In sfarsit. Cu inima rupta in cinshpe. S-a terminat. Atatea greseli intr-un timp atat de scurt. Luata de fraiera din nou. Mai e un pic insa. Tic-tac, tic-tac...
Si fiecare experienta d-asta ma inraieste. Ma indeparteaza. Ma uit la mine si nu-mi vine sa cred in ce hal am ajuns. Cu numai 3-4 ani in urma eram inconjurata mereu de oameni, faceam o multime de lucruri pentru oameni. Acum nu ma mai simt in stare sa fac nici macar pentru mine. Singura mea bucurie raman copiii. Cu gandul la ei o sa plec. Atunci cand o sa plec. Cineva ar trebui sa ma salveze de mine si de efectele mele (auto)distructive. E jale...
Bunutzul sa aiba grija de sufletul meu... Ca eu nu mai sunt in stare sa discern ce e bun si ce-mi face rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu