New neighbours :)

Suntem foarte iubiti, avem fani peste tot. Asa ca, unde au loc 7 caini, o iguana si 6 pisici, mai e loc de 4 d-astia :)))) this is insane, my friends :))))

Am parbriz, am parbriz

Sunt happy-happy! Parbrizul rosu, original, al Hondei, crapat la accident, s-a transformat intr-un print! Multumita vecinului meu talentat. :) god, i'm so freaking happy :) n-o sa mai zornaie si n-o sa mai arate ca un martian :)) toata neagra si - poc! - windshieldul rosu...

Va puteti imagina ce zambet am? :) vruuuuuuuuuuuuuuuum!

(Scuzati fundalul, n-am avut rabdare, trebuia sa ma laud repede :))))) )

La cirese

Mi-am facut damblaua: am foarte multe kg de cirese in frigider. Sunt de un rosu inchis aproape sfidator. Seamana cu sangele pe care l-am lasat in niste eprubete acum o luna.

Stiati ca fructele si legumele cu pigment rosu inchis combat cancerul?

Tic-tac, tic-tac

Mai sunt doua saptamani si cateva zile pana la vacanta. Nu exista concediu fara mare. Si, pentru ca am prieteni buni, care-mi inteleg nevoia de singuratate si motocicleala pe unde ma taie capul, am primit si sugestii pentru o plaja pe gustul meu in tara mea, Bulgaria :)) 

Din poze, pare o plaja pustie, salbatica, la care ajungi pe niste drumuri proaste, deci chiar am sanse sa nu aud manele din Audi-uri cu IQ 7 :) atat de fericita am fost vazand pozele si asa emotie m-a incarcat, incat imi venea sa ma apuc de facut bagaje. Mai astept un pic insa. Si-asa, la cate haine mai am, bagajul este o joaca de copii. Aaa, si, in fond, la ce imi trebuie haine? :)) periuta de dinti, sapunul, un prosop, costumul de baie si undita :) echipament standard :)))))

La multi ani!

Azi, la ora 12.45, s-au implinit 8 ani de la zborul meu fortat. Multumesc personalului de la Ortopedie, din Spitalul Floreasca. Daca s-ar fi purtat frumos cu mine, poate ca nu as fi fugit din spital si ar fi avut ocazia sa ma lase fara laba piciorulului drept.

Multumesc fostului meu coleg de la Sport Total, care mi-a gasit un doctor capabil.

Multumesc doctorului Pompiliu Popescu. Dumnealui mi-a reparat in cateva zile un picior care suferea de cateva luni. Un profesionist va ramane mereu un profesionist. Jos palaria!

Daca doriti sa va distrati :)

http://www.slideshare.net/upnismedmultimedia/construction-of-an-improvised-electrolysis-apparatus-2-13454227

Fericirea are chipul meu

Totul a inceput cu trei saptamani in urma. Era aproape miezul noptii. Dadeam refresh ferestrei de facebook, dintr-o dorinta greu de stapanit de a vorbi cu cineva. Cativa prieteni isi petreceau (ca si mine) ultimele franturi din zi agatati de niste bytes in asteptarea unui somn izbavitor.

Simteam o schimbare la mine si aveam nevoie de vorbesc cu cineva, dupa atatea luni de inchistare. Am agatat o prietena cu traditionalul: "Pup, ce faci?". Era obosita. O sa razi probabil, dar mi-a fost jena sa pun mana pe telefon si sa o sun. Vorbeam cu ea prin messengerul facebook chiar in clipa aceea, dar nu am indraznit sa o sun fiind 12 noaptea. In plus, ar fi simtit in vocea mea ca ma framanta ceva si as fi ingrijorat-o, poate. Voiam o parere obiectiva, dar eu insami deformam realitatea, ascunzandu-ma de prietena mea in spatele tastaturii si nemarturisindu-i niste detalii importante. Practic, manipulam raspunsul in directia pe care o doream. "Asta nu mai este obiectivitate", am gandit. Am terminat conversatia.

Am deschis o carte. Era un dar primit de ziua mea anul acesta si, timp de doua luni, tot ce am facut a fost sa o sterg de praf periodic. "In cautarea fericirii" - Daniel Gilbert. Citeam fiecare fraza de doua ori. Nu intelegeam nimic. "Ca si sobolanii si porumbeii, fiecare dintre noi..." "Bing!", ma anunta iPad-ul ca am un mail nou. Fuguta-fuguta, sa vad cine e, ce a mai postat, ce mai este, poate mi-a raspuns cineva la un topic mai vechi... "Aaaa, doar o invitatie la joc...", imi ziceam dezamagita si reveneam la fraza mea. Incercam s-o citesc din nou si din nou: "Unde eraaaam, unde eraaamm.. Aaa, da: <<Ca si sobolanii si porumbeii, fiecare dintre noi...>>" "Bing!" - un mail de la comunitatea motociclistilor... Un report pentru o postare deocheata... Pana sa apuc sa o sterg, o rezolvase alt moderator...Booooon, revenim... <<Ca si sobolanii si porumbeii, fiecare dintre noi...>> "Bing!", alta notificare. Deja nu mai pricepeam nimic din ce citeam. 

Incepusem sa ma enervez, am constientizat ca, de la atatea sms-uri si facebook, nu mai am rabdare sa citesc texte mai lungi de 10 randuri. Am realizat ca am inceput sa-mi traiesc viata pe "repede-inainte", ca si cand s-ar termina maine. Nu, nu se termina maine pentru mine, ci poate poimaine, asa ca as mai avea timp sa fac lucrurile asa cum trebuie. Am inchis cartea. Am pornit laptopul. Am deschis fereastra de facebook. Am vizitat cateva profiluri de prieteni. Mi-am notat zilele lor de nastere. Am deschis un tab de google: "how to delete the facebook account". Am urmat pasii. "Geni, Gigel, Costel, Ionel, Purcel will miss you daca iti inchizi contul", zicea facebook... "Trimite-i un mesaj", adauga. Ziceai ca ma sinucid si feisbuc ma impiedica, invatandu-ma cum sa cer ajutor de la prieteni ca sa nu o fac. Care prieteni? Aia care imi sunt prieteni au numerele de telefon in mizeria mea de Nokia (ca HTC-ul n-am fost in stare sa-l repar, ocupata fiind sa stau pe facebook). Nu exista numarul tau de telefon in telefonul meu? Trist, ce sa zic. Asta inseamna ceva, nu? Iar daca tu nu il ai pe al meu e mai mult decat clar cat de prieteni suntem. Asa ca am dat cu eject facebook-ului cu asa o sete si asa un zambet... Greu de descris placerea pe care am simtit-o. Aproape indecenta.

M-am trezit a doua zi de dimineata cu o senzatie stranie de fericire. Era joi. In cateva minute aud iPad-ul : "Bing!". De data asta nu m-am mai grabit. Mi-am facut rutina zilnica de dezlipit ochii, periat coltii, dushuit si echipat in timpul in care fierb cafeaua. Nu-mi lipsea nimic. M-am uitat la ceas: era prea devreme sa plec la job. "Ce sa fac cu timpul asta? Ia sa verific iPad-ul, parca miorlaise mai devreme." O notificare de la o agentie de travel. Am zambit. "Ce sa mai fac? Hai ca dau o matura prin bucatarie si spal pe jos", ca deh, am trei pisici si consider ca e bine sa spal macar de doua ori pe zi. Zis si facut. "Mai am timp inca, ce sa fac? Sa citesc ceva? Mai bine nu, ca raman prinsa acolo si intarzii sigur la job. Ia sa ma machiez..."

Ca sa rezum: in 45 de minute eram cu dusul facut, machiata, echipata, cafeaua bauta, toata casa maturata si spalata pe jos, litiera matzelor spalata si cu nisip proaspat, iguana hranita, pestii hraniti, porumbeii hraniti, eu zambitoare si cu chef de treaba. Am iesit din bloc si am tras adanc aer in piept, de ziceai ca prizez oxigen, nu respir. Ziua a curs frumos, aglomerata ca orice joi. Am zambit tot timpul. Ca o paranteza: Alveola, Androneasca, Bogdan, Simona, Rechinul - asta e ordinea in care oamenii au realizat ca nu mai am cont pe facebook. Iar ala care zicea ca ma iubeste de lesina dupa mine a remarcat dupa o saptamana si a facut si crize ca nu l-am consultat inainte de a-mi sterge contul. Iubire, bibelou de portelan... :))

M-am lasat de fumat de opt luni. Am slabit 10 kilograme. M-am lasat de facebook. Casa e in ordine mereu, animalele mangaiate si rasfatzate , am terminat de sortat hainele pentru donat si am ordonat in sifonier ce ramas. Am terminat de vazut "Lie to Me" si "House M.D.". Deci se pare ca iti poti face timp. Aaaa, si imi sun prietenii, ii invit la mine la clatite sau ii vizitez eu. Ba chiar am avut timp sa imi dau seama ca m-am indragostit, lucru greu de crezut dupa atata vreme.

Fericirea deplina este atunci cand iti invingi demonii. Iar pentru asta nu e nevoie de nicio carte.

s'mi tini in brati cum mi tineai

 S'am un dor a meu chirut... / 
di can stiut / io v'ani te'asteptu / 
vrutlu'a meu vrut /
 tini iara's zini la mini /
 cum ti ineai / s'mi tini in brati /
 cum mi tineai...

Te-am visat. Erai tot tu, asa cum te-am lasat ultima oara. Nici de data asta nu ai vorbit. Azi mi-am amintit discutia noastra despre cei care rad mult si par ca se distreaza. Spuneam ca dorinta de a disimula tristetea e mare, astfel ca, uneori, nu-ti dai seama ce curenti perfizi scufunda incet-incet nava. Am invatat asta "the hard way". Mi-o amintesc de ziua mea in fiecare an, de-atunci incoace. Gasesc in continuare dificil sa-ti accept decizia. Culmea: am inteles de ce ai facut-o.

Am pierdut verigheta joi. Am plans pe tema asta de mama focului. Am observat cand am ajuns la scoala si am dat mana cu musafirii. Lipsea ceva. Nu era ceva la locul lui. Am cautat-o in buzunare, pe scari, in curtea scolii, in clasa, la Ana si pe unde am mai fost... Nimic... M-am gandit la tine. O fi venit dezlegarea? Am inima indoita: as vrea sa ma lasi sa zbor, altfel simt cum mi se rupe inima de tristete... In acelasi timp, nu vreau sa te pierd...

Am gasit-o azi-dimineata. Era intre saltea si pat. O pierdusem acasa. Asa de fericita am fost... Cand am pus-o pe deget insa, am avut senzatia stranie a unui obiect rece, strain. Oare chiar o fi venit dezlegarea? Am inima indoita: as vrea sa ma lasi sa zbor, pentru ca simt cum mi se rupe inima de tristete... In acelasi timp, nu vreau sa te pierd...

Si nu, nu te pierd. Si nu, nu mai port verigheta. Pentru ca tu nu, nu mai esti. Si, chiar daca am fost candva cea mai frumoasa viitoare mamica din lume, acum trebuie sa fiu cea mai frumoasa viitoare ... ceva, nu stiu ce. Dar - clar - viitoare.

New me :P

Băi, ia mai "ho!" !

Azi am incercat sa trag linie si sa adun evenimentele din ultimele 12 luni... O separare (martie), un esec (mai), moartea lui nelson (iulie), sinuciderea lui dragos panturu (iulie), sinuciderea lui mihai (iulie), un esec (august), un esec in octombrie, alt esec (decembrie), un conflict aiurea (ianuarie), probleme cu cainii (martie), frecusuri in viata privata (aprilie), probleme cu iguana (mai), despartire (mai), din nou probleme cu cainii (mai) si azi (adica ieri) am mai primit una sub centura, afland ca nici celalalt dragos, dragos mirea, vioristul, nu mai e... Cateodata, ma gandesc ca dumnezeu vrea sa-mi testeze inima, sa vada in ce punct face poc... Sau, pur si simplu, isi bate joc, de plictiseala, asa...