Statul roman dezvolta creativitatea - Ziua 1

M-am trezit luni dimineata gata plictisita. Este prima zi din saptamana de concediu fara plata pe care mi l-a acordat Guvernul in semn de multumire pentru munca pe care o fac si pentru impozitele pe care (nu o sa le mai) platesc. M-am trezit, deci, plictisita si cu un gust amar in gura. Cred ca este de la tara in care traiesc.

Marti, adica azi, dovada ca traiesc precum un caine pe lant (acasa-serviciu-acasa) a venit in cateva secunde. Trebuie sa fac ceva, nu-s obisnuita sa stau, desi imi jur de multe ori ca nu mai fac nimic si ca, daca imi mai vine cheful de munca - vorba bancului - stau cuminte, intr-un colt, si astept sa-mi treaca. Pentru ca m-am saturat sa-mi primesc musafirii in bucatarie, pe multele doua scaune pe care le am, m-am hotarat sa iau problema in mana; am scrutat zarea, dulapurile si buzunarele dupa toate fisele din casa, m-am inchinat la zeul bancomatelor si iata-ma la shopping.

Nu mai conteaza ca ninge de rupe locul, ca viscolul si-a gasit in ghetele mele loc de joaca. Merg inainte ca tancul rusesc, cautand parchet. De ce parchet? Pentru ca tocmai azi dimineata, cu intarziere de 2 ore (da' cine mai numara?), mi-a venit noua canapea pentru sufragerie. Ca sa nu-mi mai primesc musafirii in bucatarie...

Proasta inspiratie sa pleci la cumparaturi cu bani putini si fara Xanax la bord. Cand vezi un pret de 45-154 lei pentru metrul patrat de parchet care arata un pic mai bine decat furnirul de cosciug, te ia asa, usor, cu racoare pe sira spinarii, iti reamintesti toata gramatica, toate mamele, toti sfintii si toate sarbatorile care pot fi pomenite in combinatii de tipul "mi-as", "le-as", "-te-n" si alte exemple mirifice de vocabular suburban. Acest vocabular este o "binefacere" in stare latenta, stiti voi, a traiului la comun cu tot felul de giboni analfabeti si inculti, cu unghiuta lunga la degetul mic (de preferinta jegoasa), cu ghiuluri cat un furuncul si cu "impresii" cat casa.

Uda la picioare, de la zapada, si cu spume la gura, de la "urarile" cu cratime, ma reintorc la cotet, la timp ca sa prind tot poleiul posibil si sa fac slalom printre cretini in spatele blocurilor, ca printre aia care blocau tot Iuliu Maniu-ul n-aveam loc, desi am un Tico. Am ajuns, vesela, la centrul de debitat pal melaminat, unde, ca de obicei, zambesc politicos, platesc si tot ca de obicei nu mi se da bon fiscal si sunt trimisa pe teren sa-l caut pe "Cristi" (asa il cheama acum), ca sa-i spun ce are de facut. Intrucat Departamentul Cristi este foarte ocupat cu circularul, sunt trimisa frumusel sa ofer detaliile despre cant (ala ABS, nu ala Immanuel) unui "zan" care zambea cu o flegma in varful buzelor. Poate ca nu era o flegma, totusi, ci doar felul lui de a spune "clientul nostru - stapanul nostru". Exemplarului biped, blond si flegmuitor ii explic ca tre sa cantuiasa o minunata placa de pal melaminat de 2 metri pe 2,70 metri (adica netaiata) si cu asta e gata comanda. Gibonul simpatic plaseaza flegma pe palul unui client si ma intreaba, foarte sigur pe el, daca o foaie de 4 metri nu am gasit. Simt ca ma ia peste picior, ii explic politicos ca n-are el scoala cata vacanta am avut eu si ca un loc de munca in zilele noastre e destul de dificil de pastrat, cu obiceiuri ca ale lui. Ii arat ce am eu mai valoros, adica spatele, si ma tirez lipa-lipa, fleosc! spre masina. Spre masina blocata, desigur, langa bordura de alti mai-sus-amintiti giboni, care au parcat in paralel si m-au blocat. Fo 5 masini, asa, ca sa ma satur. Rasete in "tribune". Gibonii se uitau la mine ca la film, sa vada cum ies din parcare. Pornesc motorul si astept. Gibonii rad. Claxonez scurt. Gibonii rad. Accelerez si derapez la 5 cm de Audi-ul unuia. Gibonii "e nervosi". "Ce ai, fa, nu poti sa astepti?". Ma grabesc spre casa, sa vad daca gibonii "mi-au umplut frigiderul" sau tot alb13 ca Dacia este.

Frigiderul e alb imaculat, e virgin, ca sa zic asa. Zapada e alba. Spumele mele sunt albe. Toata tara e alba, dar numai pe dinafara. Oamenii care o "locuieste" "e" negri la suflet.

Plec sa-mi pescuiesc sotul de la serviciu. Nu mi-a iesit treaba asta, ne-am intalnit "half-way". Este deja 6 seara. Peste cateva minute si magazine, ma uit la ceas si vad ca e 9.30 seara si mai am ceva de lucru acasa, la masina de cusut. Ajung, mancam, ma apuc de cusut, livrez colegei costumasul pentru serbarea lui fiu-sau.

Si in acest mod simplu, s-a facut 1 noaptea si m-am apucat de zugravit un perete, pe care l-am condamnat sa arate cam cum ma simt io in tara asta: de cacao.

Before:


si after - step 1:



Si acum ma culc. Maine - episodul 2 ;)

PS: N-am avut somn. Iata o parte din episodul 2 :)) E 5 dimineata deja :))