marți, 9 august 2011
While Your Lips Are Still Red
... am pierdut momentul ala... Imi pare rau. Nespus de rau... Ar fi trebuit sa-mi dau seama...
miercuri, 3 august 2011
Intre cer si pamant
Pentru aceia dintre voi care cred in existenta divinitatii cu numele de Dumnezeu, aceia care imbratiseaza prin botez, practica, abandon sau inertie crestinismul in toate formele sale, am o tema de cercetare.
Cazul 1:
39 de ani. Caucazian. Criminal in serie. Condamnat la moarte prin injectare cu substante letale. Vine preotul, omul se spovedeste, se impartaseste, i se aprinde o lumanare dc doreste si este executat. Sicriul cu trupul neinsufletit este returnat familiei, care se ocupa de toate cele lumesti: ingropaciune, parastase, slujbe la biserica. Preotul il tine in capela o noapte, ca e prea cald afara si mai mult nu se poate.
Cazul 2:
39 de ani. Caucazian. Om bun. In urma repetatelor suturi in gura date de viata si de apropiati, decide sa-si ia zilele. Preotul nu-l primeste in biserica, pentru ca s-a sinucis. Ii zice fuga-fuga doua vorbe in scarba pe marginea gropii si arunca pamant peste el. Intregul ceremonial dureaza 2 minute. Pusul pamantului la loc: inca 8 minute. Prin gestul lor, sinucigasii sunt considerati ca implinesc lucrarea diavolului, deci nu pot avea parte de "binefacerile" si de "pilele" puse de popa la Doamne-Doamne pentru raposat.
Si acum vine tema de cercetare:
Unde pana mea este echitatea pe pamantul asta? De ce Biserica se leapada de sinucigasi ca de leprosi, cand si biserica este de vina pentru sinucidere?
Daca se accepta exorcizarea ca metoda de dez-diavolizare a nefericitilor banuiti de influente necurate, ce lucrare/metodă/slujbă nu s-a facut pentru a-i da o sansa amaratului chinuit de ganduri negre, care simte ca nu mai poate? Cum l-a ajutat pe nefericit biserica asta care propovaduieste iubirea si intelegerea si tot ea este prima intoleranta, vindicativa si inaccesibila? Daca harul de a fi preot se cumpara in Bucuresti cu un apartament sau contravaloarea in bani (exista dovezi concrete), nu e de mirare ca suntem niste prosti care merg in turma la biserica doar pt ca ne temem. Ca asa zice Biblia: "Temeti-va!". Eu ma tem. Ma tem ca, in curand, voi scuipa pe Biblie, pe cruce, pe cutumele anacronice ale ortodoxiei si-mi voi vedea de drum.
In lumea de dincolo, nu exista Rai si Iad. Iadul este aici.
Declar oficial ca ma lepad de ortodoxie. Ma lepad oficial de botez, de Dumnezeu si Satana, de Pasti si Craciun, de Maica Fecioară si de Duhul Sfant. Acum ardeti-ma pe rug, fariseilor...
Cazul 1:
39 de ani. Caucazian. Criminal in serie. Condamnat la moarte prin injectare cu substante letale. Vine preotul, omul se spovedeste, se impartaseste, i se aprinde o lumanare dc doreste si este executat. Sicriul cu trupul neinsufletit este returnat familiei, care se ocupa de toate cele lumesti: ingropaciune, parastase, slujbe la biserica. Preotul il tine in capela o noapte, ca e prea cald afara si mai mult nu se poate.
Cazul 2:
39 de ani. Caucazian. Om bun. In urma repetatelor suturi in gura date de viata si de apropiati, decide sa-si ia zilele. Preotul nu-l primeste in biserica, pentru ca s-a sinucis. Ii zice fuga-fuga doua vorbe in scarba pe marginea gropii si arunca pamant peste el. Intregul ceremonial dureaza 2 minute. Pusul pamantului la loc: inca 8 minute. Prin gestul lor, sinucigasii sunt considerati ca implinesc lucrarea diavolului, deci nu pot avea parte de "binefacerile" si de "pilele" puse de popa la Doamne-Doamne pentru raposat.
Si acum vine tema de cercetare:
Unde pana mea este echitatea pe pamantul asta? De ce Biserica se leapada de sinucigasi ca de leprosi, cand si biserica este de vina pentru sinucidere?
Daca se accepta exorcizarea ca metoda de dez-diavolizare a nefericitilor banuiti de influente necurate, ce lucrare/metodă/slujbă nu s-a facut pentru a-i da o sansa amaratului chinuit de ganduri negre, care simte ca nu mai poate? Cum l-a ajutat pe nefericit biserica asta care propovaduieste iubirea si intelegerea si tot ea este prima intoleranta, vindicativa si inaccesibila? Daca harul de a fi preot se cumpara in Bucuresti cu un apartament sau contravaloarea in bani (exista dovezi concrete), nu e de mirare ca suntem niste prosti care merg in turma la biserica doar pt ca ne temem. Ca asa zice Biblia: "Temeti-va!". Eu ma tem. Ma tem ca, in curand, voi scuipa pe Biblie, pe cruce, pe cutumele anacronice ale ortodoxiei si-mi voi vedea de drum.
In lumea de dincolo, nu exista Rai si Iad. Iadul este aici.
Declar oficial ca ma lepad de ortodoxie. Ma lepad oficial de botez, de Dumnezeu si Satana, de Pasti si Craciun, de Maica Fecioară si de Duhul Sfant. Acum ardeti-ma pe rug, fariseilor...
vineri, 22 iulie 2011
joi, 7 iulie 2011
Dragos Panturu
Buna.. ce-o fi,
Nu stiu cand vei citi randurile astea. Nici macar nu stiu daca "ce-o fi"-ul va fi bun sau nu. Stiu doar ca am o veste trista pe care o duc cu mine si m-am gandit sa-ti scriu de ieri, insa... e greu sa gasesti cuvinte potrivite ca sa dai o veste proasta, mai ales cand esti un strain pentru cel caruia ii scrii.
Dragos Panturu, greierasul vesel, si-a pus arcusul in cui la 35 de ani, in plina vara... Si-a croit drum printre stele, printre fulgii si bulgarii de zapada pe care i-a cantat mereu... Mi-a fost imposibil sa cred asta, insa azi (ma rog, deja e "ieri") am dat ochii cu realitatea. Am sperat pana in ultima clipa ca telefonul primit de la Cristi Dumitrascu era o gluma. N-a fost sa fie...
Asa cum se intampla de fiecare data, realizam prea tarziu ce pierdem. Asta mi s-a intamplat si mie in ultima saptamana, cand am dus pe ultimul drum trei prieteni buni. Am dat un search pe google si am gasit in blogul tau cateva postari mai vechi in care il mentionai pe Dragos. Asa am ajuns sa-ti dau e-mailul asta negru. Ca sa stii. Ca sa rememorezi si tu toate acele clipe frumoase pe care, probabil, le-ai petrecut in compania lui si sa te bucuri, ca si mine, ca ai avut ocazia sa cunosti un om cum intalnesti mai rar.
Eroii sunt puternici. Dar si eroii mai cedeaza cateodata... Isi cer tainul de liniste pe care nu l-au avut niciodata si, pentru ca aceasta dorinta le este refuzata, si-o indeplinesc singuri... Razbunarea unei societati de cacao este aceea de a le face o slujba religioasa pe fuga, fara lacas sfant, in varianta mini-demo, din cauza gestului lor de a-si curma zilele. Jenant. Un suflet care recurge la asa ceva e clar ca s-a chinuit mult. Dar cine sunt eu sa judec cutumele unui neam care nu-si mai vede drumul drept? Care si-a ingropat speranta? Care se ghideaza dupa un sistem nou, dar de (non)valori? N-am niciun drept.
Mie, ca si celorlalti prieteni si fosti colegi de scoala, de trupa etc., mi-a mai ramas doar sa merg inainte. Sa pot povesti si altora cine a fost Dragos Panturu.
Cu prietenie,
Kali
duminică, 26 iunie 2011
Noaptea cea mai grea
In fiecare an, de 12 veri incoace, noaptea asta este cel mai greu de trecut.
Nu pot dormi si nu e de mirare. Vad zbateri scurte. Aud galgaitul plamanilor capituland si inecandu-se incet-incet intr-un lichid maro, care, multumit ca i-a cucerit, se prelinge usurel in coltul drept al gurii si este sters repede si cu grija de o asistenta frumoasa si plina de compasiune...
Ochii par de sticla capruie si reflecta lumina tare aiurea, acum, ca viata s-a scurs din ei... Obrajii s-au relaxat. E un chip pe care, ciudat, nu-l mai cunosc, desi imi pare atat de familiar. Icoana mea zace moale in pat si fruntea ei isi pierde desenele pe care i le-am urmarit cu degetele de atatea ori... Imi aminteste de un pui de gaina pe care l-am crescut in copilarie. Aceeasi moliciune, aceiasi ochi, aceeasi privire, fixa si nehotarata in acelasi timp. Imi tin respiratia, sa o aud pe a lui. Suntem numai noi doi acum. Frumoasa a plecat. O simt si pe sor-mea aproape, dar nu o vad. Pentru ca nu mai vad. Au disparut pereti de salon, cearsafuri albe. A ramas doar o lumanare pe care imi vine sa o iau la palme, vazand-o asa vesela si jucausa. Trag, pe ascuns, adanc aer in piept si ascult. Nu aud nimic. Cred ca s-a terminat desprinderea...
In noaptea asta, in fiecare an, de 12 veri incoace, trag, pe ascuns, adanc aer in piept. N-am stiut niciodata sa-i spun ca il iubesc. Nici macar atunci cand atipeam in bratele lui. Cand ma mangaia prin par. Cand imi facea o cescuta de cafea. Cand se chinuia din rasputeri sa-mi bage in cap o schija de matematica. Cand mi-a pus prima data surubelnita in mana. Cand m-a ajutat sa construiesc primul meu dispozitiv de comunicat in codul Morse. Cand m-a invatat sa fac praf mine de creion si sa amestec grafitul cu vaselina, pentru a unge rulmentii bicicletei. Cand...
Am mari restante de "te iubesc". O sa ma achit de ele cand ne-om revedea. Sper sa nu ma uiti. Si sa ma ierti ca vin atat de rar la tine, inca nu accept ca esti acolo. Esti cu mine, in gandul meu, in fiecare secunda. Pietrele alea albe si mereu reci imi sunt straine. Altarul tau e in inima mea.
Ai setat niste standarde greu de egalat. Si ma bucur ca m-ai invatat perfectionista. Mi-ai dat si cel mai de pret dar: intelepciunea de a nu mai pierde clipa si de a spune "te iubesc" atunci cand trebuie. Si cui trebuie. Sunt cuvinte sfinte, pe care nu le mocirlesti pentru orice neavenit cu pretentii de prieten care "tine la tine si vrea sa te vada fericita".
Stiu ca nu ma poti citi. Dar ma auzi? Zi, ma auzi? Ma simti? Vorbeste! Ma simti? Simte-mi lacrimile curgand siroaie!
Curgeau la fel si atunci. Picaturi de "te iubesc" oferite prea tarziu...
Я люблю тебя, папа!!! Я люблю тебя, как никому не любила... Не забывай меня, я тебя не забыла. Ты это знаешь, не так? Я люблю тебя... Дай мне руку и улыбaй. Я скучаю по твою улыбку...
Nu pot dormi si nu e de mirare. Vad zbateri scurte. Aud galgaitul plamanilor capituland si inecandu-se incet-incet intr-un lichid maro, care, multumit ca i-a cucerit, se prelinge usurel in coltul drept al gurii si este sters repede si cu grija de o asistenta frumoasa si plina de compasiune...
Ochii par de sticla capruie si reflecta lumina tare aiurea, acum, ca viata s-a scurs din ei... Obrajii s-au relaxat. E un chip pe care, ciudat, nu-l mai cunosc, desi imi pare atat de familiar. Icoana mea zace moale in pat si fruntea ei isi pierde desenele pe care i le-am urmarit cu degetele de atatea ori... Imi aminteste de un pui de gaina pe care l-am crescut in copilarie. Aceeasi moliciune, aceiasi ochi, aceeasi privire, fixa si nehotarata in acelasi timp. Imi tin respiratia, sa o aud pe a lui. Suntem numai noi doi acum. Frumoasa a plecat. O simt si pe sor-mea aproape, dar nu o vad. Pentru ca nu mai vad. Au disparut pereti de salon, cearsafuri albe. A ramas doar o lumanare pe care imi vine sa o iau la palme, vazand-o asa vesela si jucausa. Trag, pe ascuns, adanc aer in piept si ascult. Nu aud nimic. Cred ca s-a terminat desprinderea...
In noaptea asta, in fiecare an, de 12 veri incoace, trag, pe ascuns, adanc aer in piept. N-am stiut niciodata sa-i spun ca il iubesc. Nici macar atunci cand atipeam in bratele lui. Cand ma mangaia prin par. Cand imi facea o cescuta de cafea. Cand se chinuia din rasputeri sa-mi bage in cap o schija de matematica. Cand mi-a pus prima data surubelnita in mana. Cand m-a ajutat sa construiesc primul meu dispozitiv de comunicat in codul Morse. Cand m-a invatat sa fac praf mine de creion si sa amestec grafitul cu vaselina, pentru a unge rulmentii bicicletei. Cand...
Am mari restante de "te iubesc". O sa ma achit de ele cand ne-om revedea. Sper sa nu ma uiti. Si sa ma ierti ca vin atat de rar la tine, inca nu accept ca esti acolo. Esti cu mine, in gandul meu, in fiecare secunda. Pietrele alea albe si mereu reci imi sunt straine. Altarul tau e in inima mea.
Ai setat niste standarde greu de egalat. Si ma bucur ca m-ai invatat perfectionista. Mi-ai dat si cel mai de pret dar: intelepciunea de a nu mai pierde clipa si de a spune "te iubesc" atunci cand trebuie. Si cui trebuie. Sunt cuvinte sfinte, pe care nu le mocirlesti pentru orice neavenit cu pretentii de prieten care "tine la tine si vrea sa te vada fericita".
Stiu ca nu ma poti citi. Dar ma auzi? Zi, ma auzi? Ma simti? Vorbeste! Ma simti? Simte-mi lacrimile curgand siroaie!
Curgeau la fel si atunci. Picaturi de "te iubesc" oferite prea tarziu...
Я люблю тебя, папа!!! Я люблю тебя, как никому не любила... Не забывай меня, я тебя не забыла. Ты это знаешь, не так? Я люблю тебя... Дай мне руку и улыбaй. Я скучаю по твою улыбку...
luni, 20 iunie 2011
Orion-UKA
Yukledim sevgimi gozyaslarima
Al gotur uzaklara, gozyaslarimdan utanma
Utanma ya da sakin beni hatirlama
Tas doldurma bagrina; git sevis baskalariyla
Eller gibi devranma
Sarilip yat kollarina, yabanci gelmesin sana
Korkma ben olmam ki yaninda
Kuytu bir yer arama; git sevis baskalariyla
Hasret vurunca bir parca, dumanli gozlerime aldirma, anilar hesap sorar sana
Aldirma aglamam omur boyunca
Kalbini koyup avuclarima; git sevis baskalariyla...
joi, 16 iunie 2011
marți, 14 iunie 2011
S-a terminat
In sfarsit. Cu inima rupta in cinshpe. S-a terminat. Atatea greseli intr-un timp atat de scurt. Luata de fraiera din nou. Mai e un pic insa. Tic-tac, tic-tac...
Si fiecare experienta d-asta ma inraieste. Ma indeparteaza. Ma uit la mine si nu-mi vine sa cred in ce hal am ajuns. Cu numai 3-4 ani in urma eram inconjurata mereu de oameni, faceam o multime de lucruri pentru oameni. Acum nu ma mai simt in stare sa fac nici macar pentru mine. Singura mea bucurie raman copiii. Cu gandul la ei o sa plec. Atunci cand o sa plec. Cineva ar trebui sa ma salveze de mine si de efectele mele (auto)distructive. E jale...
Bunutzul sa aiba grija de sufletul meu... Ca eu nu mai sunt in stare sa discern ce e bun si ce-mi face rau.
Si fiecare experienta d-asta ma inraieste. Ma indeparteaza. Ma uit la mine si nu-mi vine sa cred in ce hal am ajuns. Cu numai 3-4 ani in urma eram inconjurata mereu de oameni, faceam o multime de lucruri pentru oameni. Acum nu ma mai simt in stare sa fac nici macar pentru mine. Singura mea bucurie raman copiii. Cu gandul la ei o sa plec. Atunci cand o sa plec. Cineva ar trebui sa ma salveze de mine si de efectele mele (auto)distructive. E jale...
Bunutzul sa aiba grija de sufletul meu... Ca eu nu mai sunt in stare sa discern ce e bun si ce-mi face rau.
luni, 16 mai 2011
sâmbătă, 26 martie 2011
Elevilor mei
In cariera oricarui profesor sau invatator, vine o clipa cand tragi linie si aduni. Iti analizezi activitatea pe care ai prestat-o si cauti punctele tari si punctele slabe, ca sa stii unde ai facut bine si unde poti repara ce au stricat altii sau ce nu ai dezvoltat tu cum trebuia. Nu sunt o exceptie, se pare ca a sosit acea clipa si pentru mine.
Cand intru la clasa, nu o fac in ideea de a scapa repede de munca. La mine principiul "timpul trece, leafa merge" nu exista. Exista insa constiinta faptului ca un gest corect sau facut la timpul potrivit poate repara dezastre sau, din contra, un gest, o vorba, o privire negandite indeajuns pot ruina munca de ani intregi.
V-am invatat ca mai importante decat orice altceva sunt constiinta, iubirea si adevarul. V-am invatat ca numai Bunutul este perfect, ca oamenii pot gresi, dar ca este important sa recunoasca greseala si, pe cat posibil, s-o indrepte. V-am invatat ca limba pe care o vorbiti trebuie scrisa corect, v-am invatat ca tainele nu se intrevad prin fum de tigara sau prin aburi de alcool, ci sunt asezate cuminti intre copertele mai noi sau mai vechi ale unei carti. V-am rugat sa fiti cinstiti cu altii pentru a putea fi cinstiti cu voi insiva. V-am spus ca si parintii vostri ca modestia si generozitatea sunt cheile catre o viata adevarata si curata.
Am sustinut ani de-a randul aceste lucruri. Asa le-am invatat si eu. Unora m-am opus, pentru ca am fost un copil dificil, care nu s-a multumit cu "Asa trebuie sa faci, pentru ca asa spun eu!".
In clipa asta, nu mai stiu nici eu care este adevarul. Cu siguranta ca, undeva departe, adevarul asteapta sa fie descoperit. Si de mine, si de voi. Mi-e teama ca, invatandu-va sa fiti cinstiti, modesti si generosi, am facut din voi, fara sa vreau, potentiale victime pentru toti aceia care nu au scrupule sau constiinta. Sub haina larga si aparent calduroasa a spiritului de competitie se pot naste monstri. Monstri cu chip uman. Priviti-i drept in ochi! Nu cedati! Darurile cu care ati fost inzestrati si iubirea pe care am incercat sa o rasadesc in inimile voastre trebuie sa invinga.
Am "imbatranit". Incerc sa am rabdarea si intelepciunea de a sustine in continuare aceste idei. "Fiti cinstiti fata de voi insiva!", va spun acum. "De ce?", veti intreba voi. "Pentru ca asa spun eu!", adaug cu grimasa batranicioasa a profesorului decrepit, batjocorit de sistem si de propriii colegi invidiosi.
Ramane sa alegeti voi: va opuneti acestui "asa am zis eu" si cautati o solutie mai buna sau... poate ca totusi batrana voastra invatatoare are dreptate.
Asa-i?
Cand intru la clasa, nu o fac in ideea de a scapa repede de munca. La mine principiul "timpul trece, leafa merge" nu exista. Exista insa constiinta faptului ca un gest corect sau facut la timpul potrivit poate repara dezastre sau, din contra, un gest, o vorba, o privire negandite indeajuns pot ruina munca de ani intregi.
V-am invatat ca mai importante decat orice altceva sunt constiinta, iubirea si adevarul. V-am invatat ca numai Bunutul este perfect, ca oamenii pot gresi, dar ca este important sa recunoasca greseala si, pe cat posibil, s-o indrepte. V-am invatat ca limba pe care o vorbiti trebuie scrisa corect, v-am invatat ca tainele nu se intrevad prin fum de tigara sau prin aburi de alcool, ci sunt asezate cuminti intre copertele mai noi sau mai vechi ale unei carti. V-am rugat sa fiti cinstiti cu altii pentru a putea fi cinstiti cu voi insiva. V-am spus ca si parintii vostri ca modestia si generozitatea sunt cheile catre o viata adevarata si curata.
Am sustinut ani de-a randul aceste lucruri. Asa le-am invatat si eu. Unora m-am opus, pentru ca am fost un copil dificil, care nu s-a multumit cu "Asa trebuie sa faci, pentru ca asa spun eu!".
In clipa asta, nu mai stiu nici eu care este adevarul. Cu siguranta ca, undeva departe, adevarul asteapta sa fie descoperit. Si de mine, si de voi. Mi-e teama ca, invatandu-va sa fiti cinstiti, modesti si generosi, am facut din voi, fara sa vreau, potentiale victime pentru toti aceia care nu au scrupule sau constiinta. Sub haina larga si aparent calduroasa a spiritului de competitie se pot naste monstri. Monstri cu chip uman. Priviti-i drept in ochi! Nu cedati! Darurile cu care ati fost inzestrati si iubirea pe care am incercat sa o rasadesc in inimile voastre trebuie sa invinga.
Am "imbatranit". Incerc sa am rabdarea si intelepciunea de a sustine in continuare aceste idei. "Fiti cinstiti fata de voi insiva!", va spun acum. "De ce?", veti intreba voi. "Pentru ca asa spun eu!", adaug cu grimasa batranicioasa a profesorului decrepit, batjocorit de sistem si de propriii colegi invidiosi.
Ramane sa alegeti voi: va opuneti acestui "asa am zis eu" si cautati o solutie mai buna sau... poate ca totusi batrana voastra invatatoare are dreptate.
Asa-i?
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)