Mi-am amintit zilele astea de "The Wall" al lui Pink Floyd. Cand am vazut prima data filmul, aveam o varsta destul de frageda, asa ca multe dintre metafore nu aveau ecou in inima mea.
Azi ma uitam la autistii din metrou (aia care merg cu casti in urechi si dau din cap de unii singuri). Chiar autisti, complet absenti.
Intr-o statie de autobuz, unei femei i s-a facut rau. S-au apropiat 2-3-5 oameni, care, in loc sa o ajute, mai mult se lamentau si, intr-un final, au plecat, lasand-o (bucurosi ca au scapat de o responsabilitate nedorita) in grija cuiva care parea ca stie ce face. Ei bine, doar parea. Nu stia ce face, dar isi pastrase sangele rece.
Imi amintesc fetzele copiilor in "The Wall"... ma uit la oamenii care trec pe langa mine. All in all it's just another brick in the wall...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu