Fericirea are chipul meu

Totul a inceput cu trei saptamani in urma. Era aproape miezul noptii. Dadeam refresh ferestrei de facebook, dintr-o dorinta greu de stapanit de a vorbi cu cineva. Cativa prieteni isi petreceau (ca si mine) ultimele franturi din zi agatati de niste bytes in asteptarea unui somn izbavitor.

Simteam o schimbare la mine si aveam nevoie de vorbesc cu cineva, dupa atatea luni de inchistare. Am agatat o prietena cu traditionalul: "Pup, ce faci?". Era obosita. O sa razi probabil, dar mi-a fost jena sa pun mana pe telefon si sa o sun. Vorbeam cu ea prin messengerul facebook chiar in clipa aceea, dar nu am indraznit sa o sun fiind 12 noaptea. In plus, ar fi simtit in vocea mea ca ma framanta ceva si as fi ingrijorat-o, poate. Voiam o parere obiectiva, dar eu insami deformam realitatea, ascunzandu-ma de prietena mea in spatele tastaturii si nemarturisindu-i niste detalii importante. Practic, manipulam raspunsul in directia pe care o doream. "Asta nu mai este obiectivitate", am gandit. Am terminat conversatia.

Am deschis o carte. Era un dar primit de ziua mea anul acesta si, timp de doua luni, tot ce am facut a fost sa o sterg de praf periodic. "In cautarea fericirii" - Daniel Gilbert. Citeam fiecare fraza de doua ori. Nu intelegeam nimic. "Ca si sobolanii si porumbeii, fiecare dintre noi..." "Bing!", ma anunta iPad-ul ca am un mail nou. Fuguta-fuguta, sa vad cine e, ce a mai postat, ce mai este, poate mi-a raspuns cineva la un topic mai vechi... "Aaaa, doar o invitatie la joc...", imi ziceam dezamagita si reveneam la fraza mea. Incercam s-o citesc din nou si din nou: "Unde eraaaam, unde eraaamm.. Aaa, da: <<Ca si sobolanii si porumbeii, fiecare dintre noi...>>" "Bing!" - un mail de la comunitatea motociclistilor... Un report pentru o postare deocheata... Pana sa apuc sa o sterg, o rezolvase alt moderator...Booooon, revenim... <<Ca si sobolanii si porumbeii, fiecare dintre noi...>> "Bing!", alta notificare. Deja nu mai pricepeam nimic din ce citeam. 

Incepusem sa ma enervez, am constientizat ca, de la atatea sms-uri si facebook, nu mai am rabdare sa citesc texte mai lungi de 10 randuri. Am realizat ca am inceput sa-mi traiesc viata pe "repede-inainte", ca si cand s-ar termina maine. Nu, nu se termina maine pentru mine, ci poate poimaine, asa ca as mai avea timp sa fac lucrurile asa cum trebuie. Am inchis cartea. Am pornit laptopul. Am deschis fereastra de facebook. Am vizitat cateva profiluri de prieteni. Mi-am notat zilele lor de nastere. Am deschis un tab de google: "how to delete the facebook account". Am urmat pasii. "Geni, Gigel, Costel, Ionel, Purcel will miss you daca iti inchizi contul", zicea facebook... "Trimite-i un mesaj", adauga. Ziceai ca ma sinucid si feisbuc ma impiedica, invatandu-ma cum sa cer ajutor de la prieteni ca sa nu o fac. Care prieteni? Aia care imi sunt prieteni au numerele de telefon in mizeria mea de Nokia (ca HTC-ul n-am fost in stare sa-l repar, ocupata fiind sa stau pe facebook). Nu exista numarul tau de telefon in telefonul meu? Trist, ce sa zic. Asta inseamna ceva, nu? Iar daca tu nu il ai pe al meu e mai mult decat clar cat de prieteni suntem. Asa ca am dat cu eject facebook-ului cu asa o sete si asa un zambet... Greu de descris placerea pe care am simtit-o. Aproape indecenta.

M-am trezit a doua zi de dimineata cu o senzatie stranie de fericire. Era joi. In cateva minute aud iPad-ul : "Bing!". De data asta nu m-am mai grabit. Mi-am facut rutina zilnica de dezlipit ochii, periat coltii, dushuit si echipat in timpul in care fierb cafeaua. Nu-mi lipsea nimic. M-am uitat la ceas: era prea devreme sa plec la job. "Ce sa fac cu timpul asta? Ia sa verific iPad-ul, parca miorlaise mai devreme." O notificare de la o agentie de travel. Am zambit. "Ce sa mai fac? Hai ca dau o matura prin bucatarie si spal pe jos", ca deh, am trei pisici si consider ca e bine sa spal macar de doua ori pe zi. Zis si facut. "Mai am timp inca, ce sa fac? Sa citesc ceva? Mai bine nu, ca raman prinsa acolo si intarzii sigur la job. Ia sa ma machiez..."

Ca sa rezum: in 45 de minute eram cu dusul facut, machiata, echipata, cafeaua bauta, toata casa maturata si spalata pe jos, litiera matzelor spalata si cu nisip proaspat, iguana hranita, pestii hraniti, porumbeii hraniti, eu zambitoare si cu chef de treaba. Am iesit din bloc si am tras adanc aer in piept, de ziceai ca prizez oxigen, nu respir. Ziua a curs frumos, aglomerata ca orice joi. Am zambit tot timpul. Ca o paranteza: Alveola, Androneasca, Bogdan, Simona, Rechinul - asta e ordinea in care oamenii au realizat ca nu mai am cont pe facebook. Iar ala care zicea ca ma iubeste de lesina dupa mine a remarcat dupa o saptamana si a facut si crize ca nu l-am consultat inainte de a-mi sterge contul. Iubire, bibelou de portelan... :))

M-am lasat de fumat de opt luni. Am slabit 10 kilograme. M-am lasat de facebook. Casa e in ordine mereu, animalele mangaiate si rasfatzate , am terminat de sortat hainele pentru donat si am ordonat in sifonier ce ramas. Am terminat de vazut "Lie to Me" si "House M.D.". Deci se pare ca iti poti face timp. Aaaa, si imi sun prietenii, ii invit la mine la clatite sau ii vizitez eu. Ba chiar am avut timp sa imi dau seama ca m-am indragostit, lucru greu de crezut dupa atata vreme.

Fericirea deplina este atunci cand iti invingi demonii. Iar pentru asta nu e nevoie de nicio carte.

s'mi tini in brati cum mi tineai

 S'am un dor a meu chirut... / 
di can stiut / io v'ani te'asteptu / 
vrutlu'a meu vrut /
 tini iara's zini la mini /
 cum ti ineai / s'mi tini in brati /
 cum mi tineai...

Te-am visat. Erai tot tu, asa cum te-am lasat ultima oara. Nici de data asta nu ai vorbit. Azi mi-am amintit discutia noastra despre cei care rad mult si par ca se distreaza. Spuneam ca dorinta de a disimula tristetea e mare, astfel ca, uneori, nu-ti dai seama ce curenti perfizi scufunda incet-incet nava. Am invatat asta "the hard way". Mi-o amintesc de ziua mea in fiecare an, de-atunci incoace. Gasesc in continuare dificil sa-ti accept decizia. Culmea: am inteles de ce ai facut-o.

Am pierdut verigheta joi. Am plans pe tema asta de mama focului. Am observat cand am ajuns la scoala si am dat mana cu musafirii. Lipsea ceva. Nu era ceva la locul lui. Am cautat-o in buzunare, pe scari, in curtea scolii, in clasa, la Ana si pe unde am mai fost... Nimic... M-am gandit la tine. O fi venit dezlegarea? Am inima indoita: as vrea sa ma lasi sa zbor, altfel simt cum mi se rupe inima de tristete... In acelasi timp, nu vreau sa te pierd...

Am gasit-o azi-dimineata. Era intre saltea si pat. O pierdusem acasa. Asa de fericita am fost... Cand am pus-o pe deget insa, am avut senzatia stranie a unui obiect rece, strain. Oare chiar o fi venit dezlegarea? Am inima indoita: as vrea sa ma lasi sa zbor, pentru ca simt cum mi se rupe inima de tristete... In acelasi timp, nu vreau sa te pierd...

Si nu, nu te pierd. Si nu, nu mai port verigheta. Pentru ca tu nu, nu mai esti. Si, chiar daca am fost candva cea mai frumoasa viitoare mamica din lume, acum trebuie sa fiu cea mai frumoasa viitoare ... ceva, nu stiu ce. Dar - clar - viitoare.

New me :P

Băi, ia mai "ho!" !

Azi am incercat sa trag linie si sa adun evenimentele din ultimele 12 luni... O separare (martie), un esec (mai), moartea lui nelson (iulie), sinuciderea lui dragos panturu (iulie), sinuciderea lui mihai (iulie), un esec (august), un esec in octombrie, alt esec (decembrie), un conflict aiurea (ianuarie), probleme cu cainii (martie), frecusuri in viata privata (aprilie), probleme cu iguana (mai), despartire (mai), din nou probleme cu cainii (mai) si azi (adica ieri) am mai primit una sub centura, afland ca nici celalalt dragos, dragos mirea, vioristul, nu mai e... Cateodata, ma gandesc ca dumnezeu vrea sa-mi testeze inima, sa vada in ce punct face poc... Sau, pur si simplu, isi bate joc, de plictiseala, asa...

Ma pregatesc pentru serbarea de Craciun...

Am terminat amenajarea clasei, pregatitul cadourilor pentru copii. A trebuit sa alerg ceva zilele astea si nu o spun ca un repros adresat parintilor clasei, dimpotriva, ii apreciez mult pentru eforturile pe care le fac. Spun treburile astea pentru ca mi-a ajuns cutitul la os si, astazi mai ales, m-am decis sa sa ma intorc frumusel cu fatza impotriva vantului (stiti expresia). M-am saturat sa indur asemenea ciobanului mioritic si sa ma resemnez, stiind ca urmeaza sa fiu luata la misto de guvernanti, de toti baietii veseli pusi in functii pe criterii politice, care nu au niciun habar despre sistemele educationale de afara, ci pun cate o intrebare-doua subalternilor care mai misca in front cat de cat. Adica acelora care inca nu au fost decerebralizati de sistem, de shpagi, de dorinta de imbogatire fara munca.

Sunt invatatatoare de 15 ani. Am terminat si eu niste facultati, ca tot omul. Imi fac meseria din pasiune. Din salariul primit la scoala imi cumpar tigari (da, stiu, ar trebui sa ma las), rar cate o carte cadou pt elevii mei si platesc intretinerea. De atat imi ajunge. Ca sa am din ce trai, am un al doilea loc de munca. Si, bineinteles, nu am familie, pentru ca nu am, de fapt, o viata. Daca as avea un copil, am muri de foame amandoi. Chiar daca m-as lasa de fumat.

De luna trecuta nu-mi mai platesc contributia la sindicat. Nu exista sindicat nici in spirit, dar nici fizic nu va mai exista, in contextul legislativ actual.

Refuz sa imi mai semnez condica! Refuz sa mai completez tabelul cu activitatile extrascolare! EDUCATIA SE FACE DIN CONSTIINTA, NU DIN FRICA! REFUZ SA SCOT PE BANDA RULANTA CARNE DE TUN PENTRU HOTII CARE VOR VENI! ELEVII MEI VOR GANDI SI VOR ALEGE INTOTDEAUNA CE E MAI BINE PENTRU EI SI PENTRU TZARA ASTA, daca vor mai sta in ea.

Ultimele gaselnite ale onor ministerului (scris cu "m" mic, pentru ca mai are pana castiga respectul meu): fiecare invatator va preda trei sau patru discipline optionale la clasa, in conditiile in care tot onor statul nu asigura baza materiala, sa faca in asa fel incat invatamantul in Romania chiar sa fie gratuit. Vrem performanta, dar nu investim. Vrem clasa zero sa intre in cadrul scolilor, dar suntem suficient de tampi sa nu realizam ca dotarea claselor nu permite "inrolarea" unor elevi atat de mici. Cum stau in banci? Cum ii asigur pozitia corecta la scris? sau desenat? Cum il duc la toaleta, ca nu ajunge sa foloseasca amaratul ala de scaun?

Eu, Eugenia Caragancev, am dat cu subsemnatul, impreuna cu parintii clasei mele, pentru achizitionarea unor auxiliare. Ca mine au facut si altii. De ce? Cum sa fac performanta pe niste manuale despre care umbla vorba (si stim ca fum fara foc nu iese) ca ar fi aprobate pe shpagi? Nu sunt toate asa, dar sunt. De ce trebuie sa justific cuiva de ce am ales acele materiale? Cui sa justific? Unuia care ia spaga?

Meseria de educator, indiferent la ce nivel se desfasoara, are o componenta morala de nebatjocorit. Teoretic. Dati afara scursurile care se angajeaza in invatamant pentru o perioada, considerand ca salariul este un fel de ajutor de somaj! Asta este o vocatie, nu o meserie!

... Venisem chitita acasa, sa ma imbrac frumos, sa ma coafez. N-o s-o fac! Eu nu sunt aia coafata! Eu sunt aia care-si permite o pereche de blugi de 13 lei si un tricou asijderea, dar sunt curata pe maini. Nu iau spaga. In ziua cand voi lua spaga, voi schimba meseria de educator pe cea de centurista. Pentru ca nu se va mai simti nicio diferenta. M-as vinde oricum. Iar eu nu sunt de vanzare!

Parinti - pentru ca aproape toti sunteti sau veti deven, faceti ceva pentru copiii vostri! Luati o decizie! Oricare! Dar luati-o... Tzara asta se duce de rapa cu acordul nostru...

Azi, nu, te rog eu, nu...

... mi-a ajuns programul facut de altii. N-am chef, "cum zice si Chirila", "nu am chef azi" :) Va rog sa-mi trimiteti pizza si calcan, ca tin regim :)))


Nu sunt lenesa. Dimpotriva, sunt foarte activa, dar in lumea mea, aia de va place voua sa-i spuneti "lume interioara", pe care ma straduiesc s-o pastrez bogata. De "afara" ce sa iau?.. Sunt satula de suferinta, de sarcini impuse, de "eu cred ca mai bine pentru tine ar fi sa...".


Eu cred ca mai bine - sau, mai bine zis, cel mai bine - pentru mine ar fi sa ma lasati in pace. "Asa suna in capul meu: bip-bip-bip-bip-bip-bip-bip! E ocupat!" Sunt ocupata, da, sunt ocupata! Lasati-ma in pace!


Inchei cu un banc pe care mi l-a spus azi tanarul Alveola - un prieten extraordinar -, ca sa intelegeti de unde vine treaba cu pizza si calcanul de la inceputul postarii.

Cica un tip se duce la doctor si, dupa ce este analizat din cap pana in picioare, este trimis la sectia de psihiatrie.
- Veti sta la rezerva 12 si veti manca mancare de regim: pizza si calcan.
- Pai cum, domn' doctor, pizza si calcanul sunt de regim?
- Pai da, ca numai alea incap pe sub usa.


Pizza sa fie Con Tutto, de la Capri (Bd Timisoara), iar langa calcanul prait sa puneti o jumatate de lamaie. :)

Va pupa fata.



"Astazi de exemplu, vreau sa pierd timpul,
Vreau sa schimb ritmul, atat de simplu,
Nu fac pericol astazi, nu sunt tipul,
Astazi nu iubesc, astazi nu lucrez,
Astazi o frec,(...) pun castile si plec,
Si ma petrec, pe bulevarde mari nu ma intrec cu nimeni,
Nu-s panicat, asta e bine, ochelari la ochi se stie, astazi e despre mine!
Ei bine nu incerc sa te conving,
Dar, daca n-ai stiut, astazi e soare in loc de frig,
Azi open your eyes, exact ca in filme ,
Ca daca nu te vede nimeni, poti sa vezi pe oricine
Azi Nu! sunt mort, inchid telefonul si las mesagerie:
Sunt plecat pe varful Omu, asa ca domnul
Slash doamna, va rog reveniti,
Azi ... faceti-va ca nu ma stiti.

Azi nu te rog eu nu, maine poate facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!
Azi nu te rog eu nu maine sigur facem cum zici tu, dar azi NU, NU, NU, NU!

Pot sa gandesc cu voce tare,
Ca nimeni nu ma vede, nimeni nu ma crede,
Nimeni nu m-aude, sunt un oarecare,
Pot sa fumez (...) seara la plimbare,
Pot sa desfac o bere cand e soare
Pot sa ma urc in tren si sa o iau spre mare,
A doua zi sa mergem prin Brasov sa cautam cazare,
Pot sa nu am o cale clara de orientare,
La cota 2000 cu toti tovarasii calare,
Pot sa bat la usa la vecinul, sa il intreb cum e vinul,
Daca-i mai bun ca primul, ca au inchis iar magazinul,
Pot sa fac asta non-stop, pot sa cutreier peste tot, cand stau pe loc.

Doare

Imi daram cu atata usurinta scara, incat as putea fi un mester Manole al absurdului, care cladeste spre iad vartejuri ametitoare din aurele sparte de ingeri la betie.

Desfraul destinului n-are limite. Iti da impresia ca te lasa sa alegi, insa el are grija sa aleaga pentru tine. Iti ofera zambitor un loc intr-o celula a timpului si-ti lasa doar inima, sa scrii cu sangele ei pagini de viata, de iubire sau de razboi. Moartea nu poate fi scrisa. Ea sterge totul, ca o radiera imensa, lasand alba, dar brazdata de taieturile penelului uracios, fatza zilei de ieri. Un pic de rosu in obraji si reciclezi: deja e "azi".

Din locurile unde mangaierile tale si-au gasit pana mai ieri culcus curge o seva stranie care pecetluieste cu sigiliul tacerii fericirea de a te fi cunoscut. Ochii mintii, care m-au rasfatat si m-au mangaiat de atatea ori, dorm acum. Oamenii iau prizonieri oamenii, innodandu-le viitorul si fiinta cu legi fricoase. Inima are calus la gura si zace pe podele ca o fecioara batjocorita adunand, ciob cu ciob, oglinda fericirii.

Pe un colt de stea, sta agatata ca un ciucure speranta. Tremura la fiecare adiere, de teama sa nu cada in gol. Minutele joaca sotronul pe asfaltul cerului. Eu le numar. Tu dormi. Ea... ce face? Noi, ca si voi, am vrea ca ei sa nu se mai joace de-a v-ati ascunselea. E tarziu si noaptea sta sa nasca. Pe mine.

La multi ani, Ferdinand!

ce faci daca?..

...daca se porneste un incendiu?
Raspuns: pasii mai mari.


Petrecem o mare parte a vietii noi, cititorii si scriitorii virtuali, deruland pagina dupa pagina, fosnind usor din scroll.ul mouse.ului si cufundandu.ne partial sau total in atmosfera onirica pe care o descoperim sau o cream. Fiecare byte se oxigeneaza din visele noastre si infloreste intr.un nor pufos, pe care plutim pana la ora nedoritei intalniri cu mos Ene.

Construim cu harnicia unei termite oarbe si cu incapatzanarea specifica speciei umane musuroaie de povesti, palate pe care urmeaza sa le populam cu vise, cu dorinte, cu fericire virtuala totala, pentru ca noi suntem stapanii absoluti si de nezdruncinat ai propriei creatii,nu?

Ne dinamitam singuri sansa spre o fericire reala, studiind ceasuri intregi cum sunt altii, in loc sa vedem cum nu suntem noi. Plonjam ca apucatii intr.o lume a blogului, unde ne traim viata interioara expunand.o intemperiilor exterioare, privirilor mai mult sau mai putin discrete ale celor care, ca si noi, cauta undeva un crampei de fericire. Compromisurile sunt multe si, odata cu primul click, te poti astepta la orice.

Tehnologia are puterea de a scurta distantele. Cuvintele dezbracate de minciuna si ipocrizie si visurile asemanatoare au talentul de a apropia sufletele. Corpurile astrale, cum spunea cineva. Unde salasuiesc astralii astia? In fiecare dintre noi. Ii adormim leganandu.i in patutzul sperantzei si invelindu.i parinteste cu caldura unei iubiri nedefinite si imposibil de definit atunci cand discutam despre doi straini. Cei doi straini se intalnesc din greseala si scriu dureros - cel putin pentru unul dintre ei - inceputul timid al unei "iubiri" interzise. Un alt fel de iubire, fara legatura cu legile omenesti, dar care este interzisa prin legile nescrise ale distantei, ale inertiei si, de ce nu?, ale fricii.

Frica este sentimentul primar. Ea are putere deplina acolo unde sucomba curajul de a accepta ceea ce pare din toate unghiurile a fi o nebunie curata. Astralii simt frica si, fiind fiinte sperioase, isi acopera ochii. Dar privesc printre degete. De ce? Nici ei nu stiu. Stiu doar ca joaca de.a prietenia incepe sa se imbrace in tzepi, iar nou.nascutul arici infricosator e pasat de la unul la celalalt ca un copil inlacrimat si plangacios caruia nu stii ce sa.i faci sa taca. "Asa este - zise unul dintre astrali -, nu stii ce sa faci atunci cand, dupa o viata petrecuta in amortire, gasesti un lucru pe care il simti ca fiind ce cautai, insa nu stii cum sa spui sau sa crezi asta fara a fi luat de nebun..."

Dupa nasterea mea, mama a primit un ceas. Era nou, ea l.a pornit pt prima data. Din pacate, cred ca a asteptat cam mult pana a facut.o, pentru ca asa, ca o potriveala, sunt mereu in intarziere pe pamantul asta... Asa se face ca am ajuns cu intarziere la "intalnire". Si ce intalnire mai este aia in trei?...

O sa.mi fie mereu dor de muzica, de imperiu, de 22-23, insa a sosit vremea sa te zburatacesc de pe varful musuroiului meu, fiindca asa e cel mai "fair" fata de toti cei implicati.

in rest... friendship goes on. Iar de asta sunt sigura, pentru ca i.am avut profesori pe cei care au inventat conceptul si i.au dat un nume. Decat sa intarzii putin si sa ajung la timp sa vad cum pierd tot ce am cautat vreodata, mai bine nu mai ajung deloc.

Cu multa dragoste,

Six.

La grămadă

Vineri. 18.11.2011.

M-am trezit cu gândul la tine din nou. Devii de-a dreptul enervant. Ar fi trebuit să mă gândesc cu disperare la faptul că întârzii la job. A doua zi consecutiv. Mi-e greu fără tine, dar sunt convinsă că nici nu-ți pasă. Dacă nu ți-a păsat când ai făcut-o, de ce ți-ar mai păsa acum?...

Sper că ești liniștit. Măcar unul dintre noi să fie. Cana ta de cafea a fost dărâmată de mâțe acum câteva zile și s-a făcut țăndări. Am luat-o ca pe un semn de la tine că este timpul să "move on". Sunt slăbită ca dracu', am insomnii, nu mi-e foame, nu am chef de nimeni și de nimic. Mint. Am chef de ceva. Am chef să mă plimb cu motoreta pe malul mării, prin nisip, cum făceau unii pe plajă astă-vară în Bulgaria. Am chef să simt cum aruncă roata din spate în aer nisipul mușcat din țărmul vecinilor, să explodez odată cu valul de siliciu, să mă împrăștii în toate zările, poate îmi găsesc drumul pe care mi l-ai retezat când ai plecat. Am chef să ascult muzică la maximum si să urlu. Și, probabil, dacă ai (mai fi) pe-aici, viu, aș avea o poftă nestăpânită să-ți dau și o mare pereche de palme. Să mă ții minte pentru eternitate. Asta, în caz că m-ai uitat.

Îți mulțumesc totuși că nu ai făcut-o acasă. La noi acasă.

Cam asta ar fi concluzia, după atâtea luni în care am plâns până am ajuns să am ochii ca două ceruri fără stele, fără lumină. Vreau să râd din nou, să zâmbesc, să mă simt frumoasă și iubită. Nu abandonată ca o zdreanță, pe un colț de scaun, de un cineva atât de grăbit, încât a uitat că viața în doi se duce în doi... Plecarea ta a distrus tot. Tatăl copiilor mei nenăscuți nu mai este. Dar e cazul să renască mama lor..

Noapte bună, Miță! În lumea mea, începe să se facă dimineață...