Ascultam astazi, dupa ce am terminat orele, Europa FM. M-am delectat cu niste muzica si cu vocea vesela a lui Zafiu. Vesela pana la un punct, in care a povestit ca, venind spre radio si zappand printre muzici si emisiuni de la alte posturi, a realizat ca trenurile vietii nu trebuie lasate sa plece, ca nu trebuie sa le pierzi. Si am simtit amaraciune. Ce nasol e cand ai chestii care te framanta si tu trebuie sa zambesti ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat!
Sunt momente in viata cand ai atatea cotituri si toate te imbie sa te abati de la drum... De la care drum? Ne nastem cu un drum prestabilit sau ni-l tricotam noi, dupa cum ne tin andrelele si ata? Naiba stie.
Stiu ca m-am nascut intr-o zi mare si ca Bunutul a avut grija pana acum sa nu ma lase sa mor de 2 ori. Vad viata cu alti ochi. Oamenii vin si se duc. Belelele, la fel. Raman mereu eu, mai bogata cu un prieten si cu o sumedenie de experiente din care povestesc precum batranii astora mai fragezi ca mine, care musca pentru prima data din iluzia unui job mai bine platit sau din fata morgana a vorbelor frumoase cu care isi imbraca sisul oamenii nesiguri pe propria valoare. (Pfoa, ce fraza lunga!)
Mi-as dori sa nu mai lucrez in presa, sa raman numai la catedra. Dar cine plateste facturile? Despre copii.. nici nu mai incape vorba. Sunt obosita. Vreau sa vina primavara aia mai repede, ma asteapta Suzuka in amortire. Ii e dor si ei de prima explozie a tobelor la prima cheie in contact a primaverii.
Cred ca primavara asta are o cheie de contact si pentru mine. Cine imi gaseste demarorul?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu