Curriculum vitae sau... vitae curriculum?

In urma cu foarte multi ani, cand era momentul sa urmez un liceu care sa ma orienteze catre o meserie, am vrut sa ma fac mecanic auto, asa ca optasem pentru un liceu auto.

Ei bine, aceasta decizie a starnit mari controverse si discutii aprinse in familie, pentru ca ai mei nu acceptau ideea ca fiica lor, care-si petrecea timpul intre olimpiade si partiturile de chitara, sa faca o meserie "nedemna" de dotarea intelectuala. In mintea lor, a fi invatator insemna prestanta, feminitate, liniste, satisfactii profesionale, materiale etc. Asa ca, in ziua inscrierii pentru treapta I (cine e de varsta mea isi aminteste cu siguranta de acele examene), m-am trezit inscrisa la Liceul Pedagogic. Protestele mele nu au fost atat de vehemente, cum ma asteptam sa fie, pentru ca imi placeau copiii si lucram cu foarte multa rabdare cu ei (aveam niste copii mai amarati in bloc si ma ocupam de "meditatii" cu ei cand nu aveam teme de facut).

Intrata la liceu, prima surpriza a fost faptul ca a trebuit sa fac 5 ani, in loc de 4; a trebuit sa inmagazinez tone de pedagogie si de psihologie, sa fac practica, sa pictez, sa cant, sa desenez, sa decupez, sa inventez... Mi-am dat seama ca, desi nu am recunoscut in fata parintilor mei acest lucru, aceasta meserie mi se potriveste, astfel ca liceul a fost o oaza de liniste, de lumina, de cultura si de prietenie. Nu m-am zbatut impotriva curentului, cum fac de obicei.

Prima zi a Bac-ului m-a gasit cu tone de emotii, pe care le-au egalat doar emotiile din prima zi de scoala, de "cealalta parte a baricadei". La 19 ani si jumatate, paseam timid in scoala in care aveam sa-mi petrec urmatorii 6 ani. Superdirector, cum n-o sa mai vad 1.000 de ani de-acum incolo. Daca aveai o problema, facea orice ca sa ti-o rezolve, dar si jar mancai daca nu-ti vedeai de treaba. Din acest motiv, toti cei din scoala isi faceau treaba bine si multi dintre ei au constituit, fara sa stie, modele pentru mine.

Sunt primul invatator in familia mea, deci experiente anterioare - zero. Am invatat pas cu pas, din reusite si esecuri, tot ce stiu astazi. Am invatat, de asemenea, ca, atunci cand te calca in picioare unul, esti presh pentru toti. Mi-am invatat elevii sa caute informatiile, sa fie curiosi in ceea ce priveste lumea in care se invart, astfel ca, la un moment dat, m-am trezit cu o intrebare de la un elev de clasa I (transmisa pe messenger)care m-a blocat: "Doamna, din ce sunt facute pietrele?"...

Lumea copilului si a copilariei este o lume frumoasa, despre care au scris multi, insa nicio scriere nu se compara cu realitatea in care ne scaldam sau ne mocirlim zilnic. Ce observ eu, in fiecare zi la "munca", este ca legatura dintre copii si parinti se sterge usor, lasand loc unor legaturi cu invatatorul, care, prin nu-stiu-ce legi nescrise, devine un fel de parinte adoptiv. Le-am dat copiilor mei (pentru ca acum sunt si ai mei) una dintre armele mele importante: cititul ochilor. Intr-o ora de educatie civica, discutand despre supunere si revolta, despre "de ce trebuie sa ascultam de cei mari" si altele pe aceasta tema, m-am jucat cu ei mimand stari sufletesti. Am pornit de la cele mai clare semne de suparare (cum e plansul, de ex.) si am evoluat spre a "citi" sentimente si stari de pe chipul unor emoticoane. Stiati ca in actiune de mimica si gesticulatii, in corpul nostru se află 65 de muschi ai tristetii si numai 13 muschi ai râsului? Stiati ca pupila joaca un rol important in a observa daca unui om ii place sau nu ceva, daca suporta sau nu prezenta cuiva? Ei bine, toate aceste semne sunt urmarite acum de copiii mei, astfel ca, de multe ori, ma citesc ei pe mine...

Multe dintre aceste informatii le-am primit in liceu, dar si in facultate. Atat la colegiu, cat si la facultate, deci in ambele stadii de pregatire ca si cadru didactic. Totusi, 20% din informatii le am din lecturile personale, din ceea ce se numeste "autoperfectionare", "autoinstruire", lucruri care nu sar in ochi marelui public cititor de presa sau cu impresii de destepti.

De curand, am colaborat cu ziarul Click! pentru realizarea unui material. Nu-i usor la clasa a IV-a!" s-a numit si s-a dorit a fi un experiment legat de meserii. Fiind postat pe net si pentru ca nu exista o lege care sa interzica frustratilor sa acceseze internetul, o doamna s-a gandit sa "comenteze". Iata comentariul ei:

nina
dar cum suna 12 milioane pt 4 ore pe zi si un liceu pedagogic? Suna bine nu? Ce sa zica un inginer (de ex) CU 12 milioane pt 8 ore( si uneori mai multe) pe zi, o facultate si un car de raspundere? Nu va mai plangeti de mila ca nu aveti dreptate. Daca va faceati datoria in alea 4 ore nu trebuia sa-mi dau copii la meditatii.

Iata si raspunsul meu:

cum suna 12 milioane pentru 4-5 ore cu elevii, 4-5 ore de perfectionare, de concepere a testelor si a baremelor de corectare, de sedinte cu parintii, consultatii, pregatire suplimentara pentru recuperare sau pentru olimpiada, pentru 2 facultati, 13 ani de munca, definitivat si gradul II (nu mai am decat gr I de luat), pentru scoala de masa ("normala", cum spun unii) in care parintele insista sa-si aduca puiul cu cu deficiente intelectuale severe (si-l ajuta si statul, ca sa se "spele pe maini" de responsabilitatea lui)? Cum suna sa muncesti pentru 12 milioane la 32 de ani, sa nu-ti poti lua in casa un ac, pentru ca ai copii de crescut, esti tanar si ai nevoie de multe? Cum suna sa primesti "biletele" din partea parintilor cu reprosuri ca nu-i trimiti copilul la olimpiada, iar copilul nu este in stare sa scrie romaneste 2 fraze legate? Astea cum suna? Ca sa nu mai spun ca, in raspunsul dvs., apar greseli de ortografie si lipsesc semne de punctuatie. Grav, dupa parerea mea, pentru un parinte. O fi si din cauza ca parintele nu a citit suficient la varsta la care ar fi trebuit s-o faca iar acum vrea de la copil marea cu sarea?

Pentru toti parintii din lume: INVATATORUL NU COMPENSEAZA LIPSA FAMILIEI!!!!!!! Noi lucram cu "materialul" primit. Nu pot croi rochie de seara din panza de sac.