Sa fii Dumnezeu macar pentru o zi

Jan 12 2008, 08:12 PM

15 mai 1998

O dimineata insorita bate la geam. Ma trezeste tata sa plec la munca. Ma asteapta elevii, nu pot sa intarzii. Bem cafeaua impreuna. Radem amandoi de mine, de imaturitatea mea intr-o anumita problema. Ma milogesc de el sa ma duca la scoala cu masina, ca mi-e lene sa iau RATB-ul si sa schimb 18762626 de mijloace de transport. Comenteaza ceva, dar totusi face asta. Nu mereu imi face poftele, dar incearca sa imi indeplineasca dorintele, desi carcoteste inainte.

La scoala, rasete si veselie. Elevii sunt mai haiosi ca oricand, rad cu gura pana la urechi de prostioarele lor. Secretara scolii ma cheama la telefon. Las copiii in grija ei si ma duc sa vorbesc. "Tata e in salvare. Cum termini orele, ne vedem la Municipal." Pun telefonul in furca, incercand sa-mi dau seama daca ce am auzit e real sau doar mi s-a parut. Nu-mi vine sa cred. Nu poate fi tata sau, daca e el, nu poate fi nimic grav! Este un om atat de tare, o constitutie robusta. Marina si boxul i-au priit si l-au cladit bine. Tata e cel mai sanatos om. Nu poate fi adevarat...

21 mai 1998

Fumez pe ascuns o tigara, afara din spital. Asteptam toate trei (mama, sor-mea si eu) rezultatul operatiei. Diagnosticul. "Imi pare rau, doamna, sotul dumneavoastra are cancer." Irealul a devenit dintr-odata mult prea real, s-a instalat panica. "Nu tata, nu poate fi tata, taticul meu e doar putin bolnav, da' se va face bine, stiu eu ca se va face bine! Trebuie sa se faca bine!"

26-27 iunie 1999

O rafuiala intre 2 familii de rromi a avut ca rezultat 7 victime cu plagi taiate. Aproape de miezul noptii, una dintre ele a incetat din viata. Sotia respectivului a iesit urland din spital. O aud de la etajul 3: "De ce ai murit? Vino sa-ti vezi copilasii! Nu-i lasa singuri!".
O aud, desi am castile pe urechi. Ascult "Luna plina" al lui Iris. "Sa nu crezi ce-ti spun acum/..." Si urletul disperat de jos, din parcarea spitalului, completeaza absurd: "Vino sa-ti vezi copilasii! Nu-i lasa singuri!".

E a treia zi de coma a lui tati. Joi venise preotul. Tata nu era un om credincios, dar totusi s-a spovedit si s-a impartasit. Imediat dupa asta, a intrat in coma. N-a mai stiut de el. Toata noaptea de sambata s-a zbatut in pat. Nu era constient. Febra 41 si in urcare. Stau langa el, ii urmaresc perfuzia. Misca picioarele necontrolat, dar parca ar vrea sa plece, sa fuga. Cu cateva ore in urma, discret, asistentele au mutat toti pacientii din salonul lui in altele... Mainile sunt fierbinti si reci totodata... Sau nu mai stiu eu ce simt... Parca sunt drogata cu ceva... Unghiile - usor violacee... Citesc in ochii asistentei de garda ce nu voiam sa stiu... A sosit clipa. Clipa aceea. O clipa care poate dura cateva secunde sau ore intregi. Ii scot usor branula. Asistenta inchide ochii ingaduitor. Ea stie... Si femeia aia care urla de disperare jos... Ma panichez... Ii pun castile pe urechi lui tati... "Baby, baby, baby, tu vei fi a mea..." Sper sa auda muzica, nu urletele de jos, nu vreau sa se sperie si sa renunte la lupta. Eu sunt langa el si lupt, lupt, sunt langa el si lupt, sunt langa el si lupt, si el trebuie sa lupte, asa cum lupt eu, nu-l las singur, trebuie sa lupte, stie ca sunt langa el... Stie...

Zbaterea se opreste... Tati nu mai misca picioarele... A deschis ochii. Inima mea salta de bucurie pentru o clipa: si-a revenit. "Ce faci, tati, cum esti?"... Tati nu raspunde... Ochii lui fixeaza, pentru cateva secunde, o icoana pe un perete. Ochii lui sunt scaldati de o apa tulbure. Privirea se misca usor, prin colturile camerei, dar ochii par sa nu vada nimic... Nu ma vede ca sunt aplecata asupra lui. Nu ma vede, dar ma simte. Ma stie. Stie ca sunt acolo, stiu sigur ca stie... O casca ii cade de la ureche. Trag walkman-ul deoparte si-l inchid... Nu mai are nevoie de el. Are nevoie doar de liniste...

Cu ultima farama de ratiune, imi stapanesc lacrimile. "Hai, tati, linisteste-te. Totul e bine, pleaca linistit. Sunt aici si raman cu tine pana la capat. Inchide ochisorii si odihneste-te.." As vrea sa-i spun sa nu plece, sa nu ma lase, sa stea langa mine. Imi dau seama ca se chinuie si ca sunt egoista. Lacrimile imi stau in gat, urletele retinute ma sugruma, dar nu schitez nimic... Incerc sa-mi pastrez calmul in voce. Lumanarea arde... "Uite, tati, lumina... Odihneste-te, inchide ochisorii si odihneste-te..." Ca de obicei, tata ma asculta... Asistenta e langa mine... Se uita la ceas... 04.10... iese din salon si pleaca spre hartiile ei, ca o fantoma alba...

Tati a inchis ochii si inima lui s-a oprit. Imi vine sa strig ca femeia aia de jos, dar tac, ca sa nu-l chinui... Il las sa se duca, sa-si gaseasca linistea. Pescarusul meu a zburat... E liber...