand vesel, cand latra fericit si asteapta sa-i arunc sticla.

Dintr-un colt al parcarii, fie vara, fie iarna, patru ochi urmaresc jocul nebun al potaii mele si zambesc. Se bucura sincer de prezenta lui iar el ii simte, astfel ca se duce sa-i salute de fiecare data.

Este Luca, insotit de tatal sau. Luca nu este un copil ca oricare. Nici parintii lui nu sunt parinti ca oricare. Sunt oameni pentru care timpul si banii nu inseamna fericire. Si-au lasat joburile bine platite si muncesc in ture, ca sa nu-si lase fiul singur. Nu au gasit pe nimeni care sa le poata suplini absenta mai mult de doua ore. S-au sacrificat. Traiesc ca soarele si luna, se intalnesc doar seara sau dimineata, cand unul vine dupa tura de noapte, iar celalalt pleaca la munca. Totul, ca sa-si ajute fiul. Da, pe Luca.

Are aproape 14 ani, zace intr-un scaun cu rotile, foloseste pampersi si nu poate vorbi. Nu poate spune ce-l doare, se trezeste noaptea ca din cosmar si urla... Urla... Doar pe ghicite iti dai seama ca-l doare un dinte, ca-l dor rinichii, ca ii este foame sau ca vrea sa se joace. Cand se joaca, iti cauta mainile si-ti loveste palmele una de cealalta, ca sa-l aplauzi. Si merita aplauze, pentru felul in care rezista cu ajutor minim din partea statului, care-si bate joc de el si de familia lui.

Cand era mai mic, trebuia sa poarte corset pentru coloana. A avut statul grija sa-i ia masuri, sa-l confectioneze si sa i-l dea dupa 3 luni, cand copilul deja a crescut si nu mai era bun. La fel si cu pantofii ortopedici. La fel si recuperarea. Bani aruncati aiurea. Va jur ca, daca imi pica in mana candva suma pe care statul a decontat-o pentru aceasta munca in bataie de joc, cumpar o arma si va impusc pe toti cei care ne guvernati! In genunchi si in maini. Ca sa vedeti ce inseamna scaunul cu rotile si cum este sa nu poti nici macar la fund sa te stergi singur! Scarbelor!

Dati o mana de ajutor familiei Stan! Statul isi bate joc de ei!

CONT LEI RAIFFEISEN BANK: RO70RZBR 0000060012304747

Cititi si voi, sa vedeti cum arata o hartie de rahat a statului, in care, cu multe vorbe frumoase "de specialitate", se sterg pe bocanci cu sufletele acestei familii:

Cele zece porunci

2010-01-27T01:01:00.001+02:00

Le-am gasit mai demult si cred ca sunt piatra de temelie pentru cariera didactica:

1. Zâmbeşte!!! Zâmbetul te va apropia de elevi;
2. Ascultă-i pe elevii tăi! Vei fi mirat de câte au să-ţi spună;
3. În lecţie, mulţumeşte-te cu rolul secundar,dar interpretează-l astfel încât să meriţi un Oscar!
4. Încearcă să-ţi cunoşti elevii! Tratează-i diferenţiat!
5. Priveşte-i pe elevi ca pe propriii tăi copii! Iubeşte-i şi preocupă-te de viaţa lor!
6. Nu călca pe sufletul lor! Nu-i umili!
7. Învaţă-i să înveţe!
8. Învaţă-i să fie propriul lor dascăl, cel mai aspru şi cel mai exigent!
9. Nu te enerva!
10. Zâmbeşte! Punct şi de la capăt.

Avatar.. sau nu

2010-01-24T11:53:00.002+02:00

Iata-ma:

Tehnici de relaxare psihica

2010-01-17T21:24:00.004+02:00

Va prezint mai jos o tehnica noua. Te relaxeaza psihic si-ti dezvaluie noi valente ale creativitatii si imaginatiei. Iat-o:

1. Pune mainile de o parte si de alta a cutiei toracice si inchide ochii.

2. Inspira adanc pe nas sau pe gura si expira apasand cu mainile cutia toracica, pentru a asigura eliminarea cat mai completa a aerului.

3. Continua aceasta respiratie diafragmatica pentru cateva minute. Indeparteaza mainile de pe cutia toracica si asaza-le in poala. Continua sa respiri adanc, relaxat.

4. Imagineaza-ti un loc foarte frumos, in care sa te simti intr-adevar linistit. Poate sa fie o gradina, o plaja, un peisaj de munte. Incearca sa te transpui in locul acela cu toate simturile.

5. Imagineaza-te pe tine in locul acela special. Te simti relaxat si fericit. Iti repeti in minte fraze care sa-ti confirme aceasta stare de bine exceptionala. Cum ar fi: "Ma simt foarte bine" si "Sunt multumit si linistit".

6. Vizualizeaza-te tinandu-l cu capul sub apa pret de 6 minute pe ala care te-a scos (si) azi din sarite. Satisfactia ta va atinge cote nebanuite.

7. Inspira adanc si deschide ochii. Zambeste. Plimba-ti privirea de jur-imprejur, pana cand noua dintre cele zece voci pe care le auzi iti spun: "Target locked!". Reia pasii de la inceput.

Si zambeste. Nu uita sa zambesti :)

Cativa pasi in plus

2010-01-10T17:25:00.009+02:00

Ieri am mai avansat cu lucrarile. Am lipit tapetul in terrariul iguanelor, iar domnul si stapanul a inchegat/fixat in pereti penultimele corpuri. Acum le instaleaza pe ultimele :) Eu -la munca, asa cum ii sade frumos oricarei dive de MIlitari :)))

Iata pozele cu realizarile de ieri:

Update:

Este aproape ora 20.00.

Voila:

Primele semne

2010-01-02T22:02:00.012+02:00

Dupa cateva farase de rumegus si praf, incepe sa se contureze mobilierul. Nu are rost sa pun poze cu partile mici-micute-micutele-micuticutele pe care le folosiram la amenajat. Conteaza ce iese. Dintre corpurile mari de mobila se contureaza vreo patru: pantofarul, terrariul si cei doi soldatei din sufragerie :)

Enjoy;)

Pantofarul (fara o usa) :

Rumegus cu caine (sau caine cu rumegus, nu stim inca) :

Partea de jos a terrariului :

Somebody very pissed off (poate si pt ca daduse la bormasina vreo 7 ore) :

Terrariul asamblat partial, apoi sprijinit de perete :

Si soldateii... O poza pe lumina, una pe intuneric, sa-si dea lumea seama ce voiam sa spun cu lumina in corp. Lipsesc politele (lipsa timp) si, desigur, geamurile (lipsa bani) =))

Poza pe lumina:

Poza pe intuneric:

De ce iubesc cainii?

2010-01-02T11:50:00.015+02:00

Orice posesor de patruped hamaitor v-ar putea insira o mie de calitati pentru care isi iubeste pupilul: curaj, aspect puternic, finete, spirit jucaus, cumintenie, agitatie, fidelitate, protectie etc.

Scormonind azi-noapte pe net am gasit un site al unor posesori de caini Leonberger. Pozele de mai jos fac mai mult decat o mie de cuvinte. De asta iubesc cainii:

De asta iubesc eu cainii: stiu sa fie ca niste parinti, mai parinti decat oamenii. Au mai multa rabdare, inteleg fara sa le insiruim sute de cuvinte intr-un discurs plictisitor. Sunt mai inteligenti decat oamenii. Altfel cum se explica faptul ca inteleg intentia unui bebelus care inca nu stie sa comunice verbal?

Cainii simt oamenii. Oamenii... ce simt?

iata si sursa: http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.szeptweny.pl/images/okiem_hodowcy_007.jpg&imgrefurl=http://www.szeptweny.pl/leonberger.php%3Fsub%3Dokiem_hodowcy%26lang%3Den&h=480&w=640&sz=96&tbnid=wq8n5q-sWRUS8M:&tbnh=103&tbnw=137&prev=/images%3Fq%3Dleonberger&hl=en&usg=__G4lpFpFlIvY8RTgritZJOSTnltI=&ei=IRk_S_CyHZD2ngPFtsjPBA&sa=X&oi=image_result&resnum=5&ct=image&ved=0CA8Q9QEwBA

edit: nu stiu de ce panarama asta de blog nu incarca adresa ca link. Dati si voi copy/paste intr-o fereastra de Explorer sau Mozilla.

Astazi e ziua mea :)

2009-12-24T09:43:00.003+02:00

Astazi e ziua meaaaaaaa,
Zi frumoasa ca mineeeeee... (se vede cat e de frumoasa: frig, flescaiala etc.)

Nimic nu poate fi mai "minunat" decat sa primesti vesti de ziua ta. Tocmai am aflat ca tre sa fac un drum la Fundeni, ca nu mai pot amana. Minunat, ce sa zic...

Da'... pana la urma, nimeni nu e vesnic. Poate doar Dumnezeu. Si nimic nu e interminabil, cu o singura exceptie: prostia.

Aveti grija de voi. ;)

Ziua N - Nu rade de visurile cuiva...

2009-12-23T11:10:00.000+02:00

Oamenii care nu au visuri... ei, bine, nu au prea multe...

Ziua 2

2009-12-16T11:26:00.002+02:00

"Buna dimineata, prieteni!" - zic eu la pranz :) Abia m-am trezit (de fo 2 ore). Am dormit mult, 4 ore este deja un interval exagerat:)

Intrucat aseara mi s-a terminat smacolina cu care lipesc piatra de perete, tre sa ma duc sa iau alta. Si parchetul. Stay tuned! :)

Statul roman dezvolta creativitatea - Ziua 1

2009-12-16T02:57:00.008+02:00

M-am trezit luni dimineata gata plictisita. Este prima zi din saptamana de concediu fara plata pe care mi l-a acordat Guvernul in semn de multumire pentru munca pe care o fac si pentru impozitele pe care (nu o sa le mai) platesc. M-am trezit, deci, plictisita si cu un gust amar in gura. Cred ca este de la tara in care traiesc.

Marti, adica azi, dovada ca traiesc precum un caine pe lant (acasa-serviciu-acasa) a venit in cateva secunde. Trebuie sa fac ceva, nu-s obisnuita sa stau, desi imi jur de multe ori ca nu mai fac nimic si ca, daca imi mai vine cheful de munca - vorba bancului - stau cuminte, intr-un colt, si astept sa-mi treaca. Pentru ca m-am saturat sa-mi primesc musafirii in bucatarie, pe multele doua scaune pe care le am, m-am hotarat sa iau problema in mana; am scrutat zarea, dulapurile si buzunarele dupa toate fisele din casa, m-am inchinat la zeul bancomatelor si iata-ma la shopping.

Nu mai conteaza ca ninge de rupe locul, ca viscolul si-a gasit in ghetele mele loc de joaca. Merg inainte ca tancul rusesc, cautand parchet. De ce parchet? Pentru ca tocmai azi dimineata, cu intarziere de 2 ore (da' cine mai numara?), mi-a venit noua canapea pentru sufragerie. Ca sa nu-mi mai primesc musafirii in bucatarie...

Proasta inspiratie sa pleci la cumparaturi cu bani putini si fara Xanax la bord. Cand vezi un pret de 45-154 lei pentru metrul patrat de parchet care arata un pic mai bine decat furnirul de cosciug, te ia asa, usor, cu racoare pe sira spinarii, iti reamintesti toata gramatica, toate mamele, toti sfintii si toate sarbatorile care pot fi pomenite in combinatii de tipul "mi-as", "le-as", "-te-n" si alte exemple mirifice de vocabular suburban. Acest vocabular este o "binefacere" in stare latenta, stiti voi, a traiului la comun cu tot felul de giboni analfabeti si inculti, cu unghiuta lunga la degetul mic (de preferinta jegoasa), cu ghiuluri cat un furuncul si cu "impresii" cat casa.

Uda la picioare, de la zapada, si cu spume la gura, de la "urarile" cu cratime, ma reintorc la cotet, la timp ca sa prind tot poleiul posibil si sa fac slalom printre cretini in spatele blocurilor, ca printre aia care blocau tot Iuliu Maniu-ul n-aveam loc, desi am un Tico. Am ajuns, vesela, la centrul de debitat pal melaminat, unde, ca de obicei, zambesc politicos, platesc si tot ca de obicei nu mi se da bon fiscal si sunt trimisa pe teren sa-l caut pe "Cristi" (asa il cheama acum), ca sa-i spun ce are de facut. Intrucat Departamentul Cristi este foarte ocupat cu circularul, sunt trimisa frumusel sa ofer detaliile despre cant (ala ABS, nu ala Immanuel) unui "zan" care zambea cu o flegma in varful buzelor. Poate ca nu era o flegma, totusi, ci doar felul lui de a spune "clientul nostru - stapanul nostru". Exemplarului biped, blond si flegmuitor ii explic ca tre sa cantuiasa o minunata placa de pal melaminat de 2 metri pe 2,70 metri (adica netaiata) si cu asta e gata comanda. Gibonul simpatic plaseaza flegma pe palul unui client si ma intreaba, foarte sigur pe el, daca o foaie de 4 metri nu am gasit. Simt ca ma ia peste picior, ii explic politicos ca n-are el scoala cata vacanta am avut eu si ca un loc de munca in zilele noastre e destul de dificil de pastrat, cu obiceiuri ca ale lui. Ii arat ce am eu mai valoros, adica spatele, si ma tirez lipa-lipa, fleosc! spre masina. Spre masina blocata, desigur, langa bordura de alti mai-sus-amintiti giboni, care au parcat in paralel si m-au blocat. Fo 5 masini, asa, ca sa ma satur. Rasete in "tribune". Gibonii se uitau la mine ca la film, sa vada cum ies din parcare. Pornesc motorul si astept. Gibonii rad. Claxonez scurt. Gibonii rad. Accelerez si derapez la 5 cm de Audi-ul unuia. Gibonii "e nervosi". "Ce ai, fa, nu poti sa astepti?". Ma grabesc spre casa, sa vad daca gibonii "mi-au umplut frigiderul" sau tot alb13 ca Dacia este.

Frigiderul e alb imaculat, e virgin, ca sa zic asa. Zapada e alba. Spumele mele sunt albe. Toata tara e alba, dar numai pe dinafara. Oamenii care o "locuieste" "e" negri la suflet.

Plec sa-mi pescuiesc sotul de la serviciu. Nu mi-a iesit treaba asta, ne-am intalnit "half-way". Este deja 6 seara. Peste cateva minute si magazine, ma uit la ceas si vad ca e 9.30 seara si mai am ceva de lucru acasa, la masina de cusut. Ajung, mancam, ma apuc de cusut, livrez colegei costumasul pentru serbarea lui fiu-sau.

Si in acest mod simplu, s-a facut 1 noaptea si m-am apucat de zugravit un perete, pe care l-am condamnat sa arate cam cum ma simt io in tara asta: de cacao.

Before:

si after - step 1:

Si acum ma culc. Maine - episodul 2 ;)

PS: N-am avut somn. Iata o parte din episodul 2 :)) E 5 dimineata deja :))

Lyube - Soldat

2009-11-16T18:18:00.001+02:00

СОЛДАТ

Тpетьи сyтки в пyти, ветеp, камни, дожди,
Всё впеpёд и впеpёд, pота пpёт наша, пpёт
Тpетьи сyтки в пyти, слышь, бpаток, не гpyсти
Ведь пpиказ есть пpиказ, знает каждый из нас.

Hапишите письмецо, нет его доpоже для бойцов,
Hапишите паpy слов вы девчата для своих пацанов.

И на pассвете впеpёд yходит pота солдат
Уходит, чтоб победить и чтобы не yмиpать
Ты дай им там пpикypить, товаpищ стаpший сеpжант
Я веpю в дyшy твою солдат, солдат, солдат

Тpетьи сyтки в пyти, ветеp, камни, дожди
Hа pассвете нам в бой, день начнётся стpельбой.
Тpетьи сyтки в пyти, кто бы знал что нас ждёт,
Тpетьи сyтки в пyти и pассвет настаёт.

Hапишите письмецо как живет там наш pодимый дом?
Из далёка-далека пpинесyт его мне облака.
И на pассвете впеpёд yходит pота солдат

Падала земля, с неба падала земля
Разpывая кpик в небе "Падла ты, война!"
Плавилась бpоня, захлебнyлся автомат
Заглянyл в глаза ты смеpти, гваpдии сеpжант!

Alta trupa beton: Lyube

2009-11-16T03:19:00.003+02:00

Astea sunt versurile:

Ты неси меня, река

Ты неси меня, река, за крутые берега,
Где поля мои поля, где леса мои леса.
Ты неси меня, река, да в родные мне места,
Где живет моя краса, голубы у нее глаза.

Как ночка темная,
Как речка быстрая,
Как одинокая луна,
На небе ждет меня она.

За туманом огонек, как же он еще далек?
Ты мне, ветер, помоги, милой весточку шепни.
Знаю, ждет меня краса,
Проглядела в ночь глаза.

Как ночка темная,
Как речка быстрая,
Как одинокая луна,
На небе ждет меня она.

Ты неси меня, река, за крутые берега.
Ты неси меня, река, за крутые берега.
Голубы у нее глаза.

Как ночка темная,
Как речка быстрая,
Как одинокая луна,
На небе ждет меня она.

Si traducerea, ca sa nu ma injurati :)

Poartă-mă, râule!

Poartă-mă, râule, spre munţii abrupţi,
Acolo unde sunt câmpurile mele, acolo unde sunt pădurile mele,
Poartă-mă, râule, spre locul unde m-am nascut,
Unde trăieşte frumoasa mea cu ochi albaştri.

Ca noaptea întunecată,
Ca pârâul repede,
Ca luna fără pereche,
Aşa mă aşteaptă ea pe cer.

Prin ceaţă apare focul, cum se face că e încă aşa de departe?
Vântule, tu să mă ajuţi, şoptindu-mi veşti dulci,
Ştiu, mă aşteaptă frumuseţea,
Privind noaptea în ochi.

Ca noaptea întunecată,
Ca pârâul repede,
Ca luna fără pereche,
Aşa mă aşteaptă ea pe cer.

Poartă-mă, râule, spre munţii abrupţi,
Poartă-mă, râule, spre munţii abrupţi,
La frumoasa mea cu ochi albaştri.

Ca noaptea întunecată,
Ca pârâul repede,
Ca luna fără pereche,
Aşa mă aşteaptă ea pe cer.

Muzica de "acasa"

2009-11-16T02:34:00.003+02:00

Nevena Tzoneva... O forta descoperita la "Music Idol" in Bulgaria.

Nevena este un exemplu de persoana care nu se dezbraca si nu face "100 de metri paturi" prin asternuturile cine-stie-carui libidinos care traverseaza o criza de identitate masculina.

Sa nu-ti vina sa le bati cu caramida peste dinti pe toate panaramele oxigenate care se sparg in figuri la noi? Cred ca o caramida nu ajunge, trebuie ceva mai mare...

Cand mi se face dor...

2009-11-05T22:54:00.002+02:00

... de tine, ascult piesa asta. Te iubesc mult!

Noapte buna, Cornelus, oriunde ai fi...

"Santa Fe"

Santa Fe

They say that no man is an island
And good things come to those who wait,
But the things I hear are there just to remind me
Every dog will have his day.

The spirits, they intoxicate me
I watched them infiltrate my soul
They try to say it's too late for me
Tell my guns I'm coming home

I swear I'm gonna live forever
Tell my maker he can wait
I'm riding somewhere south of heaven
Heading back to Santa Fe
It's judgment day in Santa Fe

Once I was promised absolution
There's only one solution for my sins
You gotta face your ghosts and know with no illusions
That only one of you is going home again

And I blame this world for making a good man evil
It's this world that can drive a good man mad
And it's this world that turns a killer into a hero
Well I blame this world for making a good man bad

Now I ain't getting into heaven if the devil has his way
I swear I'm gonna live forever
Heading back to Santa Fe
Got debts to pay in Santa Fe
It's judgment day in Santa Fe
Lord, have mercy...

So, I save a prayer when I need it most
To the Father, Son and the Holy Ghost
And sign it "From a sinner with no name"
When I meet my maker
Will he close the book on the hearts I broke and the lives I took ?
Will he walk away 'cause my soul's too late to save ?

Now I ain't getting into heaven
If the devil has his way...
I swear I'm gonna live forever
Heading back to Santa Fe,
Got debts to pay in Santa Fe,
It's judgment day in Santa Fe...

Cel mai slab il salveaza pe cel mai destept

2009-10-29T13:58:00.001+02:00

TEORIE

Turma de bivoli se deplaseaza intotdeauna cu viteza celui mai incet bivol din turma. Cand turma este vanata,de obicei este ucis cel mai slab si mai din urma bivol.Aceasta selectie naturala este benefica turmei ca intreg, pentru ca astfel, prin eliminarea celor mai slabi membri, se imbunatatesc viteza si sanatatea turmei.

Cam in acelasi mod, creierul uman poate opera doar atat de repede cat ii permite cea mai slaba celula. Consumul de alcool, dupa cum se stie, omoara celulele creierului, dar in mod normal prima data omoara celulele cele mai slabe. In acest mod, consumul regulat de bere distruge cele mai slabe celule cerebrale, facand creierul o masina mult mai rapida si mai eficienta. Acesta este si motivul pentru care intotdeauna te simti mai destept dupa cateva beri...

PS: Textul nu-mi apartine. Da' e fain :)

Banc. Oare e banc?...

2009-08-24T15:28:00.002+03:00

Mor hartiile de 1 milion. Ajung la poarta raiului...
Deschide Sf. Petru:
- Am murit, vrem sa intram!
- Ah, da... stati aicea, in fatza..., la coada..., pana va zic io sa intrati.
Mor hartiile de 500 de mii... La fel:
- Stati aicea toate...
Mor si alea de 100 de mii. La fel.
Mor hartiile de 10 mii. Ajung la poarta. Vine Sf. Petru si le intampina:
- Da, sigur, sigur, intrati!
Le face loc si iese scandal:
- Pai cum, ele intra primele, sunt doar de 10 mii!!!
- Pai da, da' pe ele le-am mai vazut pe la biserica, pe voi nu!

TH!NK!

Back from the roots ;)

2009-08-11T00:52:00.008+03:00

I'm back. I've felt, drunk, smelled, touched, enjoyed my roots. I'm proud.

este continuarea fireasca a povestii de aici:

http://kalimeradreaming.blogspot.com/2008/08/begining-roen.html

Bănel experimentează :)

2009-06-24T10:34:00.003+03:00

Azi, ca şi ieri, i-am lăsat lui Bănel toate uşile şi geamurile deschise. M-am fâţâit pe lângă el şi i-am pus de mâncare pe geam. L-am pus pe pervaz. A chirăit ca de obicei, apoi a zburat vizavi, în luminator, la un alt geam. A stat acolo vreo 20 min, apoi l-am strigat şi am pocnit din degete aşa, ca la horă, şi a venit. Între timp, se dusese la un alt geam, exact deasupra mea, deci nu ma vedea (pt ca sunt o mulţime de aparate de aer condiţionat montate). Deci m-am convins: vine cand il strig şi pocnesc din degete. Are memoria locului de unde a plecat, memorie auditivă şi îmi recunoaşte vocea. ;) Am un copil cu... pene :))

Bănel

2009-06-21T21:47:00.006+03:00

Vineri, 19,06,2009, între spumele de a merge cu metroul la muncă, infernala căldură de la ora 1.20 la prânz şi casca moto pe care i-o promisesem cuiva, dau să intru la metrou şi surprind cu coada ochiului un individ "rrom" care dădea cu piciorul într-o cioară şi-i spunea "Marş, cioară, d-aici!". În ciuda "ineditului" situaţiei, m-am scandalizat instant, însă am fost laşă şi nu am avut curaj să-i spun dobitocului vreo două, că nu era singur şi la câţi "curajoşi" aveam în preajmă...

M-a frapat faptul că cioara, în loc să zboare speriată, s-a dus un pic mai încolo. M-am uitat mai atent: nu era cioară, era stăncuţă, ba încă pui. M-am apropiat încet, a zburat până aproape de mâna curentă a scărilor rulante. Pâş-pâş şi hap! Am prins-o. A călătorit cu mine din Militari în Pipera, la job, unde am ţinut-o într-o cutie găurită, apoi i-am dat drumul în birou, pe un dulap, până i-a "ştampilat" mac-ul lu' şefu'. Am pitit-o în cutie la loc, ca să nu mă linşeze. :D

Acasa am ajuns după vreo 8 ore; se chirăia întruna, ca să-i dau să mănânce. Ce este absolut remarcabil: ştiam că sunt deştepte, dar nici chiar aşa. A învăţat, în mai puţin de 36 de ore, să zboare prin casă, să ia curbe ca sa treacă "safe" prin uşile deschise, să mă caute, să mă cheme, să vină când o chem - şi asta, fără cel mai mic efort. Chiar se străduieşte să mănânce singură din când în când. Mă refer la stăncuţă ca la o "ea", dar, de fapt, este un "el".

L-am botezat "Bănel", deşi, de cele mai multe ori, îl strig "Stăncuţă". Iată-l. Ataşez şi un filmuleţ unde ezită uşor, dar sunt sigură că înţelegeţi exact ce vreau să spun, în legătură cu inteligenţa lui. Filmuleţul este făcut la nici 48 de ore de când locuim împreună şi se plictisise de atât dresaj.

Acum doarme pe monitor :))

Invidia genereaza riduri

2009-04-22T00:16:00.004+03:00

"Numai dupa invidia celorlalti iti poti da seama de propria valoare." (T. Musatescu)

Nu mai fiti invidioase. In cazul vostru, invidia genereaza numai riduri. ;) Evolutie..., zero :)

King Nothing. Sau Queen Nothing, tot acolo ajungi.

2009-04-11T16:44:00.003+03:00

I wish I may,
I wish I might
Have this wish I wish tonight,
I want that star,
I want it now,
I want it all and I don't care how!

Careful what you wish,
Careful what you say,
Careful what you wish,
You may regret it,
Careful what you wish,
You just might get it...

Then it all crashes down
And you break your crown
And you point your finger
But there's no one around

Just want one thing
Just to play the king
But the castle's crumbled
And you're left with just a name

Where's your crown, King Nothing?

Te recunosti? :)

Facerea de bine este sex cu sine

2009-03-13T19:44:00.015+02:00

Va salut, dragii mei!

Prima postare din aceasta primavara. Postare care era cat pe ce sa nu se mai intample. Pentru ca, acum 2 zile, era sa o patzesc.

Am scos-o pe Suzi, in sfarsit, de pe unde o dosisem anul trecut. Mici retusuri si... pe cai, ostenii mei!

Am luat-o usor, pt ca reflexele amortesc dupa o iarna lunga (in cazul meu, iarna a durat din august, anul trecut). Am luat-o spre job, ca m-am maritat cu el. Si cum mergeam io asaaaaaa, ca o floareeee... Ma trezeste din visare un idiot care intoarce voiniceste peste liniile de tramvai (intre OMV Baneasa si podul ala). Nu m-a vazut... Ma infig in claxon, dupa ce strang frana cat de ferm pot, in conditii de cauciucuri reci, 50km/h si spatiu de franare de nici 25 m (2 stalpi de tramvai). O vreme, idiotul ruleaza paralel cu mine, un pic in fatza mea. Din dreapta, idiotul nr. 2 trage stanga brusc si-mi iese in fatza, ocupand juma' de banda... Singura scapare, in pozitia in care eram, ar fi fost sa sprintez. Chestie care nu s-a mai intamplat, pt ca idiotul nr.1 s-a hotarat sa paraseasca liniile de tramvai si sa intre in banda. Peste mine si peste idiotul nr. 2.

Ingerasul meu a fost - culmea! - un peugeot partner de firma care rula in spatele meu si care a vazut toata faza. A franat brusc, pentru a-mi lasa spatiu de franare, fara sa dea peste mine. I-am multumit ridicand mana deasupra castii si am facut ceea ce nu am mai facut niciodata pana acum: m-am luat dupa idiotul nr. 1.

L-am prins la primul semafor; baiatul o calcase zdravan, cand si-a dat seama ce era sa comita. M-am oprit in dreptul lui, pe banda din dreapta. Pe "locul mortului" statea o brunetzica... gravida! Soferul se uita pe geamul lui, n-a avut tupeu sa se uite la mine, parea f plictisit in perspectiva unei discutii cu un motociclist pe care tocmai era sa-l lase fara piciorul stang... Am ridicat viziera. Si-a dat seama ca sunt femeie dupa voce, desi vocabularul suburban care ma napadise nega cu desavarsire asta. Dupa prima serie de "cratime", cimilituri si alte forme de folclor si credinta urate din toata inima, m-am uitat la femeia din dreapta lui. Era alba ca varul. Era gravida si alba ca varul. Se speriase. Femeia aia fusese la un pas de a-si da intalnire cu mine si Suzi (fo 300 kg amandoua) prin portiera masinii... EA si-a dat seama ce facuse pulifriciul de langa ea, in timp ce mai inainte-mentionatul pulifrici refuza sa accepte asta.

Injurand in casca, m-am dus la munca. Mi-am terminat treaba tarziu si m-am dus, cum fac miercurea seara, la sedinta Asociatiei Motociclistilor din Romania. Cazuri, probleme, accidente, mitinguri... O fata curajoasa si bataioasa cum nu am mai intalnit pana acum, genul pe care il dai afara pe usa si intra pe geam, isi sustinea punctele de vedere si cauta solutii pentru un aspect de pe ordinea de zi.

S-a terminat si sedinta. Acum, dupa 2 zile de alergaturi intre Autoritatea Rutiera Romana, Politie, Ana, Caiafa, Primarie si Prefectura, intre bani de bannere, miting, fluturasi, stickere, conferinta de presa, legitimatii etc, diversi indivizi (motociclisti, cica) s-au gasit sa faca afirmatii:

1. "De ce nu ziceti la interviuri ca voi, AMR-ul, nu reprezentati decat 10-20 de motociclisti, cum puteti spune ca vorbiti in numele comunitatii moto?" (n-a facut nimeni vreo afirmatie de acest gen)
2. "Sunteti niste pungasi!"
3. "Nu inteleg de ce va zbateti".

Cateodata, nici eu nu inteleg de ce ne zbatem, bruneto! Ne zbatem pentru toti si luam suturi in fund fix de la aia care nu ridica un deget pentru "comunitate". Daca ar face-o, ar vedea cat de greu e sa intri peste tot pentru a-i ajuta pe altii. Ar vedea cat de greu e sa faci treaba in cativa oameni, sa pui binele acestei parti a comunitatii (care te scuipa si arunca dupa tine cu pietre) mai presus decat familia si binele personal.

O fata curajoasa si bataioasa cum nu am mai intalnit pana acum, genul pe care il dai afara pe usa si intra pe geam, plangea un pic mai devreme in fata monitorului de la serviciu... Incearca sa faca bine cuiva impotriva vointei acestuia. Acum e offline... Tu continua-ti drumul, riderita de BMW frumos, pentru ca, la un moment dat, ingerasii forjatorilor de 2 lei 50, cu impresii mari-mari si cu "schimbatoare de viteze" mici-mici, vor lua o pauza... Si va fi nevoie de tine. De noi. De AMR.

Curriculum vitae sau... vitae curriculum?

2009-01-17T10:13:00.005+02:00

In urma cu foarte multi ani, cand era momentul sa urmez un liceu care sa ma orienteze catre o meserie, am vrut sa ma fac mecanic auto, asa ca optasem pentru un liceu auto.

Ei bine, aceasta decizie a starnit mari controverse si discutii aprinse in familie, pentru ca ai mei nu acceptau ideea ca fiica lor, care-si petrecea timpul intre olimpiade si partiturile de chitara, sa faca o meserie "nedemna" de dotarea intelectuala. In mintea lor, a fi invatator insemna prestanta, feminitate, liniste, satisfactii profesionale, materiale etc. Asa ca, in ziua inscrierii pentru treapta I (cine e de varsta mea isi aminteste cu siguranta de acele examene), m-am trezit inscrisa la Liceul Pedagogic. Protestele mele nu au fost atat de vehemente, cum ma asteptam sa fie, pentru ca imi placeau copiii si lucram cu foarte multa rabdare cu ei (aveam niste copii mai amarati in bloc si ma ocupam de "meditatii" cu ei cand nu aveam teme de facut).

Intrata la liceu, prima surpriza a fost faptul ca a trebuit sa fac 5 ani, in loc de 4; a trebuit sa inmagazinez tone de pedagogie si de psihologie, sa fac practica, sa pictez, sa cant, sa desenez, sa decupez, sa inventez... Mi-am dat seama ca, desi nu am recunoscut in fata parintilor mei acest lucru, aceasta meserie mi se potriveste, astfel ca liceul a fost o oaza de liniste, de lumina, de cultura si de prietenie. Nu m-am zbatut impotriva curentului, cum fac de obicei.

Prima zi a Bac-ului m-a gasit cu tone de emotii, pe care le-au egalat doar emotiile din prima zi de scoala, de "cealalta parte a baricadei". La 19 ani si jumatate, paseam timid in scoala in care aveam sa-mi petrec urmatorii 6 ani. Superdirector, cum n-o sa mai vad 1.000 de ani de-acum incolo. Daca aveai o problema, facea orice ca sa ti-o rezolve, dar si jar mancai daca nu-ti vedeai de treaba. Din acest motiv, toti cei din scoala isi faceau treaba bine si multi dintre ei au constituit, fara sa stie, modele pentru mine.

Sunt primul invatator in familia mea, deci experiente anterioare - zero. Am invatat pas cu pas, din reusite si esecuri, tot ce stiu astazi. Am invatat, de asemenea, ca, atunci cand te calca in picioare unul, esti presh pentru toti. Mi-am invatat elevii sa caute informatiile, sa fie curiosi in ceea ce priveste lumea in care se invart, astfel ca, la un moment dat, m-am trezit cu o intrebare de la un elev de clasa I (transmisa pe messenger)care m-a blocat: "Doamna, din ce sunt facute pietrele?"...

Lumea copilului si a copilariei este o lume frumoasa, despre care au scris multi, insa nicio scriere nu se compara cu realitatea in care ne scaldam sau ne mocirlim zilnic. Ce observ eu, in fiecare zi la "munca", este ca legatura dintre copii si parinti se sterge usor, lasand loc unor legaturi cu invatatorul, care, prin nu-stiu-ce legi nescrise, devine un fel de parinte adoptiv. Le-am dat copiilor mei (pentru ca acum sunt si ai mei) una dintre armele mele importante: cititul ochilor. Intr-o ora de educatie civica, discutand despre supunere si revolta, despre "de ce trebuie sa ascultam de cei mari" si altele pe aceasta tema, m-am jucat cu ei mimand stari sufletesti. Am pornit de la cele mai clare semne de suparare (cum e plansul, de ex.) si am evoluat spre a "citi" sentimente si stari de pe chipul unor emoticoane. Stiati ca in actiune de mimica si gesticulatii, in corpul nostru se află 65 de muschi ai tristetii si numai 13 muschi ai râsului? Stiati ca pupila joaca un rol important in a observa daca unui om ii place sau nu ceva, daca suporta sau nu prezenta cuiva? Ei bine, toate aceste semne sunt urmarite acum de copiii mei, astfel ca, de multe ori, ma citesc ei pe mine...

Multe dintre aceste informatii le-am primit in liceu, dar si in facultate. Atat la colegiu, cat si la facultate, deci in ambele stadii de pregatire ca si cadru didactic. Totusi, 20% din informatii le am din lecturile personale, din ceea ce se numeste "autoperfectionare", "autoinstruire", lucruri care nu sar in ochi marelui public cititor de presa sau cu impresii de destepti.

De curand, am colaborat cu ziarul Click! pentru realizarea unui material. Nu-i usor la clasa a IV-a!" s-a numit si s-a dorit a fi un experiment legat de meserii. Fiind postat pe net si pentru ca nu exista o lege care sa interzica frustratilor sa acceseze internetul, o doamna s-a gandit sa "comenteze". Iata comentariul ei:

nina
dar cum suna 12 milioane pt 4 ore pe zi si un liceu pedagogic? Suna bine nu? Ce sa zica un inginer (de ex) CU 12 milioane pt 8 ore( si uneori mai multe) pe zi, o facultate si un car de raspundere? Nu va mai plangeti de mila ca nu aveti dreptate. Daca va faceati datoria in alea 4 ore nu trebuia sa-mi dau copii la meditatii.

Iata si raspunsul meu:

cum suna 12 milioane pentru 4-5 ore cu elevii, 4-5 ore de perfectionare, de concepere a testelor si a baremelor de corectare, de sedinte cu parintii, consultatii, pregatire suplimentara pentru recuperare sau pentru olimpiada, pentru 2 facultati, 13 ani de munca, definitivat si gradul II (nu mai am decat gr I de luat), pentru scoala de masa ("normala", cum spun unii) in care parintele insista sa-si aduca puiul cu cu deficiente intelectuale severe (si-l ajuta si statul, ca sa se "spele pe maini" de responsabilitatea lui)? Cum suna sa muncesti pentru 12 milioane la 32 de ani, sa nu-ti poti lua in casa un ac, pentru ca ai copii de crescut, esti tanar si ai nevoie de multe? Cum suna sa primesti "biletele" din partea parintilor cu reprosuri ca nu-i trimiti copilul la olimpiada, iar copilul nu este in stare sa scrie romaneste 2 fraze legate? Astea cum suna? Ca sa nu mai spun ca, in raspunsul dvs., apar greseli de ortografie si lipsesc semne de punctuatie. Grav, dupa parerea mea, pentru un parinte. O fi si din cauza ca parintele nu a citit suficient la varsta la care ar fi trebuit s-o faca iar acum vrea de la copil marea cu sarea?

Pentru toti parintii din lume: INVATATORUL NU COMPENSEAZA LIPSA FAMILIEI!!!!!!! Noi lucram cu "materialul" primit. Nu pot croi rochie de seara din panza de sac.

Era sa uit :)

2009-01-01T15:40:00.003+02:00

La inceput de an, toti ne facem planuri de schimbare, de mai bine, de mai rotund, mai tare, mai lung, mai zgomotos etc.

De fiecare data, elanul se stinge in cateva zile, in general cam in 2-3. Uitam tot ce ne-am promis. De asta, acum, la inceput de an, nu-mi mai promit nimic. Pun mana si iau direct. Viata e o jungla. Obisnuieste-te. Fii rau.

Multumesc celor care m-au calcat in picioare. Acum stiu cat cantariti ;)

An nou fericit :)

The hell was full. So I came back :)

2009-01-01T15:33:00.002+02:00

Cu ocazia lui 1 ianuarie, am de facut o dedicatie omului care mi-a deschis ochii. Nu stiu ce alt cadou i-as putea oferi.

"If you make your bed in hell/
I will be there..."

Multumesc pentru tot! In special, pt ca tii piept atacurilor mele :))

Pup!

Sa cantati si sa jucati pana-n zori...

2008-10-23T21:10:00.018+03:00

Blog-uiala cred ca este o forma de terapie. Nu rezolva problema, doar o amelioreaza. E ca un fel de psiholog care a dat shpaga ca sa-si ia toate examenele, titlurile, gradele si ce-or mai avea ei... A dat shpaga in loc sa invete, asa ca nu poate fi de ajutor celor "bolnavi", decat asa, pe moment... Nu are cunostintele necesare sa umble in "cutia cu maimutze" pentru a sterge din .dll-urile alea aiurea...

De o saptamana, seara de seara, timp de cateva ore in sir... canta Cargo. Numai pentru mine, la mine in casa... De fapt, nu canta. Cargo plange. Imi insira lacrimile masura cu masura, nota cu nota... Note amare, note triste, intrupari fierbinti ale unor amintiri vechi, pe care le-am pretuit si pe care nu le pot povesti decat prin lacrimi...

A trecut o saptamana de cand Rontz s-a mutat de la noi. Afara e soare din nou si viata curge inainte intr-un octombrie de rahat care pare sa fie mai hamesit ca oricand. Acestui scarbos octombrie 2008 ii este sete de sange. Cu botul rosu si ranjind, cauta hulpav din priviri urmatorul pocal de viata pe care sa-l soarba in cateva secunde... Ca niciodata, explicatia linistitoare "Bunutu' ia oameni tineri si buni, pentru ca are nevoie de ingeri" nu ma mai ajuta...

"Heeeeeeei......"

In seara asta m-am hotarat sa rup tacerea, pentru ca am tinut inchisa in mine durerea si... nu mai pot....

"In seara asta vreau sa beau,
Sa uit de-orice nevoi,
Sa sparg paharul si sa zic
Sunt acum, aici, cu voi..."

O sa ramai mereu in inima mea, pentru candoarea, inocenta si bunatatea ta. Pentru prostioarele facute, pentru cum ai facut misto de mine cu tortul la Naipu, cum te-am gasit in pana la Gorjului, cum te intrebam de piese ("te frecam la cap" este termenul corect)... Mi-e dor de tine, asa cum se cade intre prietenii vechi.

Si mi-e ciuda ca ma simt tradata, abandonata, ratacita, aruncata deoparte, ca o zdreanta fara suflet. Probabil ca asta este egoismul din mine, care te vrea inapoi...

Cat priveste restul lumii... Cand va urcati la volan sau apucati "taurul" de coarne, ganditi-va la ce lasati in urma voastra... Acum prefer sa nu va mai vad si sa nu va mai aud. Pentru ca doare al dracu' sa stii ca-ti mor prietenii... Mai bine singura.

Raul... Noapte buna, prietene, oriunde ai fi...

Somn usor :)

2008-09-03T00:05:00.001+03:00

The Reason...

2008-08-24T05:05:00.001+03:00

The Rose - Bette Midler

2008-08-23T01:19:00.011+03:00

Inceputul...

Some say love it is a river
that drowns the tender reed
Some say love it is a razor
that leaves your soul to bleed

Some say love it is a hunger
an endless aching need
I say love it is a flower
and you its only seed

It's the heart afraid of breaking
that never learns to dance?
It's the dream afraid of waking
that never takes the chance?

It's the one who won't be taken
who cannot seem to give...
And the soul afraid of dying
that never learns to live?

When the night has been too lonely
and the road has been too long,
and you think that love is only
for the lucky and the strong

Just remember in the winter
far beneath the bitter snows
lies the seed that with the sun's love
in the spring becomes the rose...

Pentru a defini dragostea nu ai nevoie de cuvinte, insa ochii oamenilor au uitat sa deschida cartea sufletului si sa citeasca de acolo, rand cu rand, trecutul, prezentul si viitorul...

It's the heart afraid of breaking
that never learns to dance?

Numai frica ne face slabi si ne arunca, zi de zi, ca pe o coaja de nuca, de colo-colo. Pune punct fricii! Nu te lasa condus de ea! Ai curaj! Musca din viata ca dintr-o para aurie si parfumata! Nu trebuie sa-ti pese daca te va stropi cu siropul ei. E dulce...

It's the dream afraid of waking
that never takes the chance?

Cand oamenii se vor opri din visare, va muri totul in jurul lor. Visul este forma suprema de curaj, in care iti poti infrunta temerile, le poti face fatza. Poti descoperi lucruri noi. Nu-ti refuza evolutia...

And [is] the soul afraid of dying
that never learns to live?

Versurile astea spun tot... Inchide ochii si accepta adevarul. Invata sa nu mai fugi de tine si de ceea ce simti. Tot ce simti te face deosebit, mai bogat, mai implinit, mai fericit. In DEX, fericirea are o explicatie generica... Dar fiecare dintre noi o traieste nuantat, nu purtam o "uniforma" a fericirii. Uneori, eu nu port nimic cu mine, decat o picatura de parfum si o muzica buna. Hainele, banii, certurile, frecusurile zilnice, partenerii posesivi, colegii/prietenii ciufuti sunt accesorii ale unei lumi pe care o negi cu toata fiinta, atunci cand stii sa fii fericit... ca esti tu, ca existi.

Just remember in the winter
far beneath the bitter snows
lies the seed that with the sun's love
in the spring becomes the rose...

Good-bye, Scary Movie (Ro + En.)

2008-08-20T09:37:00.006+03:00

Imi fac o datorie de onoare din a pune punct unui film de groaza care m-a "coshmarit" mult timp. Probabil ca uneori ma pierd in detalii si pun prea multe puncte de-astea, de crede "lumea" ca sunt puncte de suspensie si ca povestea poate continua asa, la nesfarsit.

Ei bine, la mine nimic nu ramane in aer si cred ca ar fi trebuit sa stii macar atata "info" despre mine. Daca nu, fa-ti periodic "update"-uri, ca esti praf. Oricum, "Windows"-ul pe care il rulezi este crack-uit, asa ca ai parte mereu de "crash"-uri. Numai ca, de vreo trei saptamani, am inchis oficiul de "Relatii cu clientii", asa ca poti sa-ti efectuezi "service si maintenance" in alta parte.

Stiu ca este scarbos din partea mea sa procedez asa, insa o sa las postul asta aici, cu dedicatiile de rigoare ("fara numar, fara numar"), sa-l citesti ori de cate ori ai "bad"-uri pe "hard" si uiti.

Cu un ultim efort in directia ta, ti-am cules niste "folclor", sa-l rumegi bine. Mult succes pe viitor! (O sa ai nevoie...)

Nu-i asa ca suna bine? Cea mai tare scrisoare de adio :))

I see ending a scary movie as a debt of honour, because it "haunted" me for too long. I probably use "fullstop" too frequently, that's why the "people" take them as suspension points and think that the story can go on like this forever.

Well, I work differently, that's why nothing is left pending. I thought you should have known this little "info" about me. If not, "update" yourself more frequently, 'cause you're down. Anyhow, the "Windows" you boot is "cracked", that's why your "system" "crashes" so often. Starting with three weeks ago, you have a problem: I closed my "public relation department", so you can search for "service and maintenance" somewhere else.

I know it's rude of me to do that, but I will leave this message here for you to read it everytime you have "bad"-s on your "harddisk" and seem to forget stuff.

With the last effort done towards you, I picked up some "folclory" for you, in order to "chew" it and draw some conclusion. I wish you good luck! (you will need it...)

Isn't this sweet? It's the coolest good-bye letter :)))

And the Oscar goes to...

1. http://www.youtube.com/watch?v=i4yYIRqCEYQ&feature=related

2. http://www.youtube.com/watch?v=xg5oDzZu5jc

3. http://www.youtube.com/watch?v=8bKPxXoBHe0

Liniste...

2008-08-14T02:10:00.001+03:00

Having fun at 3 a.m. :)

2008-08-12T03:09:00.005+03:00

Tonight I recieved a link from a friend. I usually don't follow links recieved via e-mail, unless I know the person that sent it and that person says that it's interesting, fun, annoying, whatever.

It was a personality test, easy to take, because it consists in only 2 questions. The personality is guided by 2 axes (although I strongly believe that they are 3, that personality is 3D, not 2D).

My answers defined me as a number 7 type - the adventurer/the enthusiast. Reading it closely and objectively, I realized that it is pretty accurate. Still, some parts ar missing. But it's fun how you can be defined by the answer you give to just 2 questions...

"I am happy and open to new things"Adventurers are energetic, lively, and optimistic. They want to contribute to the world.

How to Get Along with Me
Give me companionship, affection, and freedom.
Engage with me in stimulating conversation and laughter.
Appreciate my grand visions and listen to my stories.
Don't try to change my style. Accept me the way I am.
Be responsible for youself. I dislike clingy or needy people.
Don't tell me what to do.

What I Like About Being a SEVEN
being optimistic and not letting life's troubles get me down
being spontaneous and free-spirited
being outspoken and outrageous. It's part of the fun.
being generous and trying to make the world a better place
having the guts to take risks and to try exciting adventures
having such varied interests and abilities

What's Hard About Being a SEVEN
not having enough time to do all the things I want
not completing things I start
not being able to profit from the benefits that come from specializing; not making a commitment to a career
having a tendency to be ungrounded; getting lost in plans or fantasies
feeling confined when I'm in a one-to-one relationship

SEVENs as Children Often
are action oriented and adventuresome
drum up excitement
prefer being with other children to being alone
finesse their way around adults
dream of the freedom they'll have when they grow up

SEVENs as Parents
are often enthusiastic and generous
want their children to be exposed to many adventures in life
may be too busy with their own activities to be attentive

Renee Baron & Elizabeth Wagele

The Enneagram Made Easy
Discover the 9 Types of People
Harper SanFrancisco, 1994, 161 pages

http://www.helloquizzy.com/tests/the-quick-painless-enneagram-test

The begining (Ro+En)

2008-08-11T14:58:00.011+03:00

Cateodata, te simti atras de niste locuri pe care nu le-ai vazut niciodata, despre care stii foarte putine, dar care te cheama spre ele cu un magnetism aproape magic. Pentru mine, Bulgaria a reprezentat un astfel de loc.

E bine de stiut din capul locului ca majoritatea celor ce vor fi povestite aici au o doza mare de obiectivism, dar exista si o latura subiectiva destul de puternica. Pe scurt, povestea sta cam asa:

Eu provin dintr-o familie de bulgari. Cele mai vechi informatii despre familia mea vin de undeva de pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, cand familia se numea Gancev si locuia intr-un satuc langa Targoviste (cel bulgaresc, nu cel romanesc), pe nume Tvarditsa. Intrucat erau neam de razvratiti, conducatorii fanarioti si turci din acele vremuri le-au spus "Kara" ("= cel negru", "cel rau"), particula care s-a pastrat lipita de numele de familie pana la mine, ultima din neamul lor.

Ponegriti, "vanati", inaintasii mei s-au retras din Tvarditsa catre Tighina, in sudul Basarabiei, unde au prins si au luptat in toate razboaiele pana in anul 1956, cand s-au stabilit undeva langa Craiova. Aici au venit strabunicii mei impreuna cu un nepot (tata) si doar 4 din cei 7 copii. Ceilalti trei au murit intre timp, luptand pe front sau asasinati politic.

Bunica mea, unul dintre cei patru copii care au scapat, a pastrat corespondenta cu rudele din Bulgaria, insa de la moartea ei limba bulgara s-a stins la noi in casa si, dupa cateva luni, si cea rusa, odata cu moartea tatalui meu. (La venirea in Romania, in 1956, tata a invatat romaneste dupa niste carti de povesti bilingve). Si iata-ma pe mine, ultimul Caragancev, cautand in sacul cu amintiri incrustate genetic in sangele care imi curge prin vine...

Sometimes, you feel attracted to some places you never saw, or you know very little about, but they call your name and request your presence there with an almost magical magnetism. For me, Bulgaria has been one such place.

It's good to know from the begining that most of the stories you will read here have a large dose of objectivism, but there is also a subjective side quite strong. In short, the story is like this:

I come from a Bulgarian family. The oldest information about my family it's dated somewhere in the middle of the XVIIIth century, when the family called Gancev lived in a village near Targovishte (the Bulgarian Targovishte, not the Romanian one), named Tvarditsa. Because the people were rebels, the fanariot and turkish leaders from those times ridiculed them by calling them "Kara" Gancev ("the black one", or "the bad one"). This particle "Kara" has been preserved attached to the family name until today. I carry and treasure this name, also being the last of their offspring.

Slandered, "hunted down", my forefathers had retreated from Tvarditsa to Tighina, in the south of Bessarabia. There they caught and fought all the wars until 1956, when their succesors established somewhere near Craiova. There came my grand-grandparents, Ilie and Sofia, along with a nephew (my father) and only four of the seven children they had. The other three died in the meantime fighting on the battlefield or killed due to political reasons/orders.

My grandma, one of the four children who got out of that chaos, maintained correspondence with our relatives in Bulgaria, but from the moment she died the Bulgarian language was extinguished in our house. After a few months, the Russian language extinguished too, with the death of my father. (When my daddy had arrived in Romania, in 1956, he learned Romanian using some bilingual story-books). And here I am, the last of the Caragancev seeds, searching feverishly for the other "myself" in the sack of memories, genetically embeded in the blood that flows through my veins ...

Back from Bulgaria (Ro+Eng.)

2008-08-11T04:29:00.008+03:00

Acum 2 ore si ceva, am ajuns acasa. O alta lume s-a asternut la picioarele mele, pret de sase zile, o alta lume care - intr-un mod extrem de ciudat si cumva inexplicabil - mi s-a parut cunoscuta.

Acum cad de somn, dar cand ma voi trezi, cu siguranta ma voi pune pe istorisit si aratat poze, sa vedeti si voi o parte din Bulgaria prin ochii mei. De fapt, acest blog asta intentiona sa prezinte: calatoriile mele. Din pacate, serviciul si alte datorii "sociale" ma determina sa stau mai mult in caldura gri a betoanelor din Bucuresti...

Datorez multumiri motociclistilor bulgari, care au fost extrem de draguti si ne-au sugerat locuri de vizitat, iar unii dintre ei (se stiu ei care ;) ) chiar ne-au dus grija, mai ales ca azi, la intoarcere, ne-a prins o ploaie la Capul Kaliakra, de nu vedeai 4 metri in fata.

Voi traduce in engleza toate postarile care prezinta Bulgaria, pentru a oferi un feed-back vecinilor nostri. As fi incercat in bulgara, dar inca mai am de invatat.

I am back home, I arrived just 2 hours ago. Another world has laid down at my feet, for about six days, a different world that - in a very strange and somehow unexplained way - I was familiar with.

Now I'm sleepy, but when I will wake up, I will certainly tell the stories and show pictures for you to see a part of Bulgaria through my eyes. Actually, this is what this blog was meant to present: my traveling. Actual travel or imaginary ones. Unfortunately, the job(s) and other "social debts" had determined me to stay more enclosed in the grey heat of the sleepy concrete of Bucharest...

I owe thanks to Bulgarian motorcyclists, who were extremely nice and who had suggested places to visit, and one of them (he knows who;)) even worried for us, especially that today, on our return, we were caught in a heavy rain at Cape Kaliakra, so heavy that you could not see the road for 4 metres in front.

I will translate into English all the posts that present Bulgaria, in order to provide our neighbors with a feed-back. I would have tried in Bulgarian, but I still have to learn the language.

So, until morning... (it's already 4.53 a.m), the sleeping beauty must sleep :)

Diăr "coligs" ănd (especially) "friends"

2008-08-02T14:09:00.004+03:00

Fen q for yor best uishiz. Let zem fulfil for iu tu :)

Tumorău ai uil bi in holidei, său ai ud nat bi in zi ofis.
If iu uant tu contect mi, pliz rait mi tu ză falouing imeil adresiz:

nuraspund@latelefon.ro

nuam@semnal.ro

mailasati-ma@inpace.ro

ba@damaleshi.ro

ocupat@mereu.ro

mori@ma.ro

FREEEEEEEEEEEEEEEEEEEE-DOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOM!

In sfarsit, dupa 5 ani de chin, am concediu d-ala adevarat... "Promit sa ma fac bine" ;)

Chipuri

2008-07-31T00:25:00.027+03:00

Plec in concediu. Mi-a dat sefu' voie :) Lucrez de putin timp aici, deci nu prea aveam cum sa ma sparg in figuri cu un concediu, da' sefu' (care "e" doi, de fapt) intelege multe.

M-am pus gramada pe facut bagaje pentru Bulgaria, am sortat la greu din cele 3 perechi de pantaloni si 5 tricouri pe care le am :) Vorba aia, ce-i in sifonier e si pe mine. Viziunea mea despre tzoale? Sunt facute ca sa nu iesi gol pe strada. Cred ca se vede al dreaq de tare in halul in care ma imbrac :)) Apreciez insa persoanele ingrijite si imbracate cu bun gust (nu este echivalentul lui "trendy").

Inainte de a ma apuca de DTP, cu foaaaarte multi ani in urma, am lucrat cu o prietena la firma ei. Colaborarea noastra presupunea design vestimentar si s-a extins pana la design de interior si de mobilier. Atunci am invatat sa fac mobila si, ca urmare, mobila din casa mea (fosta, ca actuala e inca goala) a fost facuta cu manutzele astea doua (stangi, da' nu mai conteaza). Haine nu mai am timp sa fac decat foarte, foarte rar si nu prea mai investesc in asemenea chestii, pentru ca am alte prioritati, cum ar fi Suza. Si-i dau ce-mi cere, ca este o bucata din sufletul meu. Celalalt "eu". Unul dintre "eu"-uri, ma rog.

Si, revenind in timpurile noastre, cum sortam io de zor, asa, haine, ma puse dracu' sa caut un DVD cu muzica, ceva mai antrenant, ca mi se lipeau ochii de somn si numai de ordine in dulap n-aveam chef. Zis si facut. Bag DVD-ul in calculator si constat ca nu e muzica pe el, ci o parte din pozele de pe fostul calculator. Evident ca s-a dus dracu' sortatu' hainelor, impachetatu' si pupatu' de "La revedere, Romania! Bulgaria, pazea ca vin!". Pozele sunt din epoci diverse. Ma uit la ele si parca sunt alte persoane, nu eu. Sunt alte "eu"-uri, paralele sau simultane cu mine si cu "eu"-ul numit Suzi.

So... Here I am. Chipurile mele... Enjoy.

Thank You For The Music

2008-07-30T22:53:00.002+03:00

Azi am primit un cadou, desi nu este ziua mea :) Sunt tare :))

Evident, glumesc. Sunt - de departe - ultima dintre cei din urma, la care cei mai multi nu se gandesc deloc, putini dintre ei ma injura si si mai putini ma iubesc :) Si eu pe voi. Fara numar ;)

Insa cadoul asta a venit azi intr-un moment in care gaseam destul de dificil sa articulez cuvintele, daramite sa zambesc. Si am zambit. De fapt, am si cantat. Si, daca aveam tupeu, iti si spuneam fata in fata... Nu-s prost crescuta, ci doar un pic salbatica. Nu sufar de lipsa de maniere, ci ma bucur in fiecare secunda de asta :)

Tot ce voiam sa fac era sa-ti spun, asa cum trebuie,... "multumesc"...

Am cautat si eu un cadou, care sper sa te bucure cum m-a bucurat pe mine cel de la tine. Fara imagine, sa poti inchide ochii, sa lasi auzul sa-si primeasca darul. Click si inchide ochii. Esti "safe" si poti zbura. Tot ce ai de facut este sa intinzi aripile...

Sirul numerelor lui Fibonacci

2008-07-30T01:56:00.014+03:00

Mi-am amintit de curand o discutie avuta cu cineva cu mult timp in urma. Venise vorba despre adunari si scaderi. Cred ca era o colega invatatoare. Din discutia cu ea (e pasionata de matematica) reiesea ca se poate demonstra matematic ca 1+1=3. Sau poate am inteles gresit. Asa ca am pornit cautarile. Conform sloganului "Just do it", am mers pe traseul "Just Google it" :) Evident ca nu am gasit, pt ca nu am avut rabdare sa trec peste prima pagina de sugestii Google. Asta, pentru ca m-am oprit asupra unui alt concept, sirul numerelor lui Fibonacci.

In anul 1202, Fibonacci cerceta felul in care iepurii se pot inmulti, daca ar trai in conditii ideale (fara boli, cu hrana potrivita etc). A pornit de la o pereche de iepuri nou-nascuti, presupunand ca femela va da nastere unei alte perechi, formata si ea dintr-o femela si un mascul. Presupunand ca toti iepurii traiesc si ca toate femelele produc o pereche de pui in fiecare luna, Fibonacci cauta sa afle cate perechi se nasc intr-un an.

Schema ar fi asta:

Evident, in prima luna, ar fi doar prima pereche. In a doua luna, aceasta pereche da nastere inca unei perechi (cf. regulii ca femela naste 2 pui, o femela si un mascul). La inceputul celei de-a treia luni, vor fi perechea originala, primii lor pui care vor avea si ei pui. Si asa mai departe.

Sirul lui Fibonacci porneste de la 0 si 1 (primele numere naturale) si continua adunand ultimele 2 numere pentru a-l obtine pe urmatorul:

0+1=1

0 1 1 1+1=2

0 1 1 2 1+2=3

0 1 1 2 3..... si asa mai departe, ajungand la niste numere pe care, personal, nu mai stiu cum sa le citesc. Iata un exemplu (nr. 190 in "clasamentul" lui Fibonacci): 2.281.217.241.465.037.496.128.651.402.858.212.007.295. Am pus puncte pentru a marca clasele, dar...

Sirul incepe asa: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610, 987, ...

Ce mi s-a parut extrem de interesant a fost descompunerea in factori primi a acestor numere.
Fiecare dintre acestea este produsul dintre diverse numere prime la o anumita putere si un numar vizibil mai mare, care este si el prim (verificat cu ciurul lui Eratostene).

Iata descompunerea in factori primi a primelor 30 de numere din sirul lui Fibonacci, cu amendamentul ca pe blogul asta nu am descoperit cum se scriu puterile:)) inca. Asa ca o sa folosesc litera p pentru putere si rosu pentru a marca factorii primi care mi s-au parut interesanti:

0 : 0

1 : 1

2 : 1

3 : 2

4 : 3

5 : 5

6 : 8 = 2p3 (adica 2 la puterea a 3-a)

7 : 13

8 : 21 = 3 x 7

9 : 34 = 2 x 17

10 : 55 = 5 x 11

11 : 89

12 : 144 = 2p4 x 3p2

13 : 233

14 : 377 = 13 x 29

15 : 610 = 2 x 5 x 61

16 : 987 = 3 x 7 x 47

17 : 1597

18 : 2584 = 2p3 x 17 x 19

19 : 4181 = 37 x 113

20 : 6765 = 3 x 5 x 11 x 41

21 : 10946 = 2 x 13 x 421

22 : 17711 = 89 x 199

23 : 28657

24 : 46368 = 2p5 x 3p2 x 7 x 23

25 : 75025 = 5p2 x 3001

26 : 121393 = 233 x 521

27 : 196418 = 2 x 17 x 53 x 109

28 : 317811 = 3 x 13 x 29 x 281

29 : 514229

30 : 832040 = 2p3 x 5 x 11 x 31 x 61

Cam in felul asta, Fibonacci a demonstrat cum se face din tzantzar armasar :) O sa spuneti, probabil, "si ce daca?". Faza este ca teoria lui cu insumarea numerelor precedente pentru a obtine un numar nou se regaseste chiar si in forma unor spirale, iar in natura sub forma unor melci.

Foarte tare... Regulile astea sunt verificabile in toate ariile vietii.. Dashtept om...

"Te iubesc" sau "Aventuri in casa mea"

2008-07-28T00:00:00.013+03:00

In fiecare noapte, dupa ce ma descotorosesc, pe rand, de probleme, de telefoane, de hainele cu care am fost imbracata la serviciu si de rutina netului, imi recapat "familia". Nu este o familie ca oricare, membrii ei sunt atat de diferiti si totusi atat de compatibili.

Oricat de obosita as fi, vederea lor spala toata agitatia unei zile marcate de rutina involburata a diverselor evenimente. De cum deschid usa, ma intampina vesel o pereche de licurici mari. In urma lor, din intuneric, apar pitite intr-o blana roscata doua urechiuse si o coada care se agita vesel. Intru in casa, inchid usa si intregul ansamblu licurici-urechi-coada devine rapid unul vocal-instrumental: se aud scancete bucuroase, cu nuante discrete de reprosuri ("Te iubesc, dar iar ai venit tarziu si m-ai lasat singur atata vreme"), iar coada bate toba mare pe usa de la intrare. Urmeaza ploaia de mangaieri si de "Te iubeste mami pe tine, cel mai catzel de pe Pamant". Odata cu ploaia de mangaieri, se intensifica si rapaitul "tobei", asa ca ma vad obligata sa fac doi pasi, ca sa ma indepartez de usa, inainte sa vina vecina aia cu chef de scandal, ca fac galagie.

Drumul mi-l tine un talhar tanar si focos. Nu reusesc nici acum sa-mi dau seama daca in ochii lui s-au jucat candva cremenea si amnarul sau si-au gasit refugiu doua bucatele de magneziu in flacari. Imbracamintea lui de camuflaj cred ca i-a ramas cam mare, caci mereu ma impiedic de ea. El zice ca ma iubeste si considera de cuviinta sa-mi marturiseasca iubirea in timp ce-si impleteste pasii cu ai mei, astfel ca, din cauza asta, de multe ori am imbratisat tandru gresia. Dar, pentru ca e talharul meu tanar si focos, il iert mereu si, in fiecare seara, il primesc langa mine in pat. "Il primesc" este impropriu spus, se urca singur si-si ocupa locul cu o forma de tupeu care frizeaza nesimtirea. Da. El. Motanul. Proaspata achizitie a "familiei", multumita unei prietene care ii cauta, acum o luna, un camin. Si i-a gasit unul, cu doua camere si balcon de 10 metri, in care instaureaza haosul si teroarea.
Supusii-ghivece capituleaza rand pe rand in fatza lui si se pleaca, verificand teoria lui Newton intre pervaz si cimentul balconului.
Supusii-testoase se ascund si rad de el, batjocoritor, de pe fundul acvariului, in timp ce implinesc un dans ritualic pentru mine. Dansul se numeste "Vrem mancare (si vezi ca blanosul asta nu ne lasa in pace)". Ce ti-e si cu ritualurile astea, sa mai zici ca nu exista magie: intotdeauna li se implineste dorinta.

Turul de onoare continua cu dormitorul. Pasesc usor inauntru, de parca as merge pe gheata subtire. Un pas... doi... Ma opresc. Intind usor mana si aprind spoturile atat cat sa vad pe unde merg. Caut din ochi ceva. Si caut, si caut... Ha! Am gasit! Regele salatelor verzi, Regele Iguana, doarme agatzat de costumul meu. Ii vine bine costumul meu verzui, se asorteaza cu pielea lui. De-asta mi-a luat atat sa-l gasesc. Ma apropii de el incetisor si suflu usor spre el, atat cat sa ma simta, dar sa nu se sperie. Deschide intai un ochi, il deschide apoi si pe al doilea... Ma vede. Asteapta. Ce asteapta? Pai asteapta si el portia lui de "Te iubesc" si o galetusa de mangaieri, carora le raspunde inchizand ochii multumit si etaland gusa pe care asteapta, desigur, un pupic. Pupicul de seara.

Cu o raceala de sange albastru, ma intampina imparateasa Pisica. Ei nu-i trebuie "Te iubesc" de la mine, in schimb rucsacelul meu pare mult mai interesant. Stie ea ce stie: i-am adus in chip de ofranda o conserva de ton. Se urca pe scaunel si-si infasoara labutele cu coada. Asteapta ca o adevarata printesa sa pun masa. Spal cele trei castronele care-mi populeaza bucataria si desfac cadoul. Incep sa il impart "frateste", dar ma intrerupe duduitul indepartat care pare sa vina de la parchetul din sufragerie. Zgomotul este urmat de aparitia instantanee a talharului tanar care, fara sa fie invitat si fara sa se spele pe labute, da buzna lacom la masa. Printesa il priveste dojenitor de sus: "Ce mitocan!", pare sa spuna si scoboara din tron pentru a lua loc in capul mesei. Talharul se intinde peste masa si-si imprastie coatele jenandu-i pe meseni. Printesa se incrunta. Se incrunta, dar nu zice nimic. Talharul pare sa nici nu fi observat prezenta ei, de "Pofta buna!" nici nu mai incape vorba. Cu acelasi tupeu cu care cotropeste patul se indreapta spre castronul printesei, desi al lui este inca plin. "Atat! Pana aici!", rabufneste printesa si-i ofera peste urechi, scurt, o labutza cu setul de gheare aferent. Talharul se rusineaza pentru o clipa, apoi se intoarce hulpav la castronelul lui.

La doi pasi pisicesti distanta, sta ansablul vocal-instrumental care acum tace, ca si lautarilor li se face foame, nu? Ansamblul asteapta rabdator, ca de fiecare data, sa termine masa perechea princiara. Evident, talharul tanar da o raita si pe la castronul ansamblului, dar acesta nu zice nimic. Il iarta mereu. Uneori, cand se incing spiritele intre printesa si talhar, intervine cu rabdare si diplomatie si ii desparte.

Talharul a golit castronelul si parca ar mai incerca ceva din acela al printesei. Dar amintirea labutei primite e inca vie, asa ca se linge pe bot multumit si dispare inapoi in sufragerie, unde se instaleaza comod pe telecomanda de la tv.

Printesa, ca orice printesa, mai ciuguleste putin si se declara multumita. Se spala elegant pe labutze si pe mustati si se retrage catre vastele sale apartamente, situate in fotoliul de langa geam. O ultima privire aruncata condescendent talharului tine loc de "Noapte buna, primitivule" si se asterne pe tors...

Intre timp, ansamblul a terminat masa. Si ochii lui danseaza, fac piruete intre ochii mei si usa de la intrare. Am inteles, este timpul sa vedem ce mai face vegetatia din cartier, ce mai fac vecinii cu blana din parc, cati copii mai au, la ce scoli ii dau, ce masini si-au mai cumparat vecinii bipezi si fara blana... Si, desigur, fiecare masina trebuie sa primeasca o nota. Aceasta nota se marcheaza, umed si cald, pe una dintre roti. De catre toti membrii juriului.

Si... ca tot veni vorba: ochii ansamblului fac piruete. E timpul sa plec. Avem niste note de pus:)

Session Closed

2008-07-27T01:14:00.009+03:00

Feb 4 2008, 12:22 AM

Mai este o luna pana la ziua mea. Am "crescut". M-am eliberat.

Am constatat ca este usor sa pui eticheta oamenilor pe care nu-i cunosti. Este usor sa ridici piatra asupra celuilalt, chiar daca tu nu esti mai curat ca el. Nimeni nu ar trebui condamnat daca poate sa-si deschida sufletul, fie ca o face fata in fata, fie ca o face pe un blog. Este nevoie de curaj sa faci asta. Sa accepti ca gresesti, ca nu esti Dumnezeu pe Pamant, ca esti intr-un continuu "surf" pe valurile existentei... Nimeni nu ar trebui judecat prin prisma identitatii tale. Oamenii nu sunt la fel. Daca am fi la fel, am fi extraordinar de plictisitori, mie, una, mi-ar fi lehamite sa ma intalnesc cu mine prin oras, sa stau de vorba cu mine, sa rezolv niste probleme pentru mine sau sa muncesc cu mine. Nimeni nu ar trebui sa incerce sa-l schimbe pe cel/cei de langa el. A game of give and take. Psihologia jocului... Reguli, participanti... timp determinat si loc de desfasurare...

Jocul se incheie aici. Tie, acela care citesti, iti doresc sa-ti gasesti linistea si sa ai curajul sa te deschizi. Sa ai curaj sa plangi, sa ai curaj sa iubesti, sa ai curaj sa faci lucruri interzise, sa ai curaj sa traiesti. Asa cum stii tu mai bine. Eu optez pentru intensitate maxima, pentru ca asa mi-e firea. Si pentru ca nu ma mai tem. Am capatat antrenament si sunt ca dependentii de droguri. Cand te obisnuiesti cu o anumita intensitate, cauti ceva mai mult...

I tried so hard to tell myself that you're gone... / But though you're still with me.... / I've been alone all along...

PS: Aici se incheie mutarea blogului de "dincolo". De fapt, numai pentru "acolo" a fost Session Closed...

Invata sa primesti

2008-07-27T01:13:00.004+03:00

Jan 14 2008, 04:40 AM

Pe poteca vietii te izbesti de tot felul de oameni. Fiind drumul ingust (ca de-aia i-am zis poteca), nu te poti feri si descoperi o multitudine de caractere si personalitati la oamenii cu care, la un moment dat, te scalzi in aceeasi "ciorba".

Unii iti zambesc pentru ca te apreciaza cu adevarat, altii te orbesc cu stralucirea zambetului lor ca sa nu apuci sa vezi cutitul ascuns sub toga, unii se poarta urat cu tine din lipsa de educatie, pentru ca nu te suporta sau, pur si simplu, din lenea de a fi diplomati, iar altii se poarta urat pentru ca nu vor sa vezi faptul ca te iubesc si te apreciaza sau, pur si simplu, nu stiu cum sa-ti arate. Astia, ultimii, sunt genul care te "iubesc" "de la distanta", le e frica sa se apropie nu de tine, de oameni, in general. Genul iepurelui de camp.

Ramane sa fii suficient de sigur pe tine si pe experienta ta in ceea ce priveste oamenii, ca sa-ti dai seama in care dintre acestia poti avea incredere. Totul este sa nu uiti ca, atunci cand faci un lucru, sa-l faci cu tot sufletul, dar sa iti mai ramana si pentru alta data . Sufletul uman este o cantitate finita. Daca nu inveti sa dai "in share" ce simti, ceilalti nu te pot intelege si le alimentezi superficialitatea in ceea ce te priveste, desi poate ca ei nu sunt fiinte superficiale. Nimeni nu e de piatra, including yourself. Pe langa asta, daca adaugi si faptul ca esti un bun ascultator, dar un mai prost "povestitor", ajungi sa-ti incarci hardul pana la refuz si sa-ti ineci "partitiile", de nu mai stii pe unde sa-ti "rulezi Windows-ul".

Invata sa primesti. Sa primesti o ora-doua de liniste de la prieteni, care te iubesc si te asculta atunci cand ai nevoie, care stiu ca nu esti de piatra si ca, asemeni tuturor, ai nevoie din cand in cand de cate un Shift+Delete, ca sa te poti mobiliza pentru toate chestiile care urmeaza sa vina. Invata sa primesti prietenie, nu numai sa dai. Sufletul uman este o cantitate finita... Trebuie sa te hranesti de undeva ca sa poti oferi in continuare...

Aaaa, si sa nu uit: e musai sa nu negi nimic din ceea ce te roade. Stii tu, ca ai mai citit pe "aici"...: "demonii" aia...

Rosu

2008-07-27T01:13:00.003+03:00

Feb 2 2008, 06:44 PM

Prea multe circuite deschise suprasolicita sistemul. Se cam incinge.

Campul arde in urma mea. Am ars satele, casele, fanul, am otravit fantanile... Nu las pe nimeni...

Mana danseaza. Degetele
Urmaresc conturul buzelor tale
Lent... Un dans cald, ca intre prietenii
Tinuti departe mult timp
Unul de celalalt. Imbraca-mi mana in rasuflarea ta,
Mangai-o si canta-i. Las-o sa danseze. Asa
E ea, mai copil. Trebuie sa invete
Sa simta. Da-da, sa simta,
Copiii asa sunt.

Sa fii Dumnezeu macar pentru o zi

2008-07-27T01:11:00.003+03:00

Jan 12 2008, 08:12 PM

15 mai 1998

O dimineata insorita bate la geam. Ma trezeste tata sa plec la munca. Ma asteapta elevii, nu pot sa intarzii. Bem cafeaua impreuna. Radem amandoi de mine, de imaturitatea mea intr-o anumita problema. Ma milogesc de el sa ma duca la scoala cu masina, ca mi-e lene sa iau RATB-ul si sa schimb 18762626 de mijloace de transport. Comenteaza ceva, dar totusi face asta. Nu mereu imi face poftele, dar incearca sa imi indeplineasca dorintele, desi carcoteste inainte.

La scoala, rasete si veselie. Elevii sunt mai haiosi ca oricand, rad cu gura pana la urechi de prostioarele lor. Secretara scolii ma cheama la telefon. Las copiii in grija ei si ma duc sa vorbesc. "Tata e in salvare. Cum termini orele, ne vedem la Municipal." Pun telefonul in furca, incercand sa-mi dau seama daca ce am auzit e real sau doar mi s-a parut. Nu-mi vine sa cred. Nu poate fi tata sau, daca e el, nu poate fi nimic grav! Este un om atat de tare, o constitutie robusta. Marina si boxul i-au priit si l-au cladit bine. Tata e cel mai sanatos om. Nu poate fi adevarat...

21 mai 1998

Fumez pe ascuns o tigara, afara din spital. Asteptam toate trei (mama, sor-mea si eu) rezultatul operatiei. Diagnosticul. "Imi pare rau, doamna, sotul dumneavoastra are cancer." Irealul a devenit dintr-odata mult prea real, s-a instalat panica. "Nu tata, nu poate fi tata, taticul meu e doar putin bolnav, da' se va face bine, stiu eu ca se va face bine! Trebuie sa se faca bine!"

26-27 iunie 1999

O rafuiala intre 2 familii de rromi a avut ca rezultat 7 victime cu plagi taiate. Aproape de miezul noptii, una dintre ele a incetat din viata. Sotia respectivului a iesit urland din spital. O aud de la etajul 3: "De ce ai murit? Vino sa-ti vezi copilasii! Nu-i lasa singuri!".
O aud, desi am castile pe urechi. Ascult "Luna plina" al lui Iris. "Sa nu crezi ce-ti spun acum/..." Si urletul disperat de jos, din parcarea spitalului, completeaza absurd: "Vino sa-ti vezi copilasii! Nu-i lasa singuri!".

E a treia zi de coma a lui tati. Joi venise preotul. Tata nu era un om credincios, dar totusi s-a spovedit si s-a impartasit. Imediat dupa asta, a intrat in coma. N-a mai stiut de el. Toata noaptea de sambata s-a zbatut in pat. Nu era constient. Febra 41 si in urcare. Stau langa el, ii urmaresc perfuzia. Misca picioarele necontrolat, dar parca ar vrea sa plece, sa fuga. Cu cateva ore in urma, discret, asistentele au mutat toti pacientii din salonul lui in altele... Mainile sunt fierbinti si reci totodata... Sau nu mai stiu eu ce simt... Parca sunt drogata cu ceva... Unghiile - usor violacee... Citesc in ochii asistentei de garda ce nu voiam sa stiu... A sosit clipa. Clipa aceea. O clipa care poate dura cateva secunde sau ore intregi. Ii scot usor branula. Asistenta inchide ochii ingaduitor. Ea stie... Si femeia aia care urla de disperare jos... Ma panichez... Ii pun castile pe urechi lui tati... "Baby, baby, baby, tu vei fi a mea..." Sper sa auda muzica, nu urletele de jos, nu vreau sa se sperie si sa renunte la lupta. Eu sunt langa el si lupt, lupt, sunt langa el si lupt, sunt langa el si lupt, si el trebuie sa lupte, asa cum lupt eu, nu-l las singur, trebuie sa lupte, stie ca sunt langa el... Stie...

Zbaterea se opreste... Tati nu mai misca picioarele... A deschis ochii. Inima mea salta de bucurie pentru o clipa: si-a revenit. "Ce faci, tati, cum esti?"... Tati nu raspunde... Ochii lui fixeaza, pentru cateva secunde, o icoana pe un perete. Ochii lui sunt scaldati de o apa tulbure. Privirea se misca usor, prin colturile camerei, dar ochii par sa nu vada nimic... Nu ma vede ca sunt aplecata asupra lui. Nu ma vede, dar ma simte. Ma stie. Stie ca sunt acolo, stiu sigur ca stie... O casca ii cade de la ureche. Trag walkman-ul deoparte si-l inchid... Nu mai are nevoie de el. Are nevoie doar de liniste...

Cu ultima farama de ratiune, imi stapanesc lacrimile. "Hai, tati, linisteste-te. Totul e bine, pleaca linistit. Sunt aici si raman cu tine pana la capat. Inchide ochisorii si odihneste-te.." As vrea sa-i spun sa nu plece, sa nu ma lase, sa stea langa mine. Imi dau seama ca se chinuie si ca sunt egoista. Lacrimile imi stau in gat, urletele retinute ma sugruma, dar nu schitez nimic... Incerc sa-mi pastrez calmul in voce. Lumanarea arde... "Uite, tati, lumina... Odihneste-te, inchide ochisorii si odihneste-te..." Ca de obicei, tata ma asculta... Asistenta e langa mine... Se uita la ceas... 04.10... iese din salon si pleaca spre hartiile ei, ca o fantoma alba...

Tati a inchis ochii si inima lui s-a oprit. Imi vine sa strig ca femeia aia de jos, dar tac, ca sa nu-l chinui... Il las sa se duca, sa-si gaseasca linistea. Pescarusul meu a zburat... E liber...

Happiness Is A Loaded Gun

2008-07-27T01:10:00.001+03:00

Jan 9 2008, 05:36 PM

M-as distra copios daca, intr-o zi, intrand intr-o librarie, as gasi pe rafturi o carte care sa se intituleze: "Fericirea - instructiuni de descoperire si utilizare" :)) Pun pariu ca ar fi un best-seller.

Exista "Jurnalul fericirii" al lui Steinhardt. Dar nu are legatura cu ce vreau eu sa scriu aici.

Am ajuns sa ma manance degetzelele daca nu scriu pe blog macar un rand in fiecare zi. :) Asta e un obicei proaspat capatat, dupa cel al cititului pe net. Citesc orice, e ca o foame de informatie care trebuie potolita musai. Daca nu citesc, intru in "sevraj lecturistic" :))

De fo saptamana, ma delectez cu diverse subiecte, dar cele care mi-au retinut atentia au fost constructia sinelor si sistemul de franare la trenuri. Recomand, este f interesant. Numai ca uneori ma satur si eu de propriile mele sugestii de lectura, asa ca mai cer de la prieteni. Chiar ieri s-a intamplat asta. Rezultatul?

Din 7 linkuri, 1 era catre bikez.com, 1 catre moto.it, 1 catre site-ul unui grafician-designer roman f talentat si 4 catre acelasi subiect. Acestea 4 din urma proveneau de la persoane care nu se cunosc, fac parte din cercuri diferite. Nici linkurile nu erau identice, doar subiectul abordat era acelasi.

Primul pe care l-am accesat a fost cel venit de la un fost coleg de la firma, care m-a distrat, pentru ca era eva.ro. Superhaios sa-ti dea link un barbat catre eva.ro, fara sa te trimita la cratita. :)) N-am ras de fatza cu el, ca sa nu-l necajesc, dar am citit atent.

Era un articol scris de o tanti psiholog care, dupa o scurta prezentare, insira ca pe margele caile prin care sa atingi fericirea. Parerile, pertinente, de altfel, si fundamentate pe cunostinte in domeniu, nu mi-au dat insa nicio solutie. Pentru ca "retzetele" nu sunt retzete pentru toti, fiecare isi gaseste (sau nu) calea lui. Fiecare trebuie sa lupte cu demonii pe care ii are, nu sa-i hraneasca, pentru ca demonii sunt lacomi si acapareaza tot... Si demonii astia au obiceiul sa-ti sopteasca la ureche lucruri duuuuulci... Sa te faca dependenti de soaptele lor... Pana cand te indepartezi de lume si de tine. Te insingurezi fara sa-ti dai seama si, cand in sfarsit realizezi, e destul de tarziu si uneori ireparabila pierderea...

Cica fericirea trebuie observata la altii, analizata si practicata, trebuie dorita din tot sufletul. Da, fericirea e un exercitiu. O ecuatie. O ecuatie cu multe necunoscute pe care trebuie sa le "dresezi". Si prima necunoscuta esti tu...

Parafrazandu-l pe Alice Cooper, spun ca "Happiness is a loaded gun"... Si completez, amintind de bancul ala haios: depinde de care parte a... tzevii esti...

Cum ar fi...

2008-07-27T01:09:00.002+03:00

Jan 8 2008, 11:16 PM

... daca intr-o zi mi s-ar pune pata aia neagra si as lua-o pe Suzi la un tandem spre Sibiu? Am petrecut clipe minunate in compania prietenilor, de Revelion, si simt nevoia sa ma reintorc acolo. Nu stiu de ce, parca ma trage cineva cu atza. Am fost fericita 5 zile. Fericita. De langa mine au lipsit animalele si Suzi, si totusi au fost cu mine tot timpul.

Parca ma simteam vinovata ca nu am luat-o pe Suzi cu mine, mai ales ca, la dus, drumul a fost foarte uscat (dar foarte frig afara). A nins insa si mi-am mai potolit constiinta.

Fara exagerare, Suzi e cel mai misto lucru care mi s-a intamplat si tine loc de multe chestii carora, in mod normal, le-as resimti lipsa. Cum ar fi, de exemplu, casa mea (la care inca nu s-au terminat lucrarile de amenajare, de zici ca e vreun pui de palat imperial - motiv pt care "joc" in deplasare, la ai mei, de fo 3 luni si ceva) si perechea aia perfecta pe care n-o gasesc si pe care am incetat s-o mai caut. Ei bine, Suzi are talentul asta de a "spala" toate necazurile. Va dati seama ce tragedie e pe mine acum cu fleshcaiala asta de pe jos... Ca as pleca eu cu ea, dar nu stiu daca toate strazile sunt deszapezite si, decat sa fac vreun pocinog,.. mai bine mai astept... Si staaaaau ...si astept ...si scriu pe blog..., doar-doar o veni primavara mai repede...

Imi petrec timpul intre casa si munca, intre muzica si liniste, intre odihna si agitatie. Incerc sa-mi aduc la suprafata epava, in virtutea ultimelor evenimente din viata mea, si nu reusesc. Ce este cel mai dureros este ca nu simt nimic... Nici dragoste, nici ura, nici bucurie, nici tristete... Stau suspendata cumva "intre lumi", ca neviii si nemortii, asteptand un pic de gravitatie care sa ma lase sa urc spre cer sau sa ma duca in pamant...

In jurul meu se perinda oameni multi... oameni diferiti... Nu ma cheama nimic. Poate ca jumatatea mea s-a plictisit si...

Pink Floyd

2008-07-27T01:08:00.001+03:00

Jan 7 2008, 02:57 AM

Mi-am amintit zilele astea de "The Wall" al lui Pink Floyd. Cand am vazut prima data filmul, aveam o varsta destul de frageda, asa ca multe dintre metafore nu aveau ecou in inima mea.

Azi ma uitam la autistii din metrou (aia care merg cu casti in urechi si dau din cap de unii singuri). Chiar autisti, complet absenti.

Intr-o statie de autobuz, unei femei i s-a facut rau. S-au apropiat 2-3-5 oameni, care, in loc sa o ajute, mai mult se lamentau si, intr-un final, au plecat, lasand-o (bucurosi ca au scapat de o responsabilitate nedorita) in grija cuiva care parea ca stie ce face. Ei bine, doar parea. Nu stia ce face, dar isi pastrase sangele rece.

Imi amintesc fetzele copiilor in "The Wall"... ma uit la oamenii care trec pe langa mine. All in all it's just another brick in the wall...

Ramuri si radacini

2008-07-27T01:07:00.002+03:00

Jan 6 2008, 06:31 AM

Intr-o dimineata, copacul isi intinse ramurile catre soare. Dar soarele era departe, iar copacul ramase asa, pierdut...

Intr-o dimineata, am intins mainile catre... Dar "catre" era departe si am ramas asa, pierduta...

La un moment dat, realizezi ca nu prea ai o directie catre care sa-ti indrepti mainile. "Mai am radacinile totusi", gandeste copacul din tine. "Ia sa ma opintesc in ele, sa ma intind pana ajung la soare." Dar radacinile nu mai sunt, niste cari flamanzi le-au ros putin cate putin. Si, in linistea torida de dupa-amiaza, se aude un bufnet... Un nor de praf il insoteste... "Another one bites the dust", te gandesti. Dar, din pacate, acel "another one" esti chiar tu.

Explica asta celor de langa tine si vei vedea ca nu inteleg.

Simplu nu este egal cu usor

2008-07-27T01:06:00.000+03:00

Jan 4 2008, 03:43 AM

Am mai spus-o pe undeva, dar nu-mi amintesc exact in ce context: oamenii au nevoie de incurcaturi si "complicatzenii" ca sa simta ca traiesc. Asta, in ciuda faptului ca viata e simpla.

Exista momente in care ar fi foarte simplu sa spui "nu", dar nu e usor. Exista momente in care ai vrea sa spui, simplu, "da", dar e greu. Ti-e lehamite si totusi simplu sa scrii pe blog despre astea, desi nu e deloc usor. Ai vrea sa le spui cuiva in care bate o inima, nu cuiva care se conserva la rece tinand in cusca pieptului un cub de marmura rosie... Ar fi simplu, dar niciodata usor.

Ar trebui inventate blogurile in care sa nu poti edita ce ai scris; in felul acesta, le-ai da altora de stire despre cum esti tu cel ascuns in noaptea ta, nu cel pe care-l vad ei in ziua lor. N-ai putea minti, probabil, si n-ai putea ascunde scheletii din dulap cu atata indarjire cum o faci atunci cand stii ca poti sterge ce ai scris, pe motiv ca "nu suna bine". Nici nu trebuie sa "sune bine": ala esti tu, "tu"-ul real. Cu sincopele, armoniile si disonantele tale...

Am spus simplu "nu" si n-a fost deloc usor. As fi vrut sa spun "da", dar nu am putut. Am spus "nu" si am facut "da" - asta e cea mai mare prostie. Sper sa nu se fi prins nimeni. Speranta moare ultima, deh..

Scrisoare catre Mos Craciun

2008-07-27T01:05:00.001+03:00

Nov 30 2007, 04:04 PM

Draga Mosule,

De mica, am invatat ca poti fi fericit cerand foarte putin de la viata. Un om nu are nevoie de bani, bijuterii, faima, femei/barbati, case si masini pana le pierde numarul...

Am invatat ca fericirea si multumirea le gasesti in interior, departe de privirile iscoditoare ale altora. Cand te regasesti, dupa o lunga perioada in care te-ai pierdut prin ceata problemelor cotidiene, si cand reusesti sa te impaci tu cu tine insuti, lumina ta din interior straluceste ca o Stea a Nordului pt ceilalti. Atunci le poti fi cu adevarat de ajutor. Optimismul tau este molipsitor, ridica tonusul si ofera sprijin celor care inca mai sunt prinsi in valtoarea cenusie a vietii.

Educatia pe care am primit-o de la familie si prieteni a presupus dragoste si ajutor dezinteresat pt cei din jur.

Ce-mi doresc eu de Craciun? Imi doresc sa nu mai fiu luata de fraiera...

Am analizat toate chestiile care s-au petrecut in viata mea in ultima perioada si am ajuns la concluzia ca e mai sanatos sa mergi dupa dictonul "Orice om este o jigodie pana dovedeste contrariul". Numai ca io nu vreau sa fiu "sanatoasa" si-mi doresc ca si ceilalti sa fie la fel de "bolnavi"ca mine.

Vreau sa raman mereu "bolnava" si sa stiu ca existenta mea a fost, cu adevarat, de folos cuiva.

In rest, Mosule, nu prea am nevoie de nimic... Daca e ceva, o sa cer la anu'...

Te imbratiseaza copilul vesnic si naiv,

Kali

Chain Reaction

2008-07-27T01:04:00.001+03:00

Oct 19 2007, 01:40 AM

Cauza -> efect. Care efect devine cauza pentru alt efect. Si tot asa.

Traversam increngaturi de sentimente contradictorii. Ne ajunge oboseala. Ne toropeste, desi nu facem nimic. Tragem concluzia ca prea multa munca strica. Din cauza muncii in disperare am ajuns ca niste ceasuri care ticaie inertial si uita sa mai cante melodii diferite la ore fixe. Traim de azi pe maine. Ne culcam seara cu teama ca nu auzim ceasul a doua zi, ca vom intarzia la munca, ca seful va face spume... Dar si el se comporta asa din cauza muncii in disperare, si el a ajuns ca un ceas care ticaie inertial si uita sa mai cante melodii diferite la ore fixe...

Tic-Tac... Tic-Tac...

Cum te descurci cu un Peste...

2008-07-27T01:00:00.001+03:00

Oct 18 2007, 08:01 PM

Cum te descurci cu un Peste?
- Are nevoie de timp singur.
- Cand il apasa greutatile vietii, du-l la un film, la un anticariat sau pe malul unei ape.
- Nu uita sa fii romantic.
- Lauda-l deseori.

De Bello Gallico

2008-07-27T00:56:00.000+03:00

(8 oct. 2007, 11:11 PM)

Am montat oglinzile, in sfarsit. Pe ce le-am montat? Pe motorul meu, pe Suzi a mea, pe iubita mea, pe Black Beauty. S-a intors la jumatatea ei: la mine. Dupa 7 luni si 4 zile, duminica...

...S-a deschis usa garajului ca usa unei comori din filmele cu pirati. Inauntru - ea, comoara mea. Invaluita treptat de lumina diminetii care patrundea printre usile de metal, statea cuminte ca in ziua in care am dat-o, cu nesimtire, crezand ca-mi era sortit altceva. M-a inselat ziua aia. M-au inselat si celelalte care au urmat-o. Si, pentru ca noul ei stapan si-a dorit altceva, inima mea si-a recapatat fericirea si linistea cand am adus-o pe Beauty acasa. ACASA. Acasa, adica acolo unde suntem numai noi. Jumatatea pe care o crezusem moarta a inviat. Inima bate din nou. Salta. Se framanta. Canta. Danseaza. Privirile mele imbratiseaza hulpav si pasional ceea ce, pentru altii, nu reprezinta decat un morman de fiare si plastic. Greu de explicat cum traiesti prin ea si ea - prin tine. Cunoscutii zambesc atunci cand vorbesc "inflacarat" despre Suzi a mea. Zambesc si eu, numai gandindu-ma cati dintre ei m-ar interna la "2+7".

Revenirea lui Beauty apare ca un premiu dupa un lung sir de incercari. O iubesc cu adevarat. Am luptat mult pt ea; numai eu stiu cate nopti de munca si cate lacrimi am topit ca sa ma pot bucura de ea. Am pierdut o batalie acum 7 luni, dar am castigat razboiul. Intr-un final, nu exista razboaie fara batalii de sacrificiu si, acum, mai mult ca oricand, ma simt "pe val" cu strategia. Nu-mi mai lipseste nimic. Ma am pe mine, intreaga, acasa... Acasa, unde suntem eu si Suzi. Eu si cu mine. Nu mai exista spatiu, pentru o vreme, pentru nimeni si nimic. Sunt implinita. Sunt fericita. O iubesc. O iubesc. O iubesc.

Insomnie

2008-07-27T00:55:00.002+03:00

Aug 28 2007, 12:49 AM

Cand traversezi momente foarte importante in viata si ai nevoie cruciala sa te ai tu pe tine in stapanire, ar trebui sa te odihnesti. Nu conteaza daca adormi in metrou, pe scara tramvaiului, pe buda sau cu capul pe masa vreunui birt. Incearca sa dormi. Insomnia te indeparteaza de tine. Nu mai esti al tau. Si se stie ca, atunci cand traversezi momente foarte importante in viata si ai nevoie cruciala sa te ai tu pe tine in stapanire, ar trebui sa te odihnesti. Nu conteaza daca adormi in metrou, pe scara tramvaiului, pe buda sau cu capul pe masa vreunui birt. Incearca sa dormi. Insomnia te indeparteaza de tine. Nu mai esti al tau. Si se stie ca, atunci cand traversezi momente foarte importante in viata si ai nevoie cruciala sa te ai tu pe tine in stapanire, ar trebui sa te odihnesti. Nu conteaza daca adormi in metrou, pe scara tramvaiului, pe buda sau cu capul pe masa vreunui birt. Incearca sa dormi. Insomnia te indeparteaza de tine. Nu mai esti al tau. Si se stie ca, atunci cand...

PS: Trebuie sa dorm. Daca tot doarme o natiune intreaga, pot lasa si eu sa se nasca in liniste niste monstri...

Inceputul incepe intotdeauna cu sfarsitul

2008-07-27T00:47:00.004+03:00

Aug 22 2007, 01:07 PM

Ce mi-a placut intotdeauna la filosofia indiana a fost faptul ca privesc sfarsitul ca pe un inceput.

Incurajata de reusita altora, imi planificasem si eu o excursie in patria lui Kali. Numai ca sfarsiturile mele sunt piatra de temelie pentru noi inceputuri si asta cere timp...

M-am gandit de nenumarate ori: ce ii face oare pe oamenii cu ochi de ciocolata de pe acele plaiuri sa creada ca, dupa ce se sting din lumea asta, vor reveni sub o noua intrupare in aceleasi locuri? Poate dorinta oarecum egoista de a nu-i considera pierduti definitiv pe cei dragi? Poate propria dorinta de a nu se limita la o singura existenta? Poate vreun bagaj de cunostinte incrustate adanc in informatia genetica si care-i face sa "simta" ca asa se petrec lucrurile in Univers?... Dumnezeu stie. Deocamdata, numai El. Cred ca omului ii va lua inca pe atat sa se lumineze cu privire la cine este "vinovat" pentru aparitia lui pe Pamant.

Imi povestea cineva ca, la anumite sarbatori, acesti oameni obisnuiesc sa hraneasca pasarile cerului, in special pescarusii, considerandu-i ca fiind inaintasi ai lor, reintrupati ascuns in chipul unor pasari. E o oarecare similitudine cu pomenile si parastasele din traditia noastra: se ofera hrana unora in contul altora.
De ce e bine sa fii pasare? Esti liber. De ce e bine sa fii pescarus? Esti liber, mananci si ai cazare moca la mare.

Dintre toate pasarile, cel mai mult pescarusii imi plac. Galagiosi spre scandalagii, cu penele puternice si arcurile otelite ale aripilor invioreaza intotdeauna atmosfera; sunt bataiosi, dar stiu cand sa renunte si apoi cand sa se arunce din nou in lupta; un sfert timizi, trei sferturi neincrezatori in oameni (pe buna dreptate).

In fiecare zi hranesc porumbeii din fata blocului. Uneori, destul de rar, hranesc si pescarusii de pe malul Dambovitei. (Mi se pare foarte ciudat sa fac asta aici, in Bucuresti. Ii asociez imaginii marii, ii asociez amiezelor fierbinti cu nisip clocotind si cu spuma alba aruncata pe mal de valurile care fura culoarea smaraldului. In niciun caz nu-i vad legati de asfaltul si de aerul imbacsit din Capitala.) Imi amintesc pozele facute de tata de pe vremea cand lucra pe pescadoare: ghetari, pesti, balene, pescarusi. Un maidanez, un spirit liber, ca si mine. Si totusi familist. Un om care a stiut sa fie liber si sa le ofere si altora, la randul lui, cel mai de pret dar: libertatea. Pescarusul. Poate ca este chiar cel care a reusit sa fure bucatica cea mai mare. Desi, daca era tata, o lua pe cea mai mica. Cine stie... Sunt atatia "tati" si toti tipa. Nu-i mai recunosc vocea...

Oare sfarsitul a fost un nou inceput? Mi-e dor de pescadoare, de balene, de ghetari... Mi-e dor de pesti si de mare, dar cel mai dor imi e de pescarus. De pescarusul meu...

Fata in fata cu Dumnezeu

2008-07-26T18:10:00.013+03:00

De cateva zile, pe patul Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti se zbate un tanar. Ghinionul a facut sa cada victima unui accident rutier, in urma caruia isi poate pierde un picior...

"In accidentul suferit in data de 23.07.2008, la ora 20.50, in urma impactului cu o masina, aripa fata a masinii i-a sectionat venele piciorului drept. In acelasi timp, are fractura deschisa la tibie si rotula zdrobita. Laba piciorului este desprinsa de picior, singura legatura cu piciorul este prin tendonul muschiului de la pulpa piciorului. Cand a fost adus la spitalul de la Tulcea, medicii au vrut sa ii amputeze piciorul, dar cu mari interventii, dupa 5 ore in care au incercat sa ii curete ranile si sa ii refaca vascularizarea piciorului, au acceptat sa il trimita la Bucuresti la Floreasca.
A ajuns in Bucuresti pe data de 24.07.2008, la ora 07.00 si a fost bagat imediat in operatie, unde medicii au incercat sa ii refaca o parte din muschi si tesuturi, precum si sa ii curete in continuare ranile deschise.
S-a luat hotararea sa nu i se inchida piciorul inca, deoarece s-a creat presiune care apasa pe vasele de sange si arunca sangele afara si medicii doresc in prima faza sa ii salveze piciorul, nu sa il amputeze. Practic, in acest interval de timp, piciorul de la bazin in jos este "deschis". In acelasi timp, riscul infectiei si riscul formarii unui blocaj renal este foarte mare. De asemenea, Ionut are si probleme cu inima, hemoglobina i-a scazut foarte mult, iar laba piciorului risca sa ii fie amputata daca se constata ce nu e suficient vascularizata.
Azi (25.07.2008) s-a mai efectuat o inteventie chirurgicala si in continuare se vor mai face astfel de interventii."

Un tanar de aproape 32 de ani danseaza pe muchie de cutit, in timp ce doctorii orchestreaza o simfonie a vietii in jurul sau... Oamenii in alb incearca in disperare sa-i salveze piciorul, pentru a fi din nou la fel ca noi, ca tine si ca mine.

- Ce am facut eu pentru Ionut? ma intreb.
- Nimic, n-ai facut nimic! raspunde Constiinta.

Constiinta mea nu ma iarta, pentru ca isi aminteste de carnetelul mic si alb, cu foitele stampilate si colturile usor indoite, pe care scrie cu litere de tipar "Carnet de donator" si, intr-un colt, cu un pix a carui pasta s-a invechit, scrie "BIII". Si Constiinta asta ma judeca:
- Poti face ceva, dar alegi sa nu faci nimic! imi spune si se uita cu ura la mine.

Ma imbrac si ma pregatesc sa o iau pe Suzi, ca sa merg sa donez. Ceva ma retine insa. Ma asez pe scaun. Am senzatia ca am uitat ceva. Constiinta ma inghionteste si rade batjocoritor... Dau sa ma ridic. Reusesc. Imi amintesc ce era sa uit: actele. Dar parca mai e ceva... Oare ce? Inca nelamurita, ma indrept spre locul unde tin de obicei actele si, langa ele, vad dosarul de plastic, cu coperta albastra. Isi face veacul acolo, cu foile lui albe pline de litere si, mai ales, de cifre, ca un pensionar cu parul carunt. Cand il vad, ca printr-o vraja, imi amintesc. Oftez si ochii imi aluneca, prin geam, pe cerul plumburiu si furios. As vrea sa fiu fata in fata cu Dumnezeu si sa-l intreb "de ce?", dar stiu ca nu se poate si pufnesc de ciuda. Cel mai nasol sentiment dintre toate de pe pamant este neputinta. Te paralizeaza si lasa loc disperarii. Disperarea nu este un sentiment. Este ultima faza...

Imi amintesc cu furie ce au povestit prietenii care au vrut sa doneze pentru Ionut. Cum efortul depus de doctori este aproape desfiintat de parerile, impresiile, programul, fitzele si incompetenta celor care ar trebui sa recolteze apa rosie a vietii din fantanile tinere si mai putin tinere care vin s-o daruiasca. In unele cazuri, au dreptate, dar in multe dintre ele... Nu sunt medic, poate gresesc si n-ar trebui sa-i judec. Sau poate ca da. Nu sunt nici Dumnezeu si cred ca job-ul asta este cel mai ingrat dintre toate. Prea mare raspundere asta, sa fii Dumnezeu. Pentru ca trebuie sa raspunzi, clipa de clipa, la multe "de ce?"-uri. Inclusiv la al meu.

Mi-am scos echipamentul si l-am pus la loc in cuier. M-am reintors la calculator. Constiinta a tacut... "Aha! ai tacut! Ta-na-nam! Stiu de ce ai tacut... Ai vazut dosarul!" Pensionarul ala cu haina albastra si cu cifre multe a speriat-o. Constiintei ii este frica de el, de-aia tace. S-a straduit pana acum sa uite, sa se prefaca nestiutoare. Dar si-a amintit ca secretul albastru ar fi insemnat condamnare pentru un (alt) om nevinovat. Si-a amintit cum a invatat sa numere de la 1 la 5 in cativa ani, folosind ca material didactic niste noduli. Acum nu mai rade batjocoritor, s-a potolit.

Dar nu m-am potolit eu, din cauza neputintei aleia despre care va vorbeam mai devreme. Faceti voi ceea ce eu si altii ca mine nu putem: fiti ingeri si ocrotiti cu sangele vostru viata unui om. De cateva zile, pe patul Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti se zbate un tanar. Ghinionul a facut sa cada victima unui accident rutier...

Pacient: Stanescu Ioan Alexandru
Spitalul de Urgente Floreasca
CNP: 1761003364237
0742 227 319 - Lavinia (sotia lui Ionut)