... daca intr-o zi mi s-ar pune pata aia neagra si as lua-o pe Suzi la un tandem spre Sibiu? Am petrecut clipe minunate in compania prietenilor, de Revelion, si simt nevoia sa ma reintorc acolo. Nu stiu de ce, parca ma trage cineva cu atza. Am fost fericita 5 zile. Fericita. De langa mine au lipsit animalele si Suzi, si totusi au fost cu mine tot timpul.
Parca ma simteam vinovata ca nu am luat-o pe Suzi cu mine, mai ales ca, la dus, drumul a fost foarte uscat (dar foarte frig afara). A nins insa si mi-am mai potolit constiinta.
Fara exagerare, Suzi e cel mai misto lucru care mi s-a intamplat si tine loc de multe chestii carora, in mod normal, le-as resimti lipsa. Cum ar fi, de exemplu, casa mea (la care inca nu s-au terminat lucrarile de amenajare, de zici ca e vreun pui de palat imperial - motiv pt care "joc" in deplasare, la ai mei, de fo 3 luni si ceva) si perechea aia perfecta pe care n-o gasesc si pe care am incetat s-o mai caut. Ei bine, Suzi are talentul asta de a "spala" toate necazurile. Va dati seama ce tragedie e pe mine acum cu fleshcaiala asta de pe jos... Ca as pleca eu cu ea, dar nu stiu daca toate strazile sunt deszapezite si, decat sa fac vreun pocinog,.. mai bine mai astept... Si staaaaau ...si astept ...si scriu pe blog..., doar-doar o veni primavara mai repede...
Imi petrec timpul intre casa si munca, intre muzica si liniste, intre odihna si agitatie. Incerc sa-mi aduc la suprafata epava, in virtutea ultimelor evenimente din viata mea, si nu reusesc. Ce este cel mai dureros este ca nu simt nimic... Nici dragoste, nici ura, nici bucurie, nici tristete... Stau suspendata cumva "intre lumi", ca neviii si nemortii, asteptand un pic de gravitatie care sa ma lase sa urc spre cer sau sa ma duca in pamant...
In jurul meu se perinda oameni multi... oameni diferiti... Nu ma cheama nimic. Poate ca jumatatea mea s-a plictisit si...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu