Fata in fata cu Dumnezeu

De cateva zile, pe patul Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti se zbate un tanar. Ghinionul a facut sa cada victima unui accident rutier, in urma caruia isi poate pierde un picior...

"In accidentul suferit in data de 23.07.2008, la ora 20.50, in urma impactului cu o masina, aripa fata a masinii i-a sectionat venele piciorului drept. In acelasi timp, are fractura deschisa la tibie si rotula zdrobita. Laba piciorului este desprinsa de picior, singura legatura cu piciorul este prin tendonul muschiului de la pulpa piciorului. Cand a fost adus la spitalul de la Tulcea, medicii au vrut sa ii amputeze piciorul, dar cu mari interventii, dupa 5 ore in care au incercat sa ii curete ranile si sa ii refaca vascularizarea piciorului, au acceptat sa il trimita la Bucuresti la Floreasca.
A ajuns in Bucuresti pe data de 24.07.2008, la ora 07.00 si a fost bagat imediat in operatie, unde medicii au incercat sa ii refaca o parte din muschi si tesuturi, precum si sa ii curete in continuare ranile deschise.
S-a luat hotararea sa nu i se inchida piciorul inca, deoarece s-a creat presiune care apasa pe vasele de sange si arunca sangele afara si medicii doresc in prima faza sa ii salveze piciorul, nu sa il amputeze. Practic, in acest interval de timp, piciorul de la bazin in jos este "deschis". In acelasi timp, riscul infectiei si riscul formarii unui blocaj renal este foarte mare. De asemenea, Ionut are si probleme cu inima, hemoglobina i-a scazut foarte mult, iar laba piciorului risca sa ii fie amputata daca se constata ce nu e suficient vascularizata.
Azi (25.07.2008) s-a mai efectuat o inteventie chirurgicala si in continuare se vor mai face astfel de interventii."

Un tanar de aproape 32 de ani danseaza pe muchie de cutit, in timp ce doctorii orchestreaza o simfonie a vietii in jurul sau... Oamenii in alb incearca in disperare sa-i salveze piciorul, pentru a fi din nou la fel ca noi, ca tine si ca mine.

- Ce am facut eu pentru Ionut? ma intreb.
- Nimic, n-ai facut nimic! raspunde Constiinta.

Constiinta mea nu ma iarta, pentru ca isi aminteste de carnetelul mic si alb, cu foitele stampilate si colturile usor indoite, pe care scrie cu litere de tipar "Carnet de donator" si, intr-un colt, cu un pix a carui pasta s-a invechit, scrie "BIII". Si Constiinta asta ma judeca:
- Poti face ceva, dar alegi sa nu faci nimic! imi spune si se uita cu ura la mine.

Ma imbrac si ma pregatesc sa o iau pe Suzi, ca sa merg sa donez. Ceva ma retine insa. Ma asez pe scaun. Am senzatia ca am uitat ceva. Constiinta ma inghionteste si rade batjocoritor... Dau sa ma ridic. Reusesc. Imi amintesc ce era sa uit: actele. Dar parca mai e ceva... Oare ce? Inca nelamurita, ma indrept spre locul unde tin de obicei actele si, langa ele, vad dosarul de plastic, cu coperta albastra. Isi face veacul acolo, cu foile lui albe pline de litere si, mai ales, de cifre, ca un pensionar cu parul carunt. Cand il vad, ca printr-o vraja, imi amintesc. Oftez si ochii imi aluneca, prin geam, pe cerul plumburiu si furios. As vrea sa fiu fata in fata cu Dumnezeu si sa-l intreb "de ce?", dar stiu ca nu se poate si pufnesc de ciuda. Cel mai nasol sentiment dintre toate de pe pamant este neputinta. Te paralizeaza si lasa loc disperarii. Disperarea nu este un sentiment. Este ultima faza...

Imi amintesc cu furie ce au povestit prietenii care au vrut sa doneze pentru Ionut. Cum efortul depus de doctori este aproape desfiintat de parerile, impresiile, programul, fitzele si incompetenta celor care ar trebui sa recolteze apa rosie a vietii din fantanile tinere si mai putin tinere care vin s-o daruiasca. In unele cazuri, au dreptate, dar in multe dintre ele... Nu sunt medic, poate gresesc si n-ar trebui sa-i judec. Sau poate ca da. Nu sunt nici Dumnezeu si cred ca job-ul asta este cel mai ingrat dintre toate. Prea mare raspundere asta, sa fii Dumnezeu. Pentru ca trebuie sa raspunzi, clipa de clipa, la multe "de ce?"-uri. Inclusiv la al meu.

Mi-am scos echipamentul si l-am pus la loc in cuier. M-am reintors la calculator. Constiinta a tacut... "Aha! ai tacut! Ta-na-nam! Stiu de ce ai tacut... Ai vazut dosarul!" Pensionarul ala cu haina albastra si cu cifre multe a speriat-o. Constiintei ii este frica de el, de-aia tace. S-a straduit pana acum sa uite, sa se prefaca nestiutoare. Dar si-a amintit ca secretul albastru ar fi insemnat condamnare pentru un (alt) om nevinovat. Si-a amintit cum a invatat sa numere de la 1 la 5 in cativa ani, folosind ca material didactic niste noduli. Acum nu mai rade batjocoritor, s-a potolit.

Dar nu m-am potolit eu, din cauza neputintei aleia despre care va vorbeam mai devreme. Faceti voi ceea ce eu si altii ca mine nu putem: fiti ingeri si ocrotiti cu sangele vostru viata unui om. De cateva zile, pe patul Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti se zbate un tanar. Ghinionul a facut sa cada victima unui accident rutier...

Pacient: Stanescu Ioan Alexandru
Spitalul de Urgente Floreasca
CNP: 1761003364237
0742 227 319 - Lavinia (sotia lui Ionut)