1 august 2010:
10 august 2010:
16 noiembrie 2010:
marți, 16 noiembrie 2010
Slabeste acum!...
... nu ma intreba cum, ca ma apuca nervii numai cand ma gandesc :))
1 august 2010:
10 august 2010:
16 noiembrie 2010:
1 august 2010:
10 august 2010:
16 noiembrie 2010:
luni, 15 noiembrie 2010
Despre copii
Imi lipsesc copiii foarte mult, chiar si atunci cand plec de la scoala si raman fara ei pana a doua zi. Ultimul bastion al inocentei, al lipsei de griji, al bucuriilor marunte transformate in bucurii uriase. Dragoste, viata, fericire in cea mai pura forma a lor...
Cred ca asta este unul dintre aspectele pentru care imi iubesc meseria. Sunt un fel de mama adoptiva, cred. "Spala-te pe maini!", "Fa-ti ordine pe banca!", "Haideti sa ne jucam impreuna cu cifrele"...
Cred ca este timpul sa gust si eu din bucuria parintilor... Sa dau viata "eu"-ului mai bun, pe care sa-l iubesc si sa-l invat sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca, sa picteze, sa cante, sa..., sa..., sa...
Desi imi doresc asta foarte mult, nu o voi face, desi exista multiple... posibilitati. Nu vreau sa condamn un copil la a creste fara tata. Nu e drept. Fata de nimeni.
Si acum, la nani... Noapte buna, puiule, oriunde esti...
Cred ca asta este unul dintre aspectele pentru care imi iubesc meseria. Sunt un fel de mama adoptiva, cred. "Spala-te pe maini!", "Fa-ti ordine pe banca!", "Haideti sa ne jucam impreuna cu cifrele"...
Cred ca este timpul sa gust si eu din bucuria parintilor... Sa dau viata "eu"-ului mai bun, pe care sa-l iubesc si sa-l invat sa scrie, sa citeasca, sa socoteasca, sa picteze, sa cante, sa..., sa..., sa...
Desi imi doresc asta foarte mult, nu o voi face, desi exista multiple... posibilitati. Nu vreau sa condamn un copil la a creste fara tata. Nu e drept. Fata de nimeni.
Si acum, la nani... Noapte buna, puiule, oriunde esti...
miercuri, 3 noiembrie 2010
Ultimul cer senin pentru Kiru şi Sorin la Câmpia Turzii
Viaţa are aşa un stil de a-şi bate joc de oameni...
Până la urmă, totuşi, viaţa este ceea ce primeşti de la părinţii pe care îi iubeşti şi de la cretinii care te conduc. Şi tu nu ai ce să faci, eşti prea mic în cărţile şefilor tăi ca să poţi sta la masă cu ăia care, dintr-o trăsătură de condei, hotărăsc dacă trăieşti sau mori... Aşa că te bucuri de ceea ce ţi-a mai rămas, de zbor şi de familie, sperând că nu vei fi tu acela de pe mosorul căruia viaţa îşi va scurge cu repeziciune capatul.
Şi zbori. Şi o faci aşa cum ştii tu, cu profesionalism, dar şi gândul tău zboară, odată cu tine, la cei dragi de acasă. Îţi aminteşti zambetul soţiei, o vorbă de duh spusă de copilul tău care te-a făcut să râzi sau să-ţi dai seama cât a crescut... Şi zâmbeşti... până la prima bubuitură. Arunci ochii pe bord, încerci în disperare să te coordonezi cu omul puternic cu care îţi împarţi soarta şi în care ai încredere. Auzi vocea soţiei. Auzi vâjâitul câinos şi haotic, simţi vibraţiile armăsarului care se cabrează din toate tablele şi chederele şi încerci...
Întunericul se asterne în plină amiază şi nu se mai aude nimic... Nu se mai simte nimic. Apoi se face lumină şi încerci să evaluezi. Nu mai ai ce... Încerci sa-ţi dai seama unde eşti. Nu simţi frig, nu simţi soarele care arde nefiresc pentru prima zi de noiembrie. Priveşti în jur... Fier, pământ şi urme de kerosen... Verigheta ta stă pe degetul unui om care aminteşte de tine, cel care, acum câteva minute, era în carlingă şi încerca... O portiţă de lumină se deschide şi te îmbie să păşeşti pe ea. E sărbătoare azi. Porţile Raiului sunt deschise. Din păcate pentru cei rămaşi în urma voastră, porţile Raiului au fost prea lacome... Eu ştiu că Bunuţul îi ia aşa pe cei buni, ca să le dea aripi şi în cer, dar... e drept?
Două suflete s-au pierdut din cauza indiferenţei cretinilor care ne conduc. Alte suflete rătăcesc cu privirile pierdute, întrebând: "De ce?... De ce el?..."
Lumânările ard la geamuri şi pe un câmp însângerat. Nu v-am cunoscut pe niciunul, însă asta nu mi-a oprit lacrimile... Văd durerea colegilor voştri şi a familiilor voastre şi mi-e greu să-mi păstrez sângele rece. Şi nici nu vreau! Pentru că în lumea asta de rahat mai sunt oameni care visează la etaloane umane de curaj şi sacrificiu de sine. Oameni care nu mai credeau că aşa ceva există, că numai în poveştile care vă vor legăna copiii fără tată se mai găseau...
Mi-aş dori ca statul să plătească pentru crima pe care a comis-o! Şi toţi idioţii care v-au tăiat din salarii, pensii, ore de zbor şi normă de hrană să se găsească în 2013 în carlinga unui MiG casat, la 50 m deasupra pamantului, şi să se facă praf şi pulbere, să se înfigă până în adâncurile iadului, în urlete disperate ale mamelor şi soţiilor lor, aşa cum se sfârşesc din picioare de durere acum mamele şi soţiile voastre.
Cinste eroilor de la Baza 71! Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, aţi salvat patru vieţi cu preţul vieţii voastre. Prin ultimul "cer senin" de la Câmpia Turzii aţi pătruns pe poarta Raiului... Pentru noi însă, cei rămaşi, sunteţi tot aici...
Sursa foto: MApN
Până la urmă, totuşi, viaţa este ceea ce primeşti de la părinţii pe care îi iubeşti şi de la cretinii care te conduc. Şi tu nu ai ce să faci, eşti prea mic în cărţile şefilor tăi ca să poţi sta la masă cu ăia care, dintr-o trăsătură de condei, hotărăsc dacă trăieşti sau mori... Aşa că te bucuri de ceea ce ţi-a mai rămas, de zbor şi de familie, sperând că nu vei fi tu acela de pe mosorul căruia viaţa îşi va scurge cu repeziciune capatul.
Şi zbori. Şi o faci aşa cum ştii tu, cu profesionalism, dar şi gândul tău zboară, odată cu tine, la cei dragi de acasă. Îţi aminteşti zambetul soţiei, o vorbă de duh spusă de copilul tău care te-a făcut să râzi sau să-ţi dai seama cât a crescut... Şi zâmbeşti... până la prima bubuitură. Arunci ochii pe bord, încerci în disperare să te coordonezi cu omul puternic cu care îţi împarţi soarta şi în care ai încredere. Auzi vocea soţiei. Auzi vâjâitul câinos şi haotic, simţi vibraţiile armăsarului care se cabrează din toate tablele şi chederele şi încerci...
Întunericul se asterne în plină amiază şi nu se mai aude nimic... Nu se mai simte nimic. Apoi se face lumină şi încerci să evaluezi. Nu mai ai ce... Încerci sa-ţi dai seama unde eşti. Nu simţi frig, nu simţi soarele care arde nefiresc pentru prima zi de noiembrie. Priveşti în jur... Fier, pământ şi urme de kerosen... Verigheta ta stă pe degetul unui om care aminteşte de tine, cel care, acum câteva minute, era în carlingă şi încerca... O portiţă de lumină se deschide şi te îmbie să păşeşti pe ea. E sărbătoare azi. Porţile Raiului sunt deschise. Din păcate pentru cei rămaşi în urma voastră, porţile Raiului au fost prea lacome... Eu ştiu că Bunuţul îi ia aşa pe cei buni, ca să le dea aripi şi în cer, dar... e drept?
Două suflete s-au pierdut din cauza indiferenţei cretinilor care ne conduc. Alte suflete rătăcesc cu privirile pierdute, întrebând: "De ce?... De ce el?..."
Lumânările ard la geamuri şi pe un câmp însângerat. Nu v-am cunoscut pe niciunul, însă asta nu mi-a oprit lacrimile... Văd durerea colegilor voştri şi a familiilor voastre şi mi-e greu să-mi păstrez sângele rece. Şi nici nu vreau! Pentru că în lumea asta de rahat mai sunt oameni care visează la etaloane umane de curaj şi sacrificiu de sine. Oameni care nu mai credeau că aşa ceva există, că numai în poveştile care vă vor legăna copiii fără tată se mai găseau...
Mi-aş dori ca statul să plătească pentru crima pe care a comis-o! Şi toţi idioţii care v-au tăiat din salarii, pensii, ore de zbor şi normă de hrană să se găsească în 2013 în carlinga unui MiG casat, la 50 m deasupra pamantului, şi să se facă praf şi pulbere, să se înfigă până în adâncurile iadului, în urlete disperate ale mamelor şi soţiilor lor, aşa cum se sfârşesc din picioare de durere acum mamele şi soţiile voastre.
Cinste eroilor de la Baza 71! Laurenţiu Chiriţă şi Sorin Avram, aţi salvat patru vieţi cu preţul vieţii voastre. Prin ultimul "cer senin" de la Câmpia Turzii aţi pătruns pe poarta Raiului... Pentru noi însă, cei rămaşi, sunteţi tot aici...
Sursa foto: MApN
vineri, 15 octombrie 2010
joi, 7 octombrie 2010
Educatorul
Ma trezesc dimineata din ce in ce mai rar zambind, pentru ca stiu ca urmeaza o zi in care, pentru aceeasi pregatire, pentru aceeasi conditie sociala si pentru mai mult efort in activitate, pentru scapari, abateri sau pentru perfectionism o iau "in freza" din nou.
Educator este ala care stie sa inteleaga copiii, care stie sa-i mangaie si sa-i mustre in acelasi timp. Educator este ala care stie sa ajute parintele, mai ales atunci cand parintele nu poate sa-si sustina copilul, si stie sa faca asta fara a-l intoarce pe micut impotriva propriului parinte. Fara sa-i spuna: "Mama ta si tatal tau nu-s in stare?".
Educator este prostul ala care si-a lasat familia in frig in iarna asta ca sa cumpere un rahat de laptop pentru clasa. Normal, caloriferele erau o cheltuiala inutila, ce rost aveau?
Educator este ala care stie sa taca, din BUN-SIMT, atunci cand cineva vorbeste peste ele si nu-i asculta opinia.
Educator este boul ala a carui norma la serviciu depaseste 8 ore, INDIFERENT CUM isi repartizeaza munca pe parcursul zilei si INDIFERENT UNDE unde isi corecteaza caietele si se perfectioneaza.
Educator este handicapatul care a fost in stare sa continue sa munceasca zambind in fata copiilor si a parintilor, desi poate ca acasa nu a avut ce sa manance in ultimele zile si si-a privit un animal drag murind pentru ca nu a avut cu ce sa-l trateze.
Educator este ala care ia flegme peste ochi, suportand lipsa celor sapte ani de acasa ai unora.
Educator este prostul care spera ca in tara lui va rasari odata si-odata lumina.
Educatorul este un optimist care trebuie ucis.
Pasul 1 - ii tai salariul.
Pasul 2 - ii faci program dupa orele de scoala, ca sa-si piarda al doilea job, pe motiv ca "aici are cartea de munca".
Cine il conduce pe optimistul asta ar trebui sa stie ca prostul a sponsorizat actiuni ale scolii, in general, si inceputurile de an scolar la clasa, in special. Fie ca si-a mancat benzina pe drumuri care nu erau ale lui, fie ca a platit din buzunarul lui premii, fie ca a platit culegeri pt toti copiii amarati care MERITA O SANSA REALA, nu o frectie pe hartie. Sau, mai bine zis, INCA O HARTIE, ca sa justificam ce nu s-a facut, sa explicam de ce nu s-a facut, fara a puncta niste vinovati.
Educator este proasta asta, care tace si inghite. Da, asta care scrie. Da, proasta asta neingrijita care deranjeaza pe multi. Da, asta care s-a saturat sa fie tratata cu dosul (palmei) si sa fie taxata pentru orice maruntis. Acest educator vrea sa vada echitate. Si la mangaieri pe cap, si la rangi in dinti.
Acest educator nu va lipsi de la consiliul profesoral de miercuri, pentru ca tocmai a aflat ca este cel mai important om din consiliu si ca intrunirea nu se poate desfasura fara el. Acest educator va adauga la punctul "Diverse", pe ordinea de zi, schimbarea minunatei "functii" de scrib.
Parintii nu sunt obligati sa suporte gaurile scolii (ca institutie, in general, ca sistem) din buzunarul lor. Nici educatorii nu sunt obligati. Dar o fac.
Macar din decenta pentru naiva asta care scrie, sper sa dezgroape cineva bunul-simt din rahat si sa-l arunce in cuibul meu. Il spal eu si-l refolosesc. Pentru ca altora nu le face trebuinta....
Educator este ala care stie sa inteleaga copiii, care stie sa-i mangaie si sa-i mustre in acelasi timp. Educator este ala care stie sa ajute parintele, mai ales atunci cand parintele nu poate sa-si sustina copilul, si stie sa faca asta fara a-l intoarce pe micut impotriva propriului parinte. Fara sa-i spuna: "Mama ta si tatal tau nu-s in stare?".
Educator este prostul ala care si-a lasat familia in frig in iarna asta ca sa cumpere un rahat de laptop pentru clasa. Normal, caloriferele erau o cheltuiala inutila, ce rost aveau?
Educator este ala care stie sa taca, din BUN-SIMT, atunci cand cineva vorbeste peste ele si nu-i asculta opinia.
Educator este boul ala a carui norma la serviciu depaseste 8 ore, INDIFERENT CUM isi repartizeaza munca pe parcursul zilei si INDIFERENT UNDE unde isi corecteaza caietele si se perfectioneaza.
Educator este handicapatul care a fost in stare sa continue sa munceasca zambind in fata copiilor si a parintilor, desi poate ca acasa nu a avut ce sa manance in ultimele zile si si-a privit un animal drag murind pentru ca nu a avut cu ce sa-l trateze.
Educator este ala care ia flegme peste ochi, suportand lipsa celor sapte ani de acasa ai unora.
Educator este prostul care spera ca in tara lui va rasari odata si-odata lumina.
Educatorul este un optimist care trebuie ucis.
Pasul 1 - ii tai salariul.
Pasul 2 - ii faci program dupa orele de scoala, ca sa-si piarda al doilea job, pe motiv ca "aici are cartea de munca".
Cine il conduce pe optimistul asta ar trebui sa stie ca prostul a sponsorizat actiuni ale scolii, in general, si inceputurile de an scolar la clasa, in special. Fie ca si-a mancat benzina pe drumuri care nu erau ale lui, fie ca a platit din buzunarul lui premii, fie ca a platit culegeri pt toti copiii amarati care MERITA O SANSA REALA, nu o frectie pe hartie. Sau, mai bine zis, INCA O HARTIE, ca sa justificam ce nu s-a facut, sa explicam de ce nu s-a facut, fara a puncta niste vinovati.
Educator este proasta asta, care tace si inghite. Da, asta care scrie. Da, proasta asta neingrijita care deranjeaza pe multi. Da, asta care s-a saturat sa fie tratata cu dosul (palmei) si sa fie taxata pentru orice maruntis. Acest educator vrea sa vada echitate. Si la mangaieri pe cap, si la rangi in dinti.
Acest educator nu va lipsi de la consiliul profesoral de miercuri, pentru ca tocmai a aflat ca este cel mai important om din consiliu si ca intrunirea nu se poate desfasura fara el. Acest educator va adauga la punctul "Diverse", pe ordinea de zi, schimbarea minunatei "functii" de scrib.
Parintii nu sunt obligati sa suporte gaurile scolii (ca institutie, in general, ca sistem) din buzunarul lor. Nici educatorii nu sunt obligati. Dar o fac.
Macar din decenta pentru naiva asta care scrie, sper sa dezgroape cineva bunul-simt din rahat si sa-l arunce in cuibul meu. Il spal eu si-l refolosesc. Pentru ca altora nu le face trebuinta....
duminică, 5 septembrie 2010
duminică, 29 august 2010
Cautam parinti dragastosi - Reloaded
Fericitii parinti Lassie de Podareni City si Nelson de Militari (cu resedinta de vara in Podareni City) anunta cu deosebita placere faptul ca generatia 12 iulie este aproape gata sa paraseasca in corpore cuibul :)
Un paparazzo cu Parkinson i-a surprins pe micutii poznasi producand accidente cu BMW-urile primite cadou de la bunici inainte de majorat, cu permise de conducere eliberate in Arges si droguri in torpedo.
Victima umana careia ii sunt atacate mainile este soacra sora-mii, care ii dragaleste toata ziua si le cauta in coarne. Pentru ca in curand vor avea coarne, de rasfatati ce sunt. Sunt cinci baieti si o fetita. Fetita e "rezervata" :)
Asadar, tineretul progresist este nascut pe 12 iulie 2010 (sunt niste caini Raci:)) ). Au fost deparazitati, sambata au primit primul vaccin (Puppy DP). Peste doua saptamani il primesc pe al doilea (DHPPi + L). Intrucat mama lor adoptiva, care scrie acu' pe blog, este o isterica, tinerii nu vor golani in afara curtii de resedinta pana nu primesc si al doilea vaccin. Ca numai asa doarme mama lor linistita. Si, daca apuca sa implineasca trei luni de betie cu lapte si Pedigree in curtea lor, vor mai primi o tura de DHPPi+L + R, ca altfel nu se mai inteleg cu mama lor. O disperata :)
Iata vlastarele regale:
Un paparazzo cu Parkinson i-a surprins pe micutii poznasi producand accidente cu BMW-urile primite cadou de la bunici inainte de majorat, cu permise de conducere eliberate in Arges si droguri in torpedo.
Victima umana careia ii sunt atacate mainile este soacra sora-mii, care ii dragaleste toata ziua si le cauta in coarne. Pentru ca in curand vor avea coarne, de rasfatati ce sunt. Sunt cinci baieti si o fetita. Fetita e "rezervata" :)
Asadar, tineretul progresist este nascut pe 12 iulie 2010 (sunt niste caini Raci:)) ). Au fost deparazitati, sambata au primit primul vaccin (Puppy DP). Peste doua saptamani il primesc pe al doilea (DHPPi + L). Intrucat mama lor adoptiva, care scrie acu' pe blog, este o isterica, tinerii nu vor golani in afara curtii de resedinta pana nu primesc si al doilea vaccin. Ca numai asa doarme mama lor linistita. Si, daca apuca sa implineasca trei luni de betie cu lapte si Pedigree in curtea lor, vor mai primi o tura de DHPPi+L + R, ca altfel nu se mai inteleg cu mama lor. O disperata :)
Iata vlastarele regale:
vineri, 6 august 2010
Am primit un mail tare
Enjoy:
TEOREMA SALARIULUI
Toata lumea cunoaste TEOREMA SALARIULUI, care spune ca inginerii si oamenii de stiinta nu pot NICIODATA sa castige la fel ca oamenii de afaceri si comerciantii. Aceasta teorema poate, in sfarsit, sa fie demonstrata prin rezolvarea unei ecuatii matematice simple.
Ecuatia noastra se bazeaza pe doua postulate foarte cunoscute:
Postulatul nr.1: Cunostintele inseamna Putere.
Postulatul nr.2: Timpul inseamna Bani.
Orice inginer stie ca Puterea = Munca / Timp.
Deoarece Cunoasterea = Putere si Timpul = Bani, obtinem Cunoasterea = Munca / Bani.
Obtinem deci, cu usurinta : Bani = Munca / Cunostinte.
Prin urmare, cand Cunostintele tind spre zero, Banii tind catre infinit,oricare ar fi valoarea atribuita Muncii, aceasta putand fi foarte slaba.
Invers, cand Cunostintele tind spre infinit, Banii tind spre zero, chiar daca valoarea Muncii este ridicata.
De unde urmatoarea concluzie, evidenta: Cu cat cunoasteti mai putine, cu atat mai multi bani veti castiga.
P.S. : Cei dintre Dvs. care au avut unele dificultati in a intelege rationamentul de mai sus trebuie sa fie cel mai bine remunerati...
TEOREMA SALARIULUI
Toata lumea cunoaste TEOREMA SALARIULUI, care spune ca inginerii si oamenii de stiinta nu pot NICIODATA sa castige la fel ca oamenii de afaceri si comerciantii. Aceasta teorema poate, in sfarsit, sa fie demonstrata prin rezolvarea unei ecuatii matematice simple.
Ecuatia noastra se bazeaza pe doua postulate foarte cunoscute:
Postulatul nr.1: Cunostintele inseamna Putere.
Postulatul nr.2: Timpul inseamna Bani.
Orice inginer stie ca Puterea = Munca / Timp.
Deoarece Cunoasterea = Putere si Timpul = Bani, obtinem Cunoasterea = Munca / Bani.
Obtinem deci, cu usurinta : Bani = Munca / Cunostinte.
Prin urmare, cand Cunostintele tind spre zero, Banii tind catre infinit,oricare ar fi valoarea atribuita Muncii, aceasta putand fi foarte slaba.
Invers, cand Cunostintele tind spre infinit, Banii tind spre zero, chiar daca valoarea Muncii este ridicata.
De unde urmatoarea concluzie, evidenta: Cu cat cunoasteti mai putine, cu atat mai multi bani veti castiga.
P.S. : Cei dintre Dvs. care au avut unele dificultati in a intelege rationamentul de mai sus trebuie sa fie cel mai bine remunerati...
luni, 12 iulie 2010
Vesti
Vesti rele. Viorica are pe cineva drag care este bolnav. De asta n-am mai stiut nimic de ea. Ca s-o linistesc, am spus ca am renuntat la echipament, ca sa nu-si mai faca femeia probleme suplimentare.
Vesti bune. Citez: "Dupa sase luni", a facut Choparica lumina la mobila zebrano. Vine in doua culori. Dupa alte sase luni, o face si pe aia din hol :)
Alb:
Rosu:
Vesti bune. Citez: "Dupa sase luni", a facut Choparica lumina la mobila zebrano. Vine in doua culori. Dupa alte sase luni, o face si pe aia din hol :)
Alb:
Rosu:
miercuri, 7 iulie 2010
Imi astept echipamentul
De vreo doua luni astept sa-mi vina din State echipamentul moto. L-am ales cu grija, sa-l pot folosi si la serviciu, sa nu mai "tusheasca" sefa :)
Nu stiu ce e cu echipamentul meu, insa stiu ca persoana care mi-l aduce are ceva probleme. De ce li se intampla asa mereu oamenilor buni?
Aceasta femeie, desi la varsta pensionarii, a muncit cot la cot cu noi sa aranjeze mobilierul scolar pentru copiii de la tzara, din Gorj. A contribuit si cu bani, si cu munca si - credeti-ma - nu a fost usor. Mi-e cam ciuda ca Viorique nu e ok si as da jumatate din viata mea sa stiu ca ei ii este bine. Pentru ca merita sa fie bine. Pentru ca e prietena mea si ma mandresc cu asta :x
Nu stiu ce e cu echipamentul meu, insa stiu ca persoana care mi-l aduce are ceva probleme. De ce li se intampla asa mereu oamenilor buni?
Aceasta femeie, desi la varsta pensionarii, a muncit cot la cot cu noi sa aranjeze mobilierul scolar pentru copiii de la tzara, din Gorj. A contribuit si cu bani, si cu munca si - credeti-ma - nu a fost usor. Mi-e cam ciuda ca Viorique nu e ok si as da jumatate din viata mea sa stiu ca ei ii este bine. Pentru ca merita sa fie bine. Pentru ca e prietena mea si ma mandresc cu asta :x
marți, 6 iulie 2010
vineri, 2 iulie 2010
Cu sapa pe autostrada
Sambata trecuta mergeam catre "tzara" mea, locul unde-mi cresc potaile, broastele testoase si ce mai am eu "de-ale gurii". La iesirea de pe autostrada, aproape de Corbii Mari (DB), doua siluete negre se impleteau pe capul unui podetz, levitand parca deasupra prafului.
Nu e "strategie de marketing" ce urmeaza sa scriu aici. Dar m-a miscat ce va voi povesti.
Cele doua siluete, pe masura ce ma apropiam, capatau contururile clare ale unor catei micuti, pufosi si foarte tristi. Daca unul se ridica, se ridica si celalalt. Daca unul se aseza, venea si celalalt langa el si se incovrigau precum Yin si Yang. Au stat nedespartitit acolo, pe capul acelui pod, in tzarana, timp de 3 zile. Nu s-au clintit unul de langa celalalt, desi a plouat cu spume.
Asa ca, iata-ma pe mine marti fugind de la ziar pana in locul undei vazusem. Tot acolo erau... La fel de tristi... Parca-si asteptau stăpânul care nu mai venea... Am oprit masina la o oarecare distanta de ei si au intrat in alerta. I-am chemat, iar ei au venit dand timid din codite, tarandu-si trenele blanoase prin tina... I-am luat in brate pe rand, le-am oferit cate o bucatica de carnita si i-am pus in masina. N-au zis nimic tot drumul, nu s-au clintit de pe bancheta, nu s-au agitat, nimic-nimic... Probabil ca stapanul lor i-a adus cu masina in locul in care i-a abandonat, iar ei asociaza plimbarea cu masina cu acel incident. Nu stiu. Stiu insa ca tristeteanu le parasea privirile, desi dadeau din codite si se inghesuiau la mangaiat.
Sunt fetita si baietel. Sunt deparazitati, vaccinati cu tot ce trebuie si, de aseara, sunt si un pic coafati. Isi cauta o casa. Un stapan care sa-i iubeasca, sa le faca un locusor in curte si sa nu-i mai abandoneze cum au facut ceilalti.
Dorinta mea este destul de indrazneata, de nerealista: as vrea sa fie adoptati amandoi. Ori sunt frati, ori au trait suficient timp impreuna. Dupa evaluarea mea, nu au mai mult de 1 an. Sunt curati, nu fac in casa. S-au abtinut o zi stand in balcon, pana au fost scosi la plimbare si abia atunci si-au rezolvat problemele.
Daca aveti un locusor in curte si unul in inima voastra, luati-i acasa. Veti vedea cu cata dragoste sunt capabili sa recompenseze omul. Acea specie careia ei, doi mici blanosi, nu-i poarta ranchiuna ca i-a abandonat intr-un camp...
.JPG)
.JPG)
Nu e "strategie de marketing" ce urmeaza sa scriu aici. Dar m-a miscat ce va voi povesti.
Cele doua siluete, pe masura ce ma apropiam, capatau contururile clare ale unor catei micuti, pufosi si foarte tristi. Daca unul se ridica, se ridica si celalalt. Daca unul se aseza, venea si celalalt langa el si se incovrigau precum Yin si Yang. Au stat nedespartitit acolo, pe capul acelui pod, in tzarana, timp de 3 zile. Nu s-au clintit unul de langa celalalt, desi a plouat cu spume.
Asa ca, iata-ma pe mine marti fugind de la ziar pana in locul undei vazusem. Tot acolo erau... La fel de tristi... Parca-si asteptau stăpânul care nu mai venea... Am oprit masina la o oarecare distanta de ei si au intrat in alerta. I-am chemat, iar ei au venit dand timid din codite, tarandu-si trenele blanoase prin tina... I-am luat in brate pe rand, le-am oferit cate o bucatica de carnita si i-am pus in masina. N-au zis nimic tot drumul, nu s-au clintit de pe bancheta, nu s-au agitat, nimic-nimic... Probabil ca stapanul lor i-a adus cu masina in locul in care i-a abandonat, iar ei asociaza plimbarea cu masina cu acel incident. Nu stiu. Stiu insa ca tristeteanu le parasea privirile, desi dadeau din codite si se inghesuiau la mangaiat.
Sunt fetita si baietel. Sunt deparazitati, vaccinati cu tot ce trebuie si, de aseara, sunt si un pic coafati. Isi cauta o casa. Un stapan care sa-i iubeasca, sa le faca un locusor in curte si sa nu-i mai abandoneze cum au facut ceilalti.
Dorinta mea este destul de indrazneata, de nerealista: as vrea sa fie adoptati amandoi. Ori sunt frati, ori au trait suficient timp impreuna. Dupa evaluarea mea, nu au mai mult de 1 an. Sunt curati, nu fac in casa. S-au abtinut o zi stand in balcon, pana au fost scosi la plimbare si abia atunci si-au rezolvat problemele.
Daca aveti un locusor in curte si unul in inima voastra, luati-i acasa. Veti vedea cu cata dragoste sunt capabili sa recompenseze omul. Acea specie careia ei, doi mici blanosi, nu-i poarta ranchiuna ca i-a abandonat intr-un camp...
.JPG)
.JPG)
miercuri, 23 iunie 2010
.jpg)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)